ZF IT Generation

ZF IT Generation. Rareş Bănescu, fondator şi CEO Retargeting.biz, dezvoltator de soluţii software pentru marketing online: Anul acesta ajungem la afaceri de 15 mil. lei. În primele şase luni am depăşit deja nivelul veniturilor din 2019

3 iul 2020 Autor: Ioana Nita

„În octombrie vom lansa versiunea a şasea – cea în care am investit cele mai multe resurse, atât umane, cât şi financiare. Aceasta va fi versiunea noastră finală, urmând ca de acum să păstrăm ceea ce avem avem şi să aducem mereu funcţionalităţi noi.“

Compania locală Retargeting.biz, care a dezvoltat o soluţie de automatizare a proceselor de marketing digital pentru magazinele online, mizează anul acesta pe o cifră de afaceri de circa 15 milioane lei (3 milioane euro), în creştere cu peste 100% faţă de 2019, în condiţiile în care aceasta va lansa în toamnă atât versiunea white-label a soluţiei sale pentru agenţiile de publicitate, cât şi o versiune nouă a soluţiei ce va include şi un robot care se va ocupa în totalitate de managementul platformei.

„În primele şase luni ale acestui an am depăşit cifra de afaceri de anul trecut, adică am ajuns la 6,7 milioane lei. Ne dorim ca la finalul acestui an să ajungem la 15 milioane lei – plus sau minus circa 3 milioane euro. Rezultatul depinde însă foarte mult de lansarea pe care o vom avea în octombrie – atunci vom pune online munca din ultimii doi ani. Practic, am luat fiecare proces din soft şi l-am îmbunătăţit de 3-4-5 ori, am luat feedback de la toţi clienţii – i-am întrebat ce vor şi cum vor, am redesenat toată interfaţa şi am dezvoltat funcţionalităţi noi. Am adus îmbunătăţiri la performanţa produsului în sine şi în octombrie punem toată munca noastră pe severe. Nu cred că am mai avut vreodată vreo lansare atât de mare în toată istoria companiei noastre. Nici măcar atunci când am lansat versiunea integrată cu Google şi Facebook la care am muncit circa un an şi două luni“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Rareş Bănescu, fondatorul şi CEO-ul Retargeting.biz. El a pus bazele proiectului Retargeting.biz în urmă cu şapte ani, la început acesta fiind de fapt o soluţie internă. După lansarea şi testarea variantei MVP (minimum viable product), platforma a fost trecută pe o companie nouă separată ca un produs stand-alone.

„Retargeting.biz a pornit de la o nevoie pe care eu personal am avut-o când lucrăm în industria de e-commerce, şi anume nevoia de a comunica personalizat şi individual cu fiecare utilizator în parte bazându-mă pe acţiunile sale“, a relatat el.  De la o soluţie care în primă fază automatiza e-mailuri şi notificări de tip pop-up, în prezent compania a ajuns să furnizeze o soluţie software care automatizează mult mai multe procese din zona de e-commerce.

„În 2018 am început să automatizăm tot ce înseamnă campaniile Facebook, Google search, display şi mai nou shopping şi Gmail Ads. În 2019 am început să automatizăm zona de Facebook Ads. Acum urmează să lansăm o versiune prin care să automatizăm tot ce înseamnă să recomandări personalizate, adică creăm conţinut dinamic pentru magazinele online care lucrează cu noi pentru fiecare utilizator în parte. La finalul anului sperăm să automatizăm newsletterele şi YouTube Ads“, a precizat fondatorul şi CEO-ul Retargeting.biz.

Până acum, investiţiile în dezvoltarea platformei Retargeting.biz au ajuns la circa 3-4 milioane euro.

„Suma cuprinde investiţia iniţială, plus capital social, plus investiţii ulterioare. Mă refer aici doar la investiţia financiară, nu şi la investiţia din punct de vedere al resursei umane, la timpul alocat de mine sau de alţi asociaţi care sunt şi ei activi în companie“, a punctat el.

În octombrie anul acesta, Retargeting.biz va lansa o nouă versiune a platformei care este mult îmbunătăţită faţă de versiunea anterioară şi care va rămâne ca variantă finală a acesteia pentru care echipa va dezvolta continuu funcţionalităţi noi.

"Ne-am obişnuit clienţii ca la fiecare doi ani să lansăm o versiune nouă. În octombrie vom lansa versiunea a şasea – cea în care am investit cele mai multe resurse, atât umane, cât şi financiară. Aceasta va fi versiunea noastră finală, urmând ca de acum să păstrăm ceea ce avem avem şi să aducem mereu funcţionalităţi noi."

Printre noile funcţionalităţi se numără posbilitatea de a realiza reclame animate pentru Facebook şi de a se diferenţia prin diferite elemente grafice.

„În ceea ce priveşte zona Google, vom trece de la reclamele pe display normale la reclamele pe html 5, tot animate, şi vom implementa campaniile manuale de search. Iar pe zona de email, avem template-uri noi şi un builder nou pentru realizarea de email-uri”, a menţionat Rareş Bănescu, adăugând că start-up-ul mai are de asemenea şi o altă funcţionalitate nouă în dezvoltare.

„Managementul produsului nostru este făcut acum de un angajat al magazinului online sau de către un angajat de-al nostru în cazul în care clientul vrea suport sau account managementului de la noi. Lucrăm însă în prezent la o modalitate să automatizăm inclusiv managementul produslui nostru în aşa fel încât el să fie doar la nivel de input – ce am, ce vreau să obţin şi butonul play. Totul se bazează pe machine learning. Dezvoltăm practic un robot care să facă managementul acestui soft şi el să ia decizii cu privire la ce să facă şi cum să facă.”

Soluţia Retargeting.biz poate fi folosită pe bază de abonament, magazinele online având astfel acces la toate versiunile soluţiei pe care le lansează start-up-ul. Tariful pentru un abonamentul începe de la 110 euro pe lună şi poate ajunge până la 1.500 euro. „Avem clienţi care plătesc şi 4-5-7.000 euro, depinde de dimensiunea magazinului lor online.”

Pentru agenţiile de publicitate, Retargeting.biz are însă un modul de parteneriat. „Urmează să lansăm până la finalul acestui an o versiune white-labeling a soluţiei pe care o vom dedica în totalitate agenţiilor de publicitate.”

În prezent, circa 1.300-1.400 de magazine online din estul Europei folosesc în mod activ platforma Retargeting.biz. Compania este prezentă în România, Bulgaria, Ungaria şi Grecia.

„Anul acesta nu vom mai intra într-o piaţă nouă. Toată pandemia mi-a pus la un moment dat un semn de întrebare şi mi-a arătat că dacă nu avem un focus clar, am putea piere foarte mult. Ca atare, la începutul pandemiei am luat decizia de a tăia toate bugetele de marketing şi de a le îndrepta către clienţi – am scalat departamentul de suport pentru a putea oferi acest serviciu de suport impecabil, nu doar pentru ceea ce ţine de produsul nostru”, a precizat antreprenorul.

„Vrem să ne consolidăm poziţia pe pieţele pe care suntem prezenţi acum. Ne dorim să oferim un produs care să fie indispensabil pentru client. În momentul în care el îşi ia platforma de e-commerce automat trebuie să ştie că trebuie să implementeze şi soluţia noastră, că mergem hand-in-hand”, a completat el.

O campanie Ziarul Financiar și Banca Transilvania
Innovation Partner:
Partener: