♦ Aplicaţia costă 10 euro pe lună sau 99 de euro pe an, după o perioadă gratuită de şapte zile, iar la înregistrare are acum şi un demo care arată pas cu pas cum se generează o foaie de parcurs. ♦ Echipa se pregăteşte să lanseze la 1 septembrie şi un portal web pentru firmele cu mai multe maşini.
Start-up-ul Drumio, fondat de antreprenorii locali Alexandru Tudoroiu şi Cătălin Mihăilă, a investit circa 200.000 de euro în dezvoltarea unei aplicaţii care digitalizează, cu ajutorul inteligenţei artificiale, procesul de deducere fiscală a cheltuielilor auto, iar în prima lună de la lansare prin platformă s-au procesat deja peste 18.000 de bonuri de combustibil scanate de utilizatori. Aplicaţia reduce un proces administrativ lunar consumator de timp la trei paşi – scanezi bonul, adaugi rutele şi generezi foaia de parcurs care este trimisă automat contabilului, miza fiind deducerea integrală a cheltuielilor antreprenorilor cu maşina.
„L-am sunat pe Cătălin şi l-am întrebat dacă nu putem să digitalizăm şi noi procesul acesta cu foile de parcurs, pentru că m-am săturat ca în fiecare început de lună să mă sune contabila: «Alex, nu mi-ai trimis toate bonurile, dă-mi foaia de parcurs». Mi se părea un proces atât de repetitiv şi consumator de timp, încât i-am zis: suntem în 2026, nu putem face un AI care să rezolve problema asta?”, a povestit Alexandru Tudoroiu, cofondator şi CEO al Drumio, în cadrul emisiunii ZF IT Generation, cum a pornit proiectul. Deşi poartă amândoi eticheta de antreprenor, cei doi vin din lumi diferite şi au profiluri neobişnuite pentru un start-up de software.

Cătălin Mihăilă, cofondator şi CTO Drumio: „De ce să construim un mastodont, un mini-«ERP»? «Keep it simple» – lasă aplicaţia să facă exact ce trebuie.”
Alexandru Tudoroiu deţine de cincisprezece ani MARSAY, un brand de îmbrăcăminte masculină la comandă, şi este cofondator al agenţiei de marketing BeePublic, iar Cătălin Mihăilă conduce ESS (EDI & SAP Solutions), o firmă de integrări software pentru corporaţii, pe zona SAP şi de consultanţă. S-au cunoscut în 2014, când Mihăilă şi-a comandat un costum la MARSAY şi sunt prieteni de atunci, iar pentru Drumio au făcut o entitate separată şi şi-au unit echipele. Ideea a prins contur la începutul lui februarie, iar aplicaţia a fost lansată în urmă cu circa o lună.
„Ne plângeam tot timpul de lucrurile astea birocratice. Amândoi avem maşini pe firmă şi eram mereu cu «Excel»-uri. Într-o seară aveam deja o arhitectură în cap. Noi venim din zona «corporate» şi nu făcusem niciodată ceva pentru antreprenorul român”, a explicat Cătălin Mihăilă, codondator şi CTO al Drumio.
„We keep it simple”: bonul, scanat în câteva secunde
Toată miza produsului este simplitatea: utilizatorul scanează bonul la pompă, îşi salvează rutele recurente – acasă-birou, birou-client, drumuri pe şantiere –, pe care aplicaţia le distribuie apoi automat, iar la final de lună generează foaia de parcurs în format PDF, XML sau CSV şi o trimite direct pe e-mailul contabilului.
„Scanezi bonul, adaugi rutele, generezi foaia de parcurs. Trei paşi. Nu mai ţii bonurile în torpedou: ai alimentat, ai scanat bonul cu telefonul, iar la sfârşit de lună, dintr-o singură apăsare, trimiţi documentul către firma de contabilitate. Se tot vorbeşte despre «constituţia» unui produs – aceasta e a noastră: să fie foarte uşor de folosit”, a punctat Tudoroiu.
În spatele interfeţei simple stă însă o arhitectură complexă, din care compania spune că foloseşte deocamdată sub 5%, gândită pentru volume mult mai mari. Tocmai de aceea, fondatorii au ţinut în frâu tentaţia de a adăuga funcţii.
„Eu sunt inginer la bază şi ţin minte un principiu, «KISS» – «Keep It Simple and Stupid». Dacă reuşeşti asta, ai succes. De ce să aducem o grămadă de lucruri şi să creăm un mastodont, un mini-«ERP»? Produsele noastre pentru «corporate» sunt oricum mult mai prietenoase decât unele care au 20 de ani în piaţă, nu folosesc AI şi nici n-au prospeţimea lui 2026”, a detaliat Mihăilă.
Miza: deducere de 100%, în loc de 50%
Practic, aplicaţia rezolvă o singură problemă, dar integral: deducerea cheltuielilor cu maşina în proporţie de 100%, nu de 50%. Foaia de parcurs este documentul în care se consemnează fiecare traseu făcut cu maşina firmei – cu dată, rută, kilometri şi scopul deplasării – şi prin care se dovedeşte că autovehiculul a fost folosit în interes de business, nu personal. În lipsa acestei evidenţe, ANAF consideră maşina folosită şi în scop personal şi limitează deducerea la jumătate – atât pentru TVA, cât şi pentru cheltuielile cu combustibilul –, în timp ce o evidenţă corectă deblochează deducerea integrală.
„Fără foi de parcurs, ANAF consideră că maşina e folosită în scop personal şi poţi deduce doar 50% din TVA. Cu foi de parcurs, deduci 100% din TVA – la o maşină de 30.000 de euro, recuperezi 6.300 de euro. La fel şi la combustibil: fără foaie de parcurs se deduce doar jumătate din cheltuială”, a explicat Tudoroiu.
Pe acest calcul mizează şi campania pe care start-up-ul o pregăteşte pentru septembrie, una naţională şi digitală, pe care fondatorii o descriu drept una „de informare”, nu de convingere.
„Nu trebuie să convingem omul că produsul nostru e bun, ci doar să-i arătăm că există şi cât de uşor e să ai o deducere de 100%. Dacă petreci cinci minute pe lună în aplicaţie, ai un câştig efectiv de 50% pe care îl poţi reinvesti în businessul tău”, a adăugat Tudoroiu.
200.000 de euro din buzunar, fără niciun investitor
Cei doi estimează că vor mai investi încă circa 200.000 de euro până la finalul anului, în condiţiile în care s-au sprijinit pe echipele lor interne de dezvoltare şi de marketing. Rezultatele primei luni – peste 5.000 de descărcări pe Android şi iOS, cu o pondere surprinzător de mare pe Apple, un loc în top 10 business din App Store şi primii clienţi care plătesc – i-au convins că nu au nevoie deocamdată de surse de finanţare externe.
„Dacă aş avea 25 de ani şi n-aş avea un business în spate, m-aş duce acum să-mi caut un investitor. Dar nu avem nevoie: bugetul e mare şi flexibil, iar fiecare dintre noi mai are un business sau două. Deocamdată nu se pune problema”, a subliniat Mihăilă.
Din acelaşi motiv, fondatorii refuză să dea estimări de venituri şi nu se grăbesc să iasă din ţară, deşi nu exclud extinderea mai târziu. Ţinta asumată public, de 40.000 de descărcări până la finalul anului, li se pare, de altfel, modestă.
„Focusul nostru e antreprenorul român. Ne dorim ca, la finalul anului viitor, toţi antreprenorii din România să aibă Drumio pe telefon, aşa cum au WhatsApp. «We keep it simple» – nu vrem să ne complicăm şi să ne pierdem focusul”, a spus Tudoroiu.
Roadmap după sugestii şi un portal pentru firme
Deşi vine dintr-o zonă în care produsele se construiesc după caiete de sarcini stufoase, echipa a ales pentru Drumio drumul invers: cere constant sugestii utilizatorilor, le adună o dată la două săptămâni şi le implementează pe cele comune, ţinând restul funcţiilor în aşteptare.
„Avem «ready to go» cel puţin 15 funcţii diferite, dar nu ştim dacă le vom integra. Antreprenorul român e mereu într-o alergare şi ia deciziile în cinci minute, aşa că vrem să aşteptăm sugestiile lui. Cel mai greu nu e partea tehnică, ci să sintetizezi toate datele venite de la antreprenori”, a punctat Mihăilă.
O astfel de cerere a dat deja naştere unei direcţii noi: de la 1 septembrie, pe lângă aplicaţia mobilă, adresată acum antreprenorilor individuali, Drumio va avea şi un portal web prin care o firmă cu mai multe maşini îşi va putea administra centralizat conturile şoferilor şi trimiterea documentelor către contabilitate – primul pas către zona B2B.
„Ţinta mea nu e măsurabilă în cifre, ci în acţiune: vreau să ajung la benzinărie şi să văd cum persoana, după ce plăteşte, scanează bonul cu Drumio şi şi-a rezolvat problema. Mi se pare foarte tangibil, pentru că îl scuteşte de o bătaie de cap şi îi aduce bani”, a conchis Mihăilă.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE