♦ Pluria a atras recent o finanţare de 2 milioane de euro de la fondul de investiţii Eleven Ventures, investiţiile totale în proiect depăşind astfel 2,5 milioane de euro până în prezent.
Start-up-ul Pluria, care a lansat în 2020 o platformă prin care angajaţii companiilor au acces la spaţii de lucru flexibile, adaptate noului mod de lucru hibrid, şi-a propus să îşi tripleze businessul în următoarele 12 luni, ţinta fiind de a ajunge la venituri recurente anuale de 1,5 milioane de euro. În prezent, Pluria are peste 150 de clienţi, în special companii de tehnologie, iar obiectivul este de a atrage încă 100 de clienţi în portofoliu, pe măsură ce start-up-ul se va extinde şi îşi va consolida poziţia în cele două regiuni geografice ţintă: America Latină şi Europa de Est. Creşterea va fi susţinută de finanţarea de 2 milioane de euro obţinută recent de la Eleven Ventures, unul din cele mai importante fonduri de investiţii din Europa de Est.
„Obiectivul nostru este o triplare a volumului de business în următoarele 12 luni. Pare un plan ambiţios şi este într-adevăr, dar se poate face. Jumătate din investiţia obţinută va fi alocată pentru consolidarea capabilităţilor noastre comerciale, forţa de vânzări corporate, iniţiative de marketing, generare de leaduri ş.a.m.d. O parte consistentă o vom aloca şi zonei de tehnologie de produs. Avem aici şi în plan o serie de funcţionalităţi noi care vor fi lansate în decursul anului“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Update, Andrei Creţu, cofondator şi CEO al Pluria. Cunoscut pentru businessul anterior 7card, el a pornit proiectul Pluria în 2020 alături de Gabriela Drăghia, ideea start-up-ului bazându-se pe schimbarea modului de lucru clasic şi adoptarea modului de lucru remote, iar în prezent hibrid.
Practic, platforma le permite companiilor să le ofere angajaţiilor posibilitatea de a lucra dintr-un spaţiu de co-working din reţeaua Pluria care acum numără peste 500 de spaţii din 11 ţări respectiv România, Bulgaria, Spania, Portugalia, Argentina, Brazilia, Peru, Chile, Bolivia, Columbia şi Mexic.
De ce este Pluria disponibilă cu precădere în America de Sud? „America Latina este o zonă favorabilă pentru ceea ce oferă Pluria. Acolo există un coridor de recrutare remote. Foarte multe companii din Statele Unite recrutează oameni remote în America Latină pentru că sunt pe acelaşi fus orar şi pentru că sunt oameni foarte buni şi posturi mult mai bune pentru latin-americani comparativ cu ce sunt ei obişnuiţi. Şi în acelaşi timp, oamenii nu au neapărat cele mai bune condiţii pentru a lucra de acasă. Ca atare, au nevoie de un spaţiu de lucru în proximitate, lângă casă. Şi evident produsul nostru a fost primit foarte bine acolo. E o dinamică similară cu ceea ce vedem în Europa de Es, fiindcă şi România este de exemplu un hub de recrutare remote. Foarte multe companii cu sediul în Europa de Vest recrutează din blocul estic. Dar magnitudinea, oportunitatea sau problema pe care o noi o rezolvăm este mai mare în America Latină. Acolo poate acasă nici conexiunea la internet nu este aşa bună, stau foarte mulţi, mai îngrămădiţi, cu familia extinsă. Sunt diferite cazuri de la persoană la persoană şi le rezolvăm o problemă atât pentru ei ca indivizi, să se asigure că oamenii pe care îi recrutează remote sunt productivi până la urmă şi îşi pot desfăşura activitatea aşa cum trebuie”, a explicat Andrei Creţu.
Angajaţii companiilor care aleg să folosească platforma Pluria au acces la aplicaţia mobilă a start-up-ului prin intermediul căreia îşi pot rezerva un spaţiu de lucru şi de asemenea îşi pot planifica să lucreze cu echipa dintr-o anumită locaţie chiar şi pe perioade mai lungi.
„Odată ce am semnat contractul cu o companie şi s-a configurat serviciul, angajaţii primesc acces prin intermediul aplicaţiei noastre mobile, li se activează contul şi de acolo ei îşi pot alege în fiecare zi care este spaţiul potrivit. Practic au această flexibilitate, nu sunt legaţi de un anumit loc. Astăzi să zicem că lucrează vecinul la casă şi nu mă pot concentra de la burghiu. Am scos aplicaţia şi am văzut care este un spatiu aproape de mine în oraş. Sau poate am o delegaţie sau trebuie să mă duc la Cluj sau chiar şi în altă ţară unde avem noi acoperire şi iarăşi îmi pot alege un spaţiu de lucru. Munca a devenit atât de flexibilă încât aproape că este fluidă. Ar trebui să mă însoţească acolo unde sunt eu.Trăiam acolo unde munceam şi acum trebuie să ne aducem munca unde trăim şi să nu mai fim condiţionaţi de o anumită geografie, de un anumit birou unde trebuie să stau cel puţin o oră, dacă nu două pe zi, în maşină pentru a ajunge zi de zi. Este o paradigmă învechită care dăunează atât calităţii vieţii angajaţilor, cât şi companiei. Pentru că acum se insistă foarte mult pe desenarea acelui mod de lucru hibrid ideal de la o companie la alta. E un punct de inflexiune aici”, a punctat el, adăugând că deşi statisticile indică faptul că spaţiile birouri sunt ocupate în prezent în proporţie de 40%-50%, în realitate gradul de ocupare real nu este mai mare de 10-15%. „Proporţia de 40%-50% se referă la spaţiul contractat, dar nu este utilizarea reală. Eu cred că utilizarea reală a spaţiilor nu sare de 10-15%, deci nu este deloc sustenabil. Companiile sunt blocate, au sunt nişte costuri uriaşe.”
Pluria oferă un serviciu B2B, de tipul „Workspace As A Service”, compania plătind la final de lună doar cât au folosit angajaţii platforma, au utilizat spaţii de lucru disponibile în reţeaua start-up-ului. Tariful este de 15 euro pe ziua de lucru, indiferent de spaţiul de lucru ales sau de oraşul în care se află acele spaţii.
„Compania plăteşte la finalul fiecărei luni exclusiv ceea ce s-a folosit. Nici măcar nu este o taxă de membru, pe cont activ. O companie poate activa şi 500 şi 1.000 de conturi, pentru că noi ştim, sunt foarte mulţi care poate locuiesc chiar lângă birou sau poate sunt foarte confortabili în a lucra de acasă şi n-au nevoie de serviciul nostru. Dar în acelaşi timp îl pot avea ca <<back-up>> pentru anumite zile sau poate vor să se întâlnească din când în când cu colegii, cu echipele şi să lucreze împreună.”
Echipa Pluria lucrează în prezent la dezvoltarea unor noi funcţionalităţi ce vor fi disponibile în platformă în decursul acestui an. „Vom adăuga un <<layer>> prin care vom facilita sau vom crea un context favorabil echipelor ca să se întâlnească mai des. Vom avea o funcţionalitate prin care se vor putea invita colegii din echipă pentru a avea o sesiune de lucru împreună. Vom folosi noile tehnologii, algoritmi care analizează obiceiurile echipelor, pentru a putea să oferim nişte sugestii anumitor echipe cu privire la când ar putea să se întâlnească şi unde, în ce spaţii. Tocmai pentru că ne-am dat seama, şi asta ne zic clienţii din ce în ce mai mult recent, că lucrul remote este bun, dar în acelaşi timp oamenii parcă nu mai sunt conectaţi aşa între ei, valorile companiei, şi de aici rezultă o serie întreagă de probleme. Deci voiam să creăm contextul potrivit pentru mai multă interacţiune şi colaborare între membrii aceleiaşi echipe”, a menţionat cofondatorul şi CEO-ul Pluria.
Totodată, start-up-ul va creşte şi acoperirea reţelei în ţări, oraşe şi zona în care companiile care folosesc Pluria au nevoie de spaţii de lucru pentru că au acolo angajaţi.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE