ZF IT Generation

ZF IT Generation. Sfatul expertului. Tiberius Popa, director ICT & key accounts, Telekom România: În ce soluţii smart-city pot investi administraţiile locale. Cu ce beneficii vin acestea?

30 iul 2021 Autor: Ioana Nita

„Vom vedea tot mai multe soluţii smart-city implementate în România în viitor.“

În România sunt implementate deja în mai multe oraşe soluţii smart-city, administraţiile locale având la dispoziţie o serie de astfel de soluţii, fie că vorbim de iluminat inteligent, supraveghere video inteligentă, soluţii de mobilitate urbană, staţii de încărcare pentru maşini electrice, parcări inteligente sau Wi-Fi public.

Momentan, numărul de proiecte smart-city de la nivelul întregii ţări este redus, însă cererea pentru astfel de soluţii creşte în condiţiile în care acestea vin cu o serie de avantaje, inclusiv reduceri de costuri.

„Un oraş smart este un oraş cu un ecosistem antreprenorial foarte eferves­cent, unde componenta de IT este destul de importantă şi vizibilă. Este un oraş în care comunitatea colaborează cu businessul şi administraţia pentru a implementa soluţii şi proiecte inteligente şi sustenabile pentru comunitate. În general, noţiunea de oraş smart este legată de durabilitate, despre comunităţi care reciclează şi gestionează deşeuri în mod inteligent. Este un oraş cu o mobilitate urbană alternativă, cu parcări inteligente. Aşa că şi în obiectivele de dezvoltare sustenabilă din cadrul Agendei 2030 a ONU au integrat natura în oraş şi au propus să gestioneze cu prudenţă resursele limitate cum ar fi apa şi energia. Aşadar un oraş inteligent acordă o atenţie deosebită schimbărilor climatice“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Tiberius Popa, director ICT & key accounts, Telekom România - cel mai mare integrator ICT de pe plan local. Telekom România le pune la dispoziţie companiilor şi administraţiilor locale o platformă de integrare, gestiune şi control ce integrează toate soluţiile unui oraş inteligent astfel încât resursele să fie gestionate în mod eficient.

„Până în prezent, am implementat foarte multe programe de tip IoT - smart city în zona următoarelor soluţii: eficienţă energetică, iluminat inteligent, generare energie electrică prin intermediul panourilor solare, siguranţă publică şi colectare de date - aici avem soluţia de supraveghere video inteligentă -, soluţii de mobilitate urbană, parcări inteligente, staţii de încărcare maşini electrice, managementul deşeurilor - soluţii de colectare inteligente, şi soluţii pentru revitalizarea zonelor urbane - aici noi oferim mobilier urban“, a precizat el.

În ultimii patru ani, Telekom România a implementat o serie de proiecte pilot de tip smart city în diverse oraşe din ţară -  Bucureşti, Constanţa, Alba Iulia şi Piatra Neamţ, proiecte ce includ soluţii pentru parcări, iluminat inteligent, stâlpi de iluminat multifuncţional cu componentă de supraveghere video, staţie de încărcare electrică pentru autovehicule, senzori pentru mediu, display LED precum şi WiFi public gratuit.

„Aş aminti oraşul Alba Iulia unde avem o listă de proiecte de soluţii inteligente implementate cu succes, un proiect de smart education care a constat în introducerea catalogul electronic în 18 şcoli din oraş în 2017. Sistemul de iluminat inteligent permite controlul intensităţii luminoase şi a fluxului luminos cu efecte benefice asupra calităţii actului educaţional, reducerea consumului de energie şi a costurilor asociate pentru instituţia de învăţământ se numără printre beneficiile implementarii acestui sistem. Totodată am implementat un sistem de iluminat inteligent în şcoala gimnazială numărul 7 Mihai Eminescu. Astfel vechiul sistem de iluminat al şcolii pe bază de neon a fost înlocuit cu un sistem de iluminat inteligent implementat în toate cele 28 de săli de clasă,pe coridoare, cancelarie, toate spaţiile comune în cadrul unui plan de modernizare şi reabilitare a instituţiei de învăţământ“, a explicat Tiberius Popa, adăugând că un alt proiect smart city de amploare a fost realizat de Telekom România în Piatra-Neamţ.

„Proiectul a inclus mobilier stradal şi o soluţie de iluminat inteligent, staţii de încărcare pentru maşinile electrice, sistem de monitorizare a calităţii aerului, supraveghere video inteligentă şi Wi-Fi gratuit. Proiectul pilot de la Piatra Neamţ prevede şi implementarea mai multor componente inovatoare printre care se numără o piesă de mobilier stradal inteligent. Aceasta este o bancă alimentată cu energie solară care permite vizitatorilor parcului din centrul oraşului să îşi încarce dispozitivele mobile şi să se conecteze la serviciul de Wi-Fi gratuit. Aşadar această bancă dincolo de faptul că te poţi odihni pe ea, ea oferă şi informaţii print-un display despre noutăţile din oraş. Poţi încărca dispozitivul mobil şi te poţi conecta la internet. Soluţia de iluminat stradal inteligent instalată în Piatra Neamţ oferă posibilitatea de diminuare a fluxului luminos în funcţie de anumite scenarii predefinite, urmând să genereze reduceri substanţiale de costuri. De asemenea, acest proiect prevede şi implementarea unei staţii de încărcare simultană a două maşini electrice prin intermediul căruia posesorii de autovehicule le pot încărca într-un interval rezonabil de timp. Staţiia poate fi folosită de turişti care vizitează nordul ţării şi au nevoie de un punct de încărcare. Tot în cadrul aceleiaşi iniţiative este instalată o staţie de monitorizare a calităţii aerului care măsoara 10 parametrii printre care temperatură, umiditate presiune, dioxid de carbon radioactivitate, ozon,  monoxidul de carbon şi pulberile în suspensie. Această componentă este prevăzută cu un ecran de exterior pe care sunt afişate şi alte informaţii primite de la staţia de monitorizare a calităţii aerului. În plus, pe acelaşi ecran primăria are posibilitatea să afişeze diferite informaţii de interes general pentru locuitorii din Piatra-Neamţ.“

 

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR