ZF IT Generation

ZF IT Generation. Cristian Dinescu, cofondator: ebriza, o aplicaţie care emite bonuri fiscale: Până acum am luat finanţări de 500.000 euro, dar încă mai avem nevoie de bani. Suntem în discuţii pentru a atrage o nouă investiţie

4 feb 2020 Autor: Ioana Nita

♦ Din august 2016, când a avut primii 5 clienţi „live“, start-up-ul a ajuns la 250 de clienţi în prezent.  

Start-up-ul local ebriza, care oferă comercianţilor o soluţie software în cloud pentru emiterea de bo­nuri fiscale şi gestionarea întregii afaceri, a reuşit să obţină până acum finanţări în valoare totală de 500.000 euro, cumulată din trei runde de investiţii, iar în prezent se află în discuţii pentru atragerea unei noi finanţări. Cele trei runde de finanţare au avut loc în 2017, 2018 şi 2019, cea mai mare parte a investiţiei totale – 300.000 euro – fiind obţinută de la Banca Transilvania, alături de care au investit şi fon­dul de accelerare clujean Risky Business, Mar­­celus Suciu, fondatorul Marty Resta­urants, şi Dan Isai, fondatorul Salad Box. A­tunci, în 2018, start-up-ul a fost evaluat la 1,5 mil. euro.

„Anul trecut am mai avut o rundă de investiţii de tip bridge prin intermediul căreia am mai obţinut o finanţare de la un partener din industria IT din Cluj. Acum suntem în căutarea altor parteneri de la care vrem să obţinem noi runde de finanţare - avem discuţii începute, discuţii care sunt în aşteptare. Cel mai important pentru noi în momentul de faţă este să ajungem la un număr-ţintă de clienţi anul acesta, mai exact 700 de clienţi“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Cristian Dinescu, cofondator al ebriza, alături de Alexandru Mareş. Start-up-ul a fost fondat în 2015 cu ajutorul unei investiţii iniţiale de circa 70.000 euro, la care se adaugă şi orele de programare pentru dezvoltarea platformei eBriza, de aproape un an. 

„Am investit foarte mult în ceea ce înseamnă tehnologie, infrastructură şi în oamenii care au dezvoltat platforma. Ideea i-a venit partenerului meu Alexandru Mareş. El lucra de ceva timp în industria ospitaliţătii – a deţinut mai multe baruri – iar la un moment dat a spus că are nevoie de o astfel de soluţie. A început să o construiască în 2015 – atunci a pus bazele ideii, iar începând cu august 2016 am avut primii cinci clienţi «live» din Bucureşti, Cluj şi de pe litoral“, a precizat el, adăugând că de atunci numărul de clienţi a crescut organic, eBriza având în prezent 250 de locaţii „live“ în platformă. Ce este şi cum se foloseşte mai exact platforma software eBriza? „eBriza este o aplicaţie de tip POS (Point of Sale) în cloud care ajută comercianţii să vândă mai rapid şi care le oferă în acelaşi timp şi toate datele despre afacerea lor în timp real“, a spus Cristian Dinescu. Mai exact, platforma ebriza înglobează aplicaţia de vânzare (POS), pe care comerciantul o poate instala pe o tabletă şi folosi apoi împreună cu casa de marcat pentru a emite bonuri fiscale. Pe lângă aplicaţia de vânzare, comercianţii au însă la dispoziţie şi alte aplicaţii care să îi ajute în gestionarea afacerii, cum ar fi aplicaţii de management al stocurilor, management al clienţilor (mic CRM – Customer Relationship Management), BI (Business Intelligence) şi o serie de aplicaţii pentru rapoarte specifice pe care comercianţii şi le pot face singuri. În total, eBriza le pune în prezent la dispoziţie comercianţilor 15 aplicaţii, la care se vor adăuga în curând şi unele noi.

„În medie, un client foloseşte 5-6 aplicaţii. Cele mai utilizate aplicaţii sunt cele pentru inventar, registru de casă sau management de stoc. Acestea îi ajută pe comercianţi să vadă stocurile şi materiile prime în timp real, pot face un inventar în mod digital cu telefonul în mână la rafturi sau pot face rulajul de bani direct prin eBriza, fără a mai scrie alte documente“, a explicat cofondatorul ebriza.

Platforma ebriza poate fi folosită de comercianţi pe baza unei subscripţii lunare, iar din marketplace aceştia îşi pot alege singur aplicaţiile de care au nevoie. „Avem o medie de 40 euro pe lună pentru abonamentele plătite de clienţi anul trecut. În total, în 2019 am avut venituri de peste 60.000 euro numai din licenţe, însă avem şi proiecte separate care generează venituri. Anul acesta, dacă terminăm cu un portofoliu de 700 de clienţi, sper să atingem venituri de 200.000-250.000 euro doar din licenţe“, a punctat el, menţionând că ţinta de clienţi propusă pentru finalul lui 2020 este realizabilă.

„Avem deja foarte multe aplicaţii, am devenit cunoscuţi, iar acum mergem pe anumite veriticale. Spre exemplu, vrem să atacăm piaţa coffee-shopurilor – le oferim o aplicaţie foarte la îndemână. Nu este de neglijat nici piaţa de restaurante de tip delivery în condiţiile în care avem deja dezvoltate integrările necesare.“

În prezent, clienţii ebriza activează în majoritatea tipurilor de businessuri din industria ospitalităţii. „În general sunt restaurante, dar şi foarte multe coffee shop-uri - circa 50, plus patiserii celebre, nu doar din Bucureşti, ci şi din Cluj. Ne-am extins de asemenea în oraşele mari din ţară precum Timişoara, Constanţa Arad, Baia Mare ş.a.m.d.

De asemenea, eBriza operează deja şi în străinătate – pe pieţe din Ungaria şi Cehia, unde are deja cinci clienţi în total.

„Este uşor să ducem platforma din punct de vedere tehnic şi în alte ţări pentru că trebuie doar tradusă interfaţa şi să ne adaptăm la legislaţia fiscală“, a spus Cristian Dinescu.

 

 

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR