ZF IT Generation

ZF IT Generation. Daniel Rosner, program manager programul de preaccelerare pentru start-up-uri tehnice Innovation Labs: Cred că avem nevoie de mai mult suport din partea statului

8 iul 2020 Autor: Adrian Seceleanu

Noi am început cu un hackathon cu 12 echipe, cumva ca un start-up, iar acum am ajuns să rulăm anual peste 70 de echipe pe cohortă şi în total în aceşti ani am avut peste 380 de echipe intrate în program şi ne apropiem de 1.000 de echipe care au aplicat.

Unul sau mai multe programe de investiţii în start-up-uri tech derulate de statul român ar putea accelera dezvoltarea industriei locale de înaltă tehnologie crescând astfel şansele ca economia să beneficieze de apariţia unor noi jucători precum UiPath sau BitDefender.

„Cred că avem nevoie de mai mult suport din par­tea statului. Înainte de pandemie am fost în afară în multe ţări şi am văzut multe programe şi am fost sur­prins de exemplu de situaţia din SUA, unde principalul investitor în start-up-uri şi IMM-uri este statul, pentru că statul îşi permite să amortizeze investiţiile“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Daniel Rosner, program manager în cadrul programului de accelerare pentru start-up-uri tehnice Innovation Labs, care a fost fondat de Andrei Pitiş şi Răzvan Rughiniş. „Dacă ne uităm în SUA, Israel, Germania, Olanda în toate ecosistemele cu start-up-uri puternice statul investeşte în general prin programe de susţinere. Aici cred că este lucrul care ar ajuta foarte mult România, dacă am vedea mai multe programe de investiţii. Start-up Nation de exemplu este un program care a plecat de la o idee foarte bună, la care cred că ar trebui schimbate două lucruri: un focus pe start-up-uri cu potenţial de creştere mare - adică decât să investim în orice fel de start-up mai degrabă poate investiţii în start-up-uri IoT, din medicină, chimie, din zone care pot avea un profit foarte mare şi o creştere foarte mare; doi - poate mai puţine investiţii dar mai mari, pentru că de exemplu în SUA granturile pentru start-up-uri nu sunt la 40.000 de dolari ci la 400.000 de dolari sau până la 4 milioane.“

În urmă cu 8-10 ani ecosistemul local abia se punea pe picioare iar aproape orice discuţie avea o componentă în care interlocutorilor li se explica ce este acela un start-up, şi-a amintit Rosner. “În perioada aceea într-adevăr ecosistemul era mult mai subţire, chiar îmi aduc aminte că pe atunci Andrei Pitiş căuta start-up-uri în care să investească şi a descoperit atunci că nu erau atât de multe start-up-uri. Şi într-adevăr atunci când discutam de start-up-uri în 2011 / 2013 în primul rând trebuia să definim ce este un start-up şi apoi să intrăm în prezentare. Iar dacă discutam cu cineva despre program trebuia întâi să le explicăm câteva lucuri despre tehnologie şi apoi intram efectiv în pâine, în discuţie. Înainte de a discuta de ce un start-up ar trebui să intre într-un program de accelerare trebuia să explicăm ce este un start-up. Lucrurile s-au schimbat foarte mult de atunci şi cred că ecosistemul din România a crescut foarte mult în ultimii ani. În momoemtnul de faţă mediul este unul cu adevărat propice pentru start-up-uri, sunt foarte multe mecanisme de suport, foarte multe programe.”

Creşterea industriei locale se reflectă şi în evoluţia programului Innobation Labs, a detaliat Rosner. “Noi am început cu un hackathon cu 12 echipe, cumva ca un start-up, iar acum am ajuns să rulăm anual peste 70 de echipe pe cohortă şi în total în aceşti ani am avut peste 380 de echipe intrate în program şi ne apropiem de 1.000 de echipe care au aplicat. Anul acesta am avut 168 de echipe care au aplicat din care am acceptat în program 74. Cifrele au crescut de-a lungul anilor şi pentru că ne-am extins programul la nivel naţional cu ajutorul partenerilor. Am trecut astfel de la un program prezent în Bucureşti la un program prezent în toate centrele mari universitare - Cluj, Sibiu, Iaşi şi Timişoara”.

Urmăreşte zilnic emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania
Innovation Partner:
Partener: