• Leu / EUR5.3414
  • Leu / GBP6.3029
  • Leu / USD4.7612
ZF IT Generation

ZF IT Generation. Investor Watch. Dan Mihăescu, partener fondator al GapMinder, fond de venture capital: Am închis fondul II la 85 mil. dolari, iar până acum am alocat 25-30% din bani. Avem 11 start-up-uri în fondul II şi ne uităm acum şi la runde de serie A, cu tichete de 2,5-3 mil. euro

02.10.2026, 08:00 Autor: Ioana Nita

♦ Din fondul II, GapMinder a investit anul acesta în DesignVerse (5,5 mil. dolari, cea mai mare rundă a fondului, condusă împreună cu Begin Capital), Codeplain (3 mil. dolari), InsiderCX (1,5 mil. euro), Lasken AI şi Genesis (1,2 mil. euro), iar a 11-a investiţie este semnată şi urmează să fie anunţată ♦ IFC, divizia de investiţii private a Bancii Mondiale, şi Iulian Stanciu, prin Inspire Asset Management, au intrat în fondul II la closing-ul final. Pentru restul perioadei de investiţii, de circa trei ani, fondul îşi dublează tichetul iniţial, de la o medie de 1,2-1,3 mil. euro la 2,5-3 mil. euro, şi va conduce runde de 5-6 mil. euro.

Fondul de venture capital GapMinder a realizat în 2026 closing-ul final al celui de-al doilea său fond, la 85 de mili­oane de dolari, din care a alocat până acum între 25% şi 30% din bani în 11 start-upuri, dintre care cinci finanţate anul acesta - DesignVerse, Codeplain, InsiderCX, Lasken AI şi Genesis Space Flight Laboratories plus încă o companie care urmează a fi anunţată. Acum, la doi ani de la lansare, fondul se uită pentru restul peri­oa­dei de investiţii, de circa trei ani, şi la run­de de serie A, cu tichete iniţiale de 2,5-3 mi­li­oane de euro, de circa două ori mai mari decât media de 1,2-1,3 milioane de euro de până acum, şi cu rolul de lead în runde de 5-6 milioane de euro.

„Anul acesta am făcut final closing şi am ajuns la 85 de milioane de dolari pentru fondul II. Acest final closing a fost făcut cu intrarea inclusiv a IFC World Bank în fon­dul nostru şi a lui Iulian Stanciu, prin Inspire Asset Management. (...) Suntem în perioada în care investim“, a declarat Dan Mihăescu, partener fondator al GapMin­der, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.

GapMinder, fondat de Dan Mihăescu şi Sergiu Roşca, a investit din primul fond, de 50 de milioane de euro, în companii precum FintechOS, Druid AI, Veridion, Deepstash şi Siena, iar al doilea fond, lansat în 2024, este susţinut de Fondul European de Inves­tiţii, prin InvestEU şi Fondul de Fonduri pentru Redresare din PNRR, de BERD şi de investitori instituţionali şi privaţi.

Cele 11 companii în care a investit GapMinder până acum din fondul II sunt DesignVerse, Genezio, Parol, VoicePatrol, Etiq AI, Salestools AI, InsiderCX, Codeplain, Lasken AI şi Genesis Space Flight Laboratories, la care se adaugă o investiţie semnată, dar neanunţată încă.

„Cred că cea mai mare investiţie din fon­dul II ar trebui să fie exact DesignVerse, o rundă de 5,5 milioane de dolari, în care am fost lead împreună cu Begin Capital din Londra“, a explicat el.

Codeplain, din Slo­ve­nia, a atras 3 mili­oane de dolari, iar InsiderCX 1,5 milioane de euro, în runde conduse de GapMinder, iar Genesis, din Croaţia, 1,2 milioane de euro, alături de Fil Rouge Capital. Din fondul II, GapMinder a alocat până acum între 25% şi 30% din capital. „Dacă te uiţi, suntem în anul doi şi un pic, în realitate, suntem foarte OK. Ne apro­piem de 30% din fond alocat deja. (...) Este absolut în linie cu strategia noastră de a păstra mult din fond pentru «follow-on investment» în campioni“, a precizat Mihăescu.

 

10 runde şi peste 80 mil. dolari atrase atrase de companiile din portofoliu în 2026

Anul acesta, companiile din portofoliul GapMinder, din ambele fonduri, au atras capital în zece runde, iar două tranzacţii sem­nate urmează să fie anunţate. „Anul acesta au fost circa zece runde până acum şi urmează să se mai anunţe două pentru că sunt semnate. S-au adunat vreo 80 de mili­oane de dolari în portofoliul nostru. Unele au fost foarte vizibile în ultima perioadă: Veridion a anunţat mai întâi 20 de milioane de dolari, apoi FintechOS a anunţat 28 de milioane de dolari, cu o întreagă refinanţare de venture debt“, a spus Mihăescu. Dintre cele două tranzacţii semnate, una este din primul fond şi una din al doilea.

Runda Veridion, de serie A, a fost condusă de Hoxton Ventures, cu participarea GapMinder, iar FintechOS a atras cele 28 de milioane de dolari de la acţionarii existenţi, între care GapMinder, Bek Ventures, IFC, Cipio Partners şi Molten Ventures, şi de la Santander CIB, după ce a devenit profitabilă în 2026.

O parte din aceste runde de anul acesta sunt investiţii de tip follow-on în companiile din primul fond. „Au fost follow-on-uri, am participat la runde. Mulţi dintre investitorii noştri ştiu că avem această strategie, versus poate alţii din ecosistem: noi facem follow-on-uri pentru mai multe runde în campioni“, a completat el.

 

Cinci dintre cele mai de succes şase start-up-uri româneşti la momentul actual sunt în portofoliu 

În clasamentul făcut de fond, cinci dintre cele mai mari şase start-up-uri româneşti din generaţia lor sunt în portofoliul GapMinder, cu venituri anualizate cumulate de peste 140 de milioane de dolari şi cu peste 500 de locuri de muncă create. „Dacă te uiţi la primele şase start-up-uri din România din generaţia respectivă, cinci sunt la noi în portofoliu: Deepstash, FintechOS, Veridion, Druid şi DesignVerse. Aş zice că, dacă le numim pe acestea şi adunăm veniturile lor agregate, sărim de 140 de milioane de dolari venituri anualizate“, a punctat partenerul fondator al GapMinder. A şasea companie din acest top, din afara portofoliului, este cel mai probabil BibleChat.

DesignVerse este singura dintre cele cinci companii din acest top care vine din fondul II, GapMinder, intrând în companie acum 18-19 luni, când aceasta nu avea venituri. „DesignVerse, ca idee, a intrat probabil între primele cinci sau şase start-up-uri din România ca venituri anualizate în mai puţin de 11 luni de când a început să vândă. A crescut de 60 de ori în 11 luni. Ce aş putea să spun mai mult de atât?“, a subliniat Mihăescu.
 

Următorul nivel: runde de serie A

Pentru ultimii aproximativ trei ani din perioada de investiţii a fondului II, GapMinder se uită şi la runde mai mari. „Având în vedere că suntem în anul doi şi ceva, credem că pentru ultimii trei ani din perioada de investiţii a fondului doi o să ne uităm şi la runde mai mari, de tip serie A. Şi asta înseamnă companii mai mature, care deja îşi ştiu regiunea”, a menţionat el. Tichetul iniţial va creşte în consecinţă. „Va fi uşor 2,5-3 milioane primul tichet, versus probabil o medie de 1,2-1,3 milioane. (...) Tichetele sunt puţin mai mari şi probabil că ne vom asuma rolul de lead pe acele tranzacţii în nişte runde mai mari, poate de 5 milioane, poate de 5,5 - 6 milioane. Acum, DesignVerse este oarecum la nivelul acela, deşi e seed”, a detaliat Dan Mihăescu.

Odată cu tichetele mai mari se schimbă şi pragul de intrare: dacă la early stage fondul a intrat şi în companii fără venituri, cum au fost Genesis şi DesignVerse, pentru rundele mai mari vrea venituri recurente de circa jumătate de milion de dolari. „Dacă ne uităm la tichete mai mari, ne uităm ca acele companii să aibă ceva mai complex. Adică să aibă probabil cam 500.000 de dolari venituri recurente. Să nu fie doar POC-uri, «proof of concept projects». Şi ne uităm deja la eficienţa cu care îşi aduc veniturile. (...) Iar dacă ne uităm şi la companii care au şi 5 milioane «annualized revenues», absolut”, a subliniat el. Un astfel de prag, spune el, arată că produsul este folosit şi plătit şi cât de eficient au fost aduşi clienţii. „În early stage, foarte mult e pe «conviction», asta e mantra. Undeva de la seed încolo, «conviction»-ul trebuie susţinut de mai mult decât «gut feeling» şi noroc”, a menţionat Dan Mihăescu.

 

Fondul I: 7 exituri

Din primul fond, GapMinder are acum 17 companii în protofoliu şi a făcut şapte exituri. Dintre acestea, publice sunt vânzarea participaţiei din Flip către eMAG Ventures, în 2021, ieşirea din Innoship şi vânzarea Planable, preluat în 2025 de compania americană SE Ranking.

Următoarele exit-uri sunt aşteptate într-un interval de 12-18 luni. „Nu numai că ne apropiem de perioada în care chiar trebuie să închidem la un moment dat şi fondul I, pe care o vom extinde, dar mult mai important este că au apărut oportunităţile. Firmele sunt la nivelul acela de maturitate în care încep să devină atractive şi sunt puse pe proces întreg de «exit readiness», îl numim noi. Când zic perioada următoare, aş zice mai degrabă un interval de 12 luni, poate 18 luni. Nu m-aş grăbi să spun că până în decembrie vom putea anunţa ceva”, a spus el.