ZF IT Generation

ZF IT Generation. Investor Watch. Ciprian Man, Growceanu: Vrem să investim în 10-20 de start-up-uri până la finalul anului, depinde de dimensiunea finanţării. Acum mai avem circa 700.000 de euro din bugetul alocat pentru 2021

16 iul 2021 Autor: Ioana Nita

Grupul de business angels Growceanu din Timişoara, fondat în 2018, şi-a propus să investească suma de 700.000 euro în circa 10-20 de start-up-uri până la finalul acestui an astfel încât să îşi atingă obiectivul de investiţii pentru 2021 situat la un milion de euro. În prima jumătate a acestui an, grupul de investitori a participat la finanţarea a trei start-up-uri - Millu, Metabeta şi Bright Spaces.

„În primele şase luni din acest an am investit mai puţin de jumătate din suma ţintită, ceea ce înseamnă că avem mult de lucru în a doua jumătate a anului. Suntem în zona a 300.000 de euro investiţi până acum, ceea ce înseamnă că atât numărul de start-up-uri la care ne uităm, cât şi numărul de potenţiali colegi este în creştere“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Ciprian Man, cofondator al Growceanu.

„Echipa internă s-a extins exact în aceste două direcţii - avem un nou community manager şi urmează să avem un nou deal manager şi investment relationship manager ca să putem accesa mai multe oportunităţi în start-up-uri şi să putem lucra cu mai mulţi investitori.”

El a adăugat că un “funnel” de sute de start-up-uri pe care le analizează pentru o potenţială investiţie.

“Cu circa 100-150 de start-up-uri interacţionăm la o oarecare distanţă şi cu alte câteva zeci, 40-50, purtăm discuţii mai apropiate şi avem o listă scurtă la care ne uităm chiar în această perioadă pentru a organiza următoarele evenimente de pitching. Din acestea intenţionăm să selecţionăm şi după aceea să investim, să le prezentăm colegilor investitori şi să investim împreună în probabil 10 până la 20 de start-up-uri până la finalul anului. Sigur că depinde de dimensiunea fiecărei investiţii, fiecărei felii pe care noi o vom acoperi din rundele ridicate de start-up-urile cu care discutăm, dar numerele cam aşa mă aştept să arăte: cu siguranţă vor fi mai mult de 5 proiecte, dar puţin probabil că ne vom apropia prea mult de 20, depinde de cazuri şi de context. Dacă mergem pe o medie de 100 de mii de euro bucata, nu trecem de 10 până la sfârşitul anului. Rămâne să vedem.”

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR