• Leu / EUR5.3370
  • Leu / GBP6.3104
  • Leu / USD4.7571
ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Pitch. Alexandru Constantin Suciu, fondatorul Voltzzflow – platformă B2B pentru managementul clienţilor dintr-un singur loc: Am lansat soluţia acum câteva săptămâni şi avem deja 40 de clienţi. Estimez că vom ajunge la 500 de companii până la finalul anului

16.09.2026, 08:00 Autor: Ioana Nita

♦ Platforma se integrează cu soluţii de facturare folosite în România, precum Oblio sau SmartBill, acesta fiind diferenţiatorul faţă de soluţiile internaţionale similare ♦ Planul gratuit merge până la 10 persoane, clienţi şi echipă la un loc, cu 5 GB de stocare, iar cel plătit costă 19,99 euro pe lună, pentru 25 de persoane şi 50 GB.

Start-up-ul local Voltzzflow, care a dezvoltat o platformă B2B pentru managementul clienţilor dintr-un singur loc, şi-a propus să ajungă la un număr de 500 de clienţi până la finalul acestui an, de la circa 40 de companii care se află în prezent în portofoliul său. Platforma a fost lansată în august şi se diferenţiază de alte soluţii de pe piaţă pentru gestionarea relaţiilor cu clienţii prin integrările cu soluţiile de facturare folosite în România -  Oblio acum şi SmartBill în perioada următoare. Investiţia iniţială a fost zero, produsul fiind construit de fondator împreună cu patru colaboratori.

„Momentan ne aflăm la 40 de utilizatori, 40 de companii care folosesc soluţia. Până la finalul anului, din câte văd, urmează să ajungem la circa 500 de utilizatori, dacă flow-ul continuă la fel cum a început”, a declarat Alexandru Constantin Suciu, fondatorul Voltzzflow, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. El lucrează în domeniul IT de circa patru ani, a pornit ca freelancer şi a construit până acum site-uri şi sisteme de gestiune a clienţilor pentru firme private.

Ideea proiectului Voltzzflow a apărut în urmă cu doi ani, din nevoia sa de a centraliza comunicarea pe care o purta cu clienţii proprii prin e-mail şi WhatsApp. Dezvoltarea tehnică a demarat ulterior, după ce gestionarea fragmentată a devenit nesustenabilă. „Proiectul în sine a început acum un an, în 2025, când am descoperit că nu mai pot să fac faţă să administrez atâţia clienţi şi atâtea platforme diferite din cauză că uitam datele de login, nu mai găseam contractele, pierdeam fişierele, ş.a.m.d.”, a povestit Suciu, adăugând că nu avea o variantă de a centraliza într-un singur loc toate fişierele aferente unei colaborări. „Trebuia să ne trimitem contractele pe e-mail, mesajele pe WhatsApp, facturile la fel şi nu era un mod de comunicare într-un singur loc. Nu exista ceva de genul şi asta era problema pe care am întâlnit-o acum doi ani, atât eu, cât şi colegii mei, de la care a început dezvoltarea Voltzzflow.”

Cele circa 40 de firme care folosesc în prezent platforma sunt prieteni şi cunoştinţe care s-au lovit de aceeaşi problemă.

 

Un CRM cap-coadă

Platforma Voltzzflow se poziţionează ca o soluţie de tip CRM - Customer Relationship Management, care le permite companiilor să îşi administreze relaţiile cu clienţii într-un mod organizat şi unitar. „Este mai mult un CRM cap-coadă care ajută proprietarii firmelor să îşi administreze clienţii, angajaţii, task-urile, facturile şi aşa mai departe, toate dintr-o singură platformă, ceea ce este foarte rar în România”, a subliniat el.

Avantajul în faţa platformelor internaţionale nu ţine de funcţionalităţi, ci de conectarea la programele folosite aici. Soluţia de facturare Oblio este integrată deja, iar start-up-ul urmează să integreze şi soluţia SmartBill. „Dacă un client are nevoie de o integrare este de ajuns un mesaj pe tab-ul de contact sau e-mail şi noi o să facem acea integrare. Acesta este plusul principal”, a punctat fondatorul Voltzzflow.

 

Cum funcţionează platforma

Contul se face cu adresa de e-mail sau prin Google, iar primul ecran este cel care ghidează configurarea. „,După ce este confirmat contul, utilizatorul o să fie direcţionat pe pagina de dashboard unde o să vadă în primul rând cum să îşi adăuge un client nou, cum să emită o factură, cum să integreze contul de Oblio ca să importe toate facturile”, a detaliat el. Datele firmelor adăugate se preiau automat după denumire.

Fiecare client primeşte apoi acces la propriul spaţiu, unde îşi vede contractele, facturile şi solicitările deschise. De acolo porneşte şi fluxul de lucru intern. „Dacă utilizatorul lucrează în IT şi un client are o problemă cu un site, vrea o culoare schimbată, pur şi simplu încarcă o poză, un videoclip, un PDF, orice, cu acel buton şi spune jos observaţii ce vrea să se întâmple. Dumneavoastră, ca owner, o să-i daţi assign acelei probleme unui programator şi acela o să aibă un deadline”, a explicat fondatorul Voltzzflow.

Platforma are şi un asistent bazat pe inteligenţă artificială, cu acces la documentele firmei. „Este un bot care răspunde la absolut orice întrebare şi are acces la toate documentele firmei respective: angajaţi, contracte de mentenanţă, contracte de muncă, contracte cu furnizori ş.a.m.d. O să răspundă instant. Este cea mai utilă parte de până acum”, a precizat el. În planul gratuit, asistentul răspunde la cinci întrebări pe zi.

Aplicaţia funcţionează deocamdată numai în browser, iar pe telefon poate fi adăugată pe ecran ca scurtătură. Clienţii actuali vin în cea mai mare parte din IT, dar fondatorul nu vizează un anumit domeniu: „Cine lucrează cu clienţi. Nu contează domeniul. Atâta timp cât ai clienţi, înseamnă că trebuie să-i administrezi cumva.”

 

Cât costă

Modelul de business este freemium, cu trei planuri. Cel gratuit, numit personal, merge până la 10 persoane şi 5 GB de stocare, cel plătit, pro, costă 19,99 euro pe lună şi urcă pragul la 25 de persoane şi 50 GB, iar planul enterprise se negociază. Pragul numără clienţii şi echipa la un loc, potrivit paginii de preţuri a platformei.

O parte dintre cele 40 de firme au trecut deja pe varianta plătită. „Dacă este o firmă mică sau la început, nu sunt nevoiţi să plătească absolut nimic”, a menţionat Suciu.

Veniturile nu sunt însă obiectivul acestui an. „Nu ne axăm neapărat pe venituri momentan, cât pe funcţionalităţile platformei”, a subliniat el.

 

Ce urmează

Următoarea integrare anunţată este cea cu soluţia SmartBill, iar echipa urmează să crească tot anul acesta, pe măsură ce vin solicitările. „Sunt foarte multe mesaje de tichete, persoane care au nevoie de ajutor, persoane care vor feature-uri noi şi aşa mai departe”, a spus fondatorul Voltzzflow.

Serverele sunt în România şi în Germania, iar piaţa-ţintă rămâne cea locală, pentru că acolo sunt şi integrările. Platforma poate fi folosită şi din alte ţări, iar extinderea europeană este amânată pentru mai târziu.