♦ Start-up-ul românesc Dyver.ai, care a dezvoltat o platformă AI pentru automatizarea generării de conţinut pentru magazinele online, a închis o nouă rundă de finanţare, având ca investitor principal Founders Partners, un vehicul de investiţii şi consultanţă fondat de un grup de antreprenori din SUA ♦ Pentru a susţine expansiunea, Dyver.ai a recrutat doi experţi internaţionali: Alan Cunningham, un specialist în vânzări enterprise din Londra, şi Michael Vax, un veteran al marilor platforme de e-commerce precum Hybris (SAP) şi Spryker, care va contribui la dezvoltarea produsului ♦ Compania a încheiat un parteneriat strategic cu eMAG, prin care este listată în reţeaua de furnizori de servicii (eMAG SPN), pentru a ajuta sellerii din marketplace să-şi listeze produsele mai eficient.
Startup-ul Dyver.ai, specializat în soluţii de inteligenţă artificială pentru industria de e-commerce, a închis o nouă rundă de finanţare de la un grup de investitori americani şi a demarat procesul de relocare a companiei în Statele Unite. Mişcarea face parte dintr-o strategie de creştere accelerată, care include extinderea în Europa de Vest şi SUA şi pregătirea pentru o nouă rundă de capital, de anvergură mai mare, în următoarele 9-12 luni.
„Am reuşit să securizăm o investiţie din State de la un grup de foşti antreprenori, Founders Partners. Suntem în proces de a muta compania în Statele Unite şi să începem să atragem clienţi de acolo”, a declarat Octavian Dumitrescu, CEO şi co-fondator al Dyver.ai, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. Deşi valoarea exactă a investiţiei nu a fost făcută publică, în discuţiile anterioare cu ZF, de la finele anului trecut, fondatorul menţiona că vizează atragerea unei sume de 500.000 de euro.
Investitorii de la Founders Partners sunt un grup de foşti antreprenori, unii dintre ei în serie, cu sediul în Silicon Valley şi cu o reţea solidă în ecosistemul de acolo.
Potrivit lui Dumitrescu, valoarea pe care aceştia o aduc depăşeşte capitalul financiar.
„Oamenii aceştia sunt total diferiţi. Vin alături de noi să ne ajute să construim Dyver mai departe şi să-l creştem accelerat. Vin cu know-how-ul lor de industrie, de investment, de tehnologie”, a explicat el. O condiţie a investiţiei a fost relocarea companiei în SUA. „A fost o condiţie discutată cu ei de la început, să mutăm compania în State pentru că în felul acesta ne va fi uşor să ridicăm următoarea rundă”.
Pentru a susţine planurile de expansiune, Dyver.ai şi-a întărit echipa cu doi specialişti cu experienţă internaţională. Alan Cunningham, un expert în vânzări enterprise din Londra, va dezvolta strategia de vânzări pentru Europa de Vest şi SUA. Pe partea de produs, s-a alăturat echipei Michael Vax, un veteran al industriei de e-commerce, care a lucrat la dezvoltarea unor platforme de top precum Hybris (achiziţionată de SAP), Elastic Path şi Spryker şi a scris recent o carte despre AI în e-commerce.
Pe plan local, o noutate importantă este parteneriatul cu eMAG - cel mai mare retailer din regiune. Dyver.ai a fost inclus în reţeaua eMAG Service Provider Network (SPN), o platformă prin care retailerul recomandă sellerilor din marketplace furnizori de servicii şi tehnologii care să îi ajute să îşi optimizeze operaţiunile. „Avem un parteneriat foarte interesant cu ei. ş...ţ eMAG are interesul ca sellerii să-şi poată lista informaţia cât mai uşor”, a menţionat Dumitrescu.
În paralel, compania explorează noi pieţe, având recent un prim webinar pentru selleri din China, care a atras un interes neaşteptat. „Am avut undeva la 2.700 de oameni care au intrat în webinar să vadă despre ce e vorba. Eu nu am mai participat într-un webinar cu o audienţă atât de mare”, a spus fondatorul Dyver.ai, subliniind potenţialul uriaş al acestei pieţe.
Ce a mai declarat Octavian Dumitrescu în cadrul emisiunii ZF IT Generation:
► Despre ce face Dyver.ai: „Ce face Dyver automatizează partea de generare de conţinut pentru produse pentru e-commerce. Când vinzi 20 de produse nu suntem relevanţi, dar când încep să vinzi 1.000, 10.000, 100.000 de produse, acolo deja devine un challenge. Jucători ca eMAG, de exemplu, au sute de oameni care lucrează în departamentele lor de content făcând manual diverse chestii”.
► Despre contextul pieţei de e-commerce: „De multe ori e-commerce-ul în situaţii de criză merge mai bine. Cum am avut şi criza din 2008, parcă a fost... Şi atunci e-commerce-ul a crescut foarte mult, COVID, iarăşi e-commerce-ul a crescut foarte mult”.
► Despre planurile de viitor: „Deschiderea către Europa de Vest şi SUA e de asemenea în planul nostru pentru că avem în plan să ridicăm următoarea rundă în 9-12 luni, în principal probabil de la investitorii din State, şi trebuie să avem un track record deja în Statele Unite”.
► Despre noi cazuri de utilizare: „Ce am observat este că putem ajuta foarte mulţi retaileri să migreze de la o platformă la alta, pe partea de date, pentru că noi generăm partea de conţinut şi mulţi când fac mutarea asta îşi dau seama, ok, dar trebuie să fac un upgrade şi la conţinut”.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE