ZF IT Generation

ZF IT Generation. Neculai Mîndru, cofondator: Synovius îşi propune să revoluţioneze recuperarea şi tratarea articulaţiilor folosindu-se de un dispozitiv controlat de o aplicaţie mobilă. „O sumă de 20.000 de euro ne-ar ajuta să aducem un produs finit pentru care să realizăm o testare oficială.“

1 apr 2020

Synovius, un proiect lansat de un grup de tineri din Iaşi care a fost acceptat în programul de mentorat din cadrul acceleratorului Innovation Labs, îşi propune să creeze un echipament medical portabil care să ajute la recuperarea şi tratarea articulaţiilor (cot, genunchi şi gleznă), şi care să fie controlat prin intermediul unei aplicaţii mobile. Echipa responsabilă de realizarea Synovius promite înlocuirea echipamentelor tradiţionale de recuperare printr-un un model de business ce presupune vânzarea sau închirierea în unităţi medicale, spitale şi centre de tratare.

Ideea proiectului a pornit din experienţa proprie a unuia dintre fondatori - care este kinetoterapeut - în tratarea pacienţilor cu probleme la articulaţii.

„Acest proiect vine în ajutorul pacienţilor. Practic ideea a pornit în momentul în care eu făceam voluntariat la spital şi la domiciliul pacienţilor şi am observat că la domiciliu nu am aceleaşi unelte, dispozitive să mă pot folosi de ele să ofer aceleaşi servicii de calitate. Atunci analizând aparatele din spitale am reuşit să combin trei aparate şi să creez unul singur, care va fi şi portabil şi care m-ar ajuta pe mine foarte mult ca şi kinetoterapeut. Este un aparat de mişcare pasivă continuă, care va fi utilizat pe 3 articulaţii succesiv: articulaţia cotului, genunchiului şi a gleznei“, a explicat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Neculai Mîndru, cofondator Synovius.

Echipa lucrează în prezent la prototip şi estimează că ar avea nevoie de 20.000 de euro pentru a livra un produs finit. „Ne dorim să intrăm în contact cu un finanţator, practic noi avem nevoie acum de o sumă, am considerat că undeva la 20.000 de euro ne-ar ajuta să aducem un produs finit pentru care să realizăm o testare oficială. Pentru că testarea mănâncă cele mai multe resurse. Şi ajustarea elementelor, a componentelor până ajungi la un produs care să iasă aşa cum vrei şi să facă ceea ce ţi-ai propus să facă“.

 

Ce a mai declarat Neculai Mîndru în cadrul emisiunii:

► Ce înseamnă mişcarea pasivă continuă - de exemplu pentru articulaţia genunchiului piciorul este pus într-un dispozitiv care îi va face să realizeze o mişcare o flexie şi o extensie într-un anumit interval de timp la o anumită oscilaţie şi atunci ajuţi articulaţia să se recupereze în urma unei operaţii sau a unui traumatism.

► Proiectul nostru are la bază un servomotor care este destul de puternic ca să poată ridica chiar şi un om, el este de mici dimensiuni. Practic dispozitivul nostru este unul foarte simplu, este dispozitivul în sine şi aplicaţia de mobil, de unde poate fi controlat echipamentul. Putem oferi programe personalizate în funcţie de pacient. Totodată utilizatorii primesc şi un feedback în urma tratamentului pe care îl realizează.

► Am investit până acum aproximativ 1.000 de euro în plăci de dezvoltare, imprimarea 3D a carcasei şi servomotoare.

Urmăreşte zilnic emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR