♦ Echipa SeedPods discută acum cu o serie de primării din ţară pentru a reîmpăduri diferite zone aflate în administrarea lor.
Start-up-ul local SeedPods, înfiinţat de o echipă de cercetători români, a creat de la zero o soluţie complexă ce permite plantarea automatizată de copaci, chiar păduri întregi, totul fiind calculat la centimetru pentru a ţine cont de toată „logica“ naturii din ecosistemele de pădure. Echipa SeedPods susţine că plantarea de copaci prin intermediul soluţiei sale este de zece ori mai ieftină decât procesul manual de plantare, fiind totodată şi mult mai eficientă şi rapidă în plantarea unor suprafeţe mari de teren. În prezent, soluţia este în stadiu de MVP (minimum viable product) şi a fost deja testată pentru plantarea a 20 de copaci, obiectivul următor fiind plantarea unui hectar de copaci pentru a demonstra viabilitatea şi scalabilitatea sa şi a face ulterior demersurile necesare pentru atragerea unei finanţări şi creşterea businessului.
„Proiectul a început efectiv să prindă contur fix anul trecut în luna iunie, însă este un proiect care stă la rumegat de câţiva ani de zile. Este mai mult un proiect născut din pasiune care a avut mai multe componente ce au trebuit dezvoltate.“
„În esenţă, noi încercăm să construim o soluţie tehnică pentru a planta cantităţi foarte mari de arbori - milioane, zeci de milioane, în deziderat a fi chiar şi sute de milioane de copaci pentru a crea păduri, totul într-un mod automatizat, ieftin, rapid şi inspirat de natură“, a relatat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Adrian Rotaru, fondator al SeedPods. Iniţiat ca un proiect de hobby, acesta a căpătat un impuls semnificativ prin participarea la programul Laser Valley Innovation Bootcamp, unde echipa SeedPods a înţeles care este potenţialul de business al soluţiei lor.
„Noi am abordat la început acest proiect doar dintr-o perspectivă tehnică, însă nu ne-am fi imaginat niciodată că el ar fi avut şi o dimensiune economică, de business. Abia în momentul în care am ajuns la Laser Valley Innovation Bootcamp, care este o iniţativă coorganizată de Măgurele Science Park, Launch Community şi Banca Comercială Română, am primit o validare prin faptul că ni s-a spus că avem un business, fiindcă lemnul este una dintre cele mai valoroase resurse de pe planetă. Spre exemplu, un hectar de pin, după circa 20 de ani de la plantare, poate fi exploatat pentru a crea 100 GW de curent electric, pentru a construi 100 de case sau pentru a sechestra peste 1.000 de tone de carbon, valoarea sa economica fiind de peste 1 milion de euro“, a punctat el.
Cum funcţionează însă mai exact soluţia SeedPods pentru plantare automatizată de copaci?
Soluţia dezvoltată de SeedPods are patru componente – proiectilele în care sunt puieţii de copaci, dronele care poziţionează exact proiectilele în pământ, partea de logistică care include transportul până la locaţie al proiectilelor cu puieţi şi dronele, şi componenta software prin care se calculează la centimetru unde să fie plantat fiecare copac în parte. Practic, puieţii sunt crescuţi direct în proiectilele printate 3D care sunt realizate din materiale biodegradabile, iar apoi acestea sunt transportate de drone şi „aruncate“ pentru plantare în locul perfect, calculat matematic în concordanţă cu toate particularităţile acelui ecosistem.
„Noi trebuie să plantăm păduri, nu copaci. Iar pădurile sunt ecosisteme foarte complexe. În natură, în realitate, fiecare copac comunică cu altul printr-o reţea invizibilă, subterană. Dacă vedeţi odată în pădure un brăduţ mic care creşte cu toate că este umbrit în permanenţă, el este hrănit de ceilalţi copaci ca să crească. Copacii există ca o comunitate şi chestia asta îi face să se adapteze, să fie rezilienţi la boli, de exemplu. O pădure este «self-sustaining», tu nu trebuie să intervii niciodată. A fost foarte recent observat în anul 2022 prin studii foarte lungi făcute, că în realitate natura însăşi a lăsat un «pattern» (model – n.red.) în toate pădurile lumii. În natură copaci nu apar întâmplător, noi am crede că în pădure o sămânţă cade undeva şi acolo poate creşte aleator un copac, însă nu. A fost observat că noi copaci, puieţi, cresc doar la anumite distanţe de copacii mari şi doar la anumite unghiuri într-un mod extraordinar. Şi totodată păstrează această proporţie stoichiometrică - de exemplu, un brad la fiecare trei pini împreună cu doi molizi la fiecare trei brazi“, a explicat Adrian Rotaru. El a adăugat că aceste modele create de natură au fost observate ştiinţific pe cel mai lung studiu, de aproximativ 5 ani de zile, şi s-a creat un cadru matematic, care este nou în industria aceasta. „Noi am creat primul software din lume care foloseşte aceste «pattern-uri» utilizând nişte algoritmi organici, «genetic algorithms» se numesc, ca să simulăm o pădure viitoare în care poziţia tuturor arborilor este dictată de «pattern-ul» observat în natură. Nu de cum vreau eu, nu de cum vrea un organ de reglementare, ci noi dăm «copy-paste» la natură, pur şi simplu. Însă ca să faci acest lucru trebuie să plantezi aceste proiectile cu precizie de maximum 10 centimetri, pentru că o pădure este în esenţă o distribuţie statistică.“
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE