ZF IT Generation

ZF IT Generation. Marius Istrate, preşedinte, TechAngels – cea mai mare asociaţie de business angels din România: Credem că putem avea 10 unicorni în regiune în următorii 10 ani. Vor fi două cicluri investiţionale în această perioadă, tot mai mulţi români din diaspora lansează start-up-uri şi am scăpat de complexul de inferioritate că nu putem construi companii globale

19 sep 2024 Autor: Ioana Nita

TechAngels, cel mai mare grup de investitori de tip business angel din România, consideră că în următorii zece ani zece start-up-uri de tehnologie din regiune ar putea să ajungă unicorni – să fie evaluate la un miliard de euro, în condiţiile în care în această perioadă vor fi două cicluri investiţionale şi foarte mulţi investitori de tip venture capital au ridicat recent noi fonduri, sunt tot mai mulţi români plecaţi în străinătate care pornesc start-up-uri tech şi nu în ultimul rând fondatorii din România şi din ţările învecinate încep să scape de complexul de inferioritate şi să aibă curaj şi încredere că pot construi businessuri globale.

„Am simţit că este nevoie să articulăm, să explicăm foarte clar o viziune şi o misiune pentru grupul nostru. Viziunea şi misiunea pe care ni le-am dat, aceasta de a contribui la crearea a 10 unicorni în următorii 10 ani, are mai multe componente. În primul rând, o să încep cu cei 10 ani. Ne-am gândit la faptul că 10 ani înseamnă două cicluri investiţionale. Abia a început un nou ciclu investiţional. Avem fonduri noi care acum s-au ridicat, nu doar în România, ci şi în Bulgaria, Ungaria, Cehia - ţările din jurul nostru de unde vin de multe ori investiţii către România. Avem două ferestre de câte cinci ani în care fondurile acestea şi altele, şi cele care sunt în continuare active, vor investi. Ştiu că poate să pară puţin. În realitate, două cicluri investiţionale reprezintă mult. Şi ne dă ocazia fiecăruia dintre actorii din ecosistem, să muncim, să tragem tare şi să vedem rezultate“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Marius Istrate, preşedintele boardului TechAngels – grup format în prezent din peste 130 de business angels, care în ultimii ani a investit în total circa 43 de milioane de euro în ecosistemul local de start-up-uri de tehnologie. În total, în portofoliul TechAngels se află până acum peste 240 de start-up-uri.

Boardul grupului TechAngels a făcut publică această viziune a sa asupra ecosistemului de start-up-uri tech din regiune la un an după ce Marius Istrate, care are o experienţă de aproape 20 de ani în industria IT, făcând parte şi din echipa unicornului românesc UiPath la un moment dat, a preluat conducerea asociaţiei. În această perioadă de un an, atât Marius Istrate, cât şi colegii săi din boardul TechAngels au călătorit foarte mult şi în ţările din jurul nostru şi în Europa şi au văzut cum se mişcă lucrurile în alte părţi, putând da astfel un ordin de mărime pentru piaţă.

„Am zis 10 unicorni, ceea ce nu e întâmplător. Noi în România, după cum ştiţi, am avut o singură companie care s-a listat, la o valoare de peste un miliard. Este vorba despre UiPath din care am făcut parte şi spun asta un pic ca o paranteză ca să înţeleagă toată lumea de ce spun că 10 unicorni în 10 ani nu e o fantezie. Acel singur unicorn, atunci când l-am creat părea o nebunie. Eu când m-am alăturat, eram pe atunci la finalul lui 2016, începutul lui 2017, toată lumea credea că e o nebunie să încerci să contribui la un start-up românesc. Cum să pleci de la job din corporaţie, bine plătit, cu beneficii, cu pachet salarial, cu tot ce trebuie şi să te duci la o companie care ridicase 1,5 milioane de euro? Era aberant aparent, dar s-a putut. Şi s-a putut pentru că la un moment dat am înţeles că s-a activat switch-ul, a dispărut complexul de inferioritate, în primul rând. Şi ne-am dat seama că nu suntem mai grozavi decât alţii, dar nu suntem nici mai proşti decât alţii. Şi putem să construim o companie de succes şi atunci am turnat tot combustibilul pe care l-am avut şi ca energie şi ca resurse pe foc pentru a vedea cât de departe putem să mergem. Şi a fost un rezultat ieşit din comun pentru România, în orice caz“, a relatat Istrate. El a adăugat însă că nu se poate replica întocmai modelul UiPath.

„Nu ai o reţetă UiPath pe care s-o aplici de 10 ori ca să faci acelaşi lucru. Dar ce observăm noi este că avem din ce în ce mai mulţi oameni care sunt lipsiţi de aceste complexe şi de complexul acela de inferioritate că <<nu putem noi săracii din România>> şi sunt lipsiţi şi de complexul acela de superioritate cu lupul dacic şi cu alte nebunii de genul acesta. Deci nu sunt nicăieri pe spectrul acesta, nu sunt la extreme. Sunt porniţi să facă cea mai bună treabă pe care pot ei să o facă, să se înconjoare de oameni buni cu care să lucreze, nu doar români, şi să construiască cea mai bună companie pe care pot ei să o construiască. A crescut frecvenţa cu care întâlnim astfel de oameni.“

Preşedintele TechAngels nu se referă doar la fondatorii de start-up-uri din România, ci şi la antreprenorii din industria tech din regiune. "Tot ceea ce am spus eu se aplică şi Bulgariei, Ungariei şi Croaţiei. Şi acolo sunt oameni extraordinari care vor să construiască companii extraordinare. Noi avem, ca investitori, acces la acele start-up-uri, fie direct, prin reţeaua de business angels, fie indirect, prin fonduri de venture capital în care putem să investim. Fondurile de venture capital din România nu mai sunt limitate exclusiv la perimetrul ţării noastre”, a precizat Istrate, punctând şi faptul că sunt foarte mulţi români plecaţi în străinătate care au acumulat experienţă şi care pornesc acolo starr-up-uri sau se întorc în România.

“Mai există un lucru care vine şi contribuie şi ne creşte şansa de a construi un număr mare de companii la această evaluare: diaspora românească. Avem mulţi fondatori sau potenţial fondatori, unii dintre ei nici nu ştiu încă faptul că vor fi fondatori, bazaţi în Marea Britanie, în Germania, în Franţa, în Statele Unite, în Singapore, etc. Sunt mulţi români foarte deştepţi şi foarte muncitori în foarte multe locuri. De altfel, în fluxul nostru de deal-uri la TechAngels continuăm să avem între 15% şi 20% dintre fondatori din diaspora. Este realitatea în care operăm. Sunt foarte mulţi români în străinătate şi ei vor să construiască companii. Au deja alte experienţe de viaţă."

În primele şase luni ale acestui an, membrii asociaţiei TechAngels au investit în total peste un milion de euro în start-up-uri de tehnologie, participând atât la runde noi de finanţare, cât şi la runde de tip „follow on”. Suma reprezintă finanţările directe realizate de membrii TechAngels în start-up-uri, fiind eliminate din raportare sumele investite de aceştia prin fonduri sau platforme de investiţii. În primul semestru din 2023, membrii TechAngels investiseră în total tot circa un milion de euro, însă suma includea şi investiţiile lor realizate prin intermediul fondurilor sau platformelor de investiţii.

"Suntem practic la acelaşi nivel cu primul semestru din 2023. Ca sumă investită, un pic peste 1 milion de euro, acolo am fost şi în prima jumătate a anului trecut. Au fost aproape 50 de start-up-uri văzute în pitch de membrii noştri, cam 10 start-up-uri investite, spuneam suma totală şi pentru investiţii noi şi pentru follow-on-uri, un pic peste 1 milion, 750.000 pentru investiţii noi, 250.000 pentru follow-on-uri în start-up-urile în care se investise", a punctat Istrate.

Pentru întregul an 2024, previziunile sunt optimiste, dar uşor sub estimările iniţiale:

"Raportat la ceea ce estimasem noi pentru tot anul, pare că o să fim un pic sub estimarea iniţială, noi estimasem 4 milioane pe tot anul, acum pare că vom fi undeva în jurul la 3 milioane pe tot anul, cu 2 milioane investite în a doua parte a anului. Încă mai e timp de surprize, dar bănuiesc că nu foarte mari sau bănuim că nu foarte mari, dat fiind ce avem astăzi în faţa noastră ca oportunităţi de investiţii."

Istrate a menţionat că apetitul investiţional pentru a doua jumătate a anului este aproape de 2 milioane de euro, ceea ce ar alinia cifrele cu cele din anul precedent.

În ceea ce priveşte domeniile de interes pentru investiţii, preşedintele TechAngels a subliniat: "În România avem expertiză pe zona de enterprise software, B2B. Aici se deschide o oportunitate acum cu Generative AI la nivelul de strat, <<layer>>, de aplicaţii. Să vedem nişte aplicaţii care pot aduce foarte multă valoare în zona enterprise, în companii mari. Rămân arii de focus pentru noi: enterprise, B2B, SaaS şi aş spune de asemenea şi deep tech pentru că fondatorii români sunt cei mai buni atunci când vine vorba de deep tech, de developer tooling, deci instrumente pentru dezvoltare software. Şi chiar AI. Probabil că nu trebuie, nu e nevoie să creăm propriul un alt ChatGPT, nu e nevoie de asta, dar sunt nişte lucruri pe care le vedem acolo şi care se pot face în această zonă de AI."

Totodată, el a precizat că şi domeniul health tech rămâne de interes pentru investitori.

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR