ZF IT Generation

ZF IT Generation. Bogdan Axinia, managing director eMAG Ventures: eMAG Ventures, programul de investiţii în start-up-uri tech al liderului din retailul online, va aloca până la 1,5 mil. euro pe proiect

14 dec 2020 Autor: Adrian Seceleanu

„Ne uităm inclusiv în zona de sănătate, dar şi în zona de logistică, edutech, tot ce ţine de tehnologie (…), dar în zona directă spre consumator.“

eMAG Ventures, programul de investiţii în start-up-uri tech lansat de liderul pieţei locale de retail online, va aloca fiecărui proiect în parte fonduri de la câteva sute de mii de euro până la 1,5 milioane de euro în prima etapă a finanţării, sumele putând urca ulterior şi la valori mai mari dacă businessul creşte în linie cu aşteptările gigantului din retail.

„Noi avem un istoric în felul în care am investit şi avem de gând să-l păstrăm în sensul în care investiţia iniţială e posibil să fie mai mică, dar începem de undeva de la câteva sute de mii de euro şi poate depăşi un milion, 1,5 milioane de euro pentru investiţia iniţială. Apoi doar «sky is limit» din punctul de vedere al capitalului pe care suntem pregătiţi să-l investim dacă businessul şi echipa demons­trează că pot creşte în ritmul în care ne dorim şi credem că este benefic“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Bogdan Axinia, managing di­rector, eMAG Ventures. „Am investit în mai multe companii de-a lungul tim­pului, ceea ce ne-a făcut să acumulăm experienţă,  multă experienţă în ceea ce am făcut noi în businessul de bază. În cadrul eMAG, am mers, să spun aşa, în cazul multor lucruri în zigzag astfel că am învăţat şi acum cred că putem duce experienţa asta în cadrul altor companii să mergem puţin mai drept înainte şi cred că asta îşi propune să aducă eMAG Ventures, dincolo de capital, mult know-how acumulat în aceşti ani atât în cadrul eMAG, cât şi alături de celelalte businessuri în care am mai investit. Chiar dacă nu a existat un program per se, noi am fost destul de activi în a investi în alte companii şi a le creşte, şi ele au crescut frumos alături de noi, aşa că este o consecinţă firească a ceea ce am făcut în ultimii ani.“

Gigantul din retail online cu afaceri anuale de peste 1 mld. euro, al cărui acţionar majoritar este grupul Naspers, a anunţat săptămâna trecută lansarea programului de investiţii în tehnologie, cu ţinta de a face primele tranzacţii în prima jumătate din 2021. „Ce este sigur este că vrem să facem primele investiţii până la jumătatea anului 2021 şi ţintim să avem 3-4 investiţii finalizate. Am spus limitele între care ne încadrăm pentru investiţia deci nu ne limităm la buget ci mai degrabă la numărul de companii în care vom investi în 2021.“

eMAG se uită după companii care au deja clienţi care plătesc şi astfel un model de business valid în care cei care cumpără în final sunt consumatori, nu companii, a explicat Axinia. „Ce punem noi pe masă este knowhow-ul şi ce ştim noi să facem şi am făcut sunt businessuri în care ne-am adresat fie direct consumatorului - B2C, fie cele în care ne-am adresat printr-o platformă consumatorului, modelul B2B2C, deci căutăm businessuri în care avem experienţă, aceste tipuri de business, care sunt susţinute de tehnologie pentru a creşte, au o capacitate, potenţial de a scala rapid, şi nu sunt legate neapărat de retail, sunt modele de business mai diferite la care ne uităm. Ne uităm inclusiv în zona de sănătate, dar şi în zona de logistică, edutech, tot ce ţine de tehnologie. Dar este foarte important să fie în zona aceasta directă către consumator, nu ne ducem să investim în companii care atacă mediul enterprise pentru că nu avem know-how-ul necesar acolo. Mai este important când ne uităm la companii ca ele să aibă deja un model de business pus în picioare, să aibă clienţi plătitori şi să aibă format nucleul de echipă care să poată duce businessul mai sus.“

 

Ce a mai declarat Bogdan Axinia în cadrul interviului:

Investiţiile pe care le-am avut în trecut sunt un exemplu: s-a înâmplat aşa cu Fashion Days - acum ei sunt parte integrantă din eMAG dar a fost vorba de o companie pe care am achiziţionat-o şi în care am investit. Ne-a luat ceva timp până să iterăm, să înţelegem şi acolo am investit mult. La fel s-a întâmplat cu Sameday Courier care are o creştere spectaculoasă pe baze foarte sănătoase şi la fel se întâmplă cu zona de livrare de mâncare, cu Tazz. Am investit puţin iniţial şi între timp am crescut nivelul investiţiei şi nu o să ne oprim aici.

 

Urmăreşte zilnic emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR