În prezent, ecosistemul de start-up-uri tech din Oradea este format din 22 de firme care dezvoltă diferite produse de tehnologie, conform ultimului raport realizat de echipa Oradea Tech Hub.
Oradea Tech Hub, un hub dedicat start-up-urilor de tehnologie din zona de nord-vest a ţării, alături de asociaţia Make IT din Oradea, va lansa în toamna aceasta un program de pre-accelerare pentru echipele locale care au idei de businessuri tech, acestea având posibilitatea de a primi şi finanţare în cadrul programului astfel încât să poată porni afacerea dorită. Programul va fi realizat cu sprijinul primăriei din Oradea şi al companiilor IT locale.
„În toamna aceasta va porni o iniţiativă public-privată a primăriei împreună cu câteva din companiile de IT şi start-up-uri tech prin care se doreşte realizarea unui boost al ecosistemului printr-un buget anual de 300.000 euro care să fie investit în start-up-uri aflate la început de drum ce se vor înfiinţa în următoarea perioadă. Aceasta este o iniţiativă care se discută deja de aproape un an, iar în toamnă vrem să începem programul – va fi un program de pre-accelerare, incubare, care se va finaliza cu investiţii pentru start-up-urile care au cele mai bune idei şi cele mai multe şanse şi oportunităţi de dezvoltare“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation David Achim, director executiv în cadrul Oradea Tech Hub. El a adăugat că bugetul de investiţii de 300.000 euro pentru strat-up-uri tech va fi asigurat în mod special de primăria Oradea.
Companiile private care s-au alăturat iniţiativei au rolul de a conduce iniţiativa. Primăria a înţeles că nu are expertiza necesară, ci sectorul privat este cel care trebuie să conducă o astfel de iniţiativă, însă primăria sprijină programul în principal cu fonduri. Companiile care sunt implicate vor fi la rândul lor dispuse să investească şi nu numai ele bineînţeles. Scopul iniţiativei este să susţină dezvoltarea start-up-urilor şi să le pună pe picioare ca apoi să meargă către investiţii mai mari.“
Oradea Tech Hub a fost înfiinţat în urmă cu cinci ani, aceasta axându-se pe partea de educare a ecosistemului local de start-up-uri şi de realizare de evenimente pentru start-up-uri, precum şi pe zona de oferire a unui spaţiu de lucru pentru echipele aflat la început de drum.
„Avem patru piloni în jurul cărora conturăm iniţiativele şi activităţile noastre. În primul rând partea de evenimente. Avem apoi partea de co-working space unde oamenii pot veni să lucreze fie ca echipă, fie ca freelanceri. Apoi avem partea de educare - încercăm prin diverse iniţiative să educăm ecosistemul local, piaţa locală, oamenii din zonă pentru a-i aduce în industria IT“, a precizat David Achim, adăugând că cel de-al patrulea pilon se referă la sprijinirea comunităţii prin diferite proiecte de tehnologie.
„Avem şi o nouă iniţiativă propaspăt-lansată - Tech 4 Oradea, în cadrul căreia dezvoltatori, voluntari, studenţi lucrează pe proiecte mici pentru diverse iniţiative locale – pentru administraţia publică sau ONG-uri de la nivel local.“
Cum arată însă ecosistemul de start-up-uri tech din Oradea? „Ne-am bucurat să vedem că în Oradea există 22 de start-up-uri tech în prezent pe diferite paliere de business şi de diverse dimensiuni – de la 1-2 persoane la câteva sute de angajaţi“, a menţionat directorul executiv al Oradea Tech Hub.
Printre cele mai noi şi cunoscute start-up-uri de tehnologie din Oradea se numără TypingDNA, start-up-urile celor de la SmartWare – Flipsnack şi Bannersnack, precum şi AppointFix şi PrimeDash.
„Majoritatea start-up-urilor au pornit fie din companii locale de IT, fie s-au convertit dintr-o companie care făcea outsourcing într-o companie de produs. Acesta este un model foarte frecvent în Oradea – aşa sunt cei de la AppointFix, Flipsnack şi Bannersnack şi Paymo“, a punctat David Achim.
În ceea ce priveşte disponibilitatea de fonduri pentru investiţii în start-up-urile de tehnologie din Oradea, el a precizat că aceasta este extrem de redusă la nivel local.
„Din păcate lipseşte foarte mult această componentă importantă într-un ecosistem de start-up-uri – partea de investitori. Există un investitor local – angel investor, dar nu există fonduri de investiţii care să aibă activitate în zonă în momentul de faţă. Încercăm însă să promovăm ecosistemul pentru a-i atrage alături de noi.“
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE