ZF IT Generation

ZF IT Generation. Ana Petrescu, cofondator Brainy.ro: Am dezvoltat o platformă educaţională prin care copiii să poată învăţa în moduri alternative, iar în doi ani estimăm că vom avea peste 10.000 de utilizatori

10 mar 2020 Autor: Ioana Nita

♦ Platforma Brainy.ro va fi lansată în circa 1-2 luni.

O echipă de studenţi de la Facultatea de Informatică dezvoltă în prezent o platformă online pentru educarea copiilor în moduri alternative, start-up-ul mizând pe atragerea a peste 10.000 de utilizatori în următorii doi ani.

În prezent, platforma, numită Brainy.ro, se află într-un stadiu incipient, aproape de un prototip, lansarea urmând să aibă loc în circa 1-2 luni.

„Ne dorim ca în maximum o lună şi jumătate, două luni, să lansăm aplicaţia web pe brainy.ro. Deocamdată va fi doar versiunea web, iar apoi vom face şi aplicaţie mobilă - ne vom axa mai mult pe cea pentru tablete. Durează mai mult pentru că am vrut să studiem întâi piaţa, să discutăm cu părinţi şi să vedem de ce au ei nevoie şi în acelaşi timp să ne consultăm cu psihologi“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Ana Petrescu, cofondator al Brainy.ro. Ideea realizării platformei a apărut odată cu participarea la un hackathon pentru educaţie în noiembrie 2019, iar apoi, anul acesta, proiectul a fost validat şi în cadrul Innovation Labs. 

„Iniţial, ne-a venit ideea să facem un program prin care să ajutăm copiii să citească mult mai bine folosind tehnologia speech to text – copilul are textul în faţă, începe să citească, i se spune dacă nu a citit corect şi îl ajută să citească anumite cuvinte. Apoi, am decis să dezvoltăm şi mai mult platforma şi să adăugăm şi partea de dictare, matematică şi jocuri“, a explicat ea.

„Lucrăm de circa 3-4 luni la aplicaţie. Partea de log-in / autentificare am făcut-o înainte de Innovation Labs, iar acolo am început să facem partea de speech to text“, a completat Teodora Nemţanu, membru în echipa Brainy.

În prezent, platforma se axează pe exerciţii şi jocuri pentru categoria de vârstă de 6-8 ani, urmând ca pe termen lung să adauge şi module pentru clasele V-VIII.

„Odată ce vom ajunge la clasa a cincea, va fi mult mai greu de dezvoltat platforma. Din acel moment nu părinţii vor fi ţinta noastră, ci copii. Va trebui să găsim o modalitate să îi atragem în platformă”, a subliniat Ana Petrescu.

Modelul de business al Brainy.ro se va baza pe abonamente lunare, părinţii urmând să aibă la dispoziţie mai multe pachete care să includă exerciţii, chat cu un psiholog unde părinţii să poată pune întrebări şi să li se răspundă, articole, tutoriale, ş.a.m.d.

„Pe termen vom vrea să includem şi pachet enterprise pentru şcoli.”

În prezent, membrii Brainy.ro se gândesc să acceseze fonduri nerambursabile pentru a putea dezvolta în continuare platforma, dedicându-se full-time acestui proiect.

„Acum jumătate din echipă (două persoane – n. red.) lucrează full time la această aplicaţia. Vrem să ne dedicăm full-time proiectului pentru că nu cred că va ajunge la nivelul pe care ni-l dorim dacă lucrăm doar 20 ore pe săptămână”, a punctat cofondatoarea Brainy.ro.

Ulterior, pe măsură ce proiectul va ajunge în faza de scalare, echipa Brainy va lua în considerare şi atragerea unei investiţii.

„Ne gândim că după un an de la lansare, platforma va începe să genereze profit.”

 

 

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR