ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Pitch. Alina Ştefan, chief strategy officer şi Alexandru Cioflan, co-CEO, cofondator, NS EDGE - start-up de cybersecurity: Ţintim o rundă de investiţii de 2,5 mil. euro pentru expansiune în regiune şi pe piaţa din SUA

22.08.2024, 08:00 Autor: Adrian Seceleanu

Compania a fost înfiinţată de românii Alexandru Cioflan şi Dorian Mihai alături de americanul James E. Harris, în 2020, în SUA.

Start-up-ul de cybersecurity NS EDGE, fondat în SUA în 2020 de o echipă mixtă româno-americană, este în discuţii pentru a obţine o finanţate de 2,5 milioane de euro pentru a se extinde în Europa Centrală şi de Est şi pe piaţa din SUA.

Start-up-ul oferă soluţii de detecţie a ameninţărilor din volume mari de date. „NS EDGE este un start-up fondat în Statele Unite în 2020. Împreuna cu James Harris, explorând diverse probleme din zona de cybersecurity, am ajuns la concluzia că sunt nişte probleme pe partea de detecţie de ameninţări, mai ales când vorbim de volume foarte mari de date sau cyber data, cum le spunem noi în domeniu. Şi NS EDGE practic se vrea a fi un Cyber Security Observability. Este o soluţie de nişă - care ce face? Vine şi rezolvă problema detecţiei în timp real a ameninţărilor atunci când un client a nostru are volume foarte foarte mari de date. Şi aici vorbim de terabytes de date sau dacă măsurăm în evenimente - zeci de milioane de evenimente zilnic. Unele companii pot avea până la un miliard de evenimente analizate zilnic. Problema de astăzi în acest domeniu este legată de faptul că soluţiile aşa cum au fost construite cele existente au la bază nişte limbaje de programare care nu le ajută să scaleze la volume foarte mari de date. Şi atunci noi am găsit o variantă şi Jimi a creat o arhitectură care le face să scaleze şi să livreze informaţii utile în timp real“, a explicat Alexandru Cioflan, cofondator şi co-CEO al NS Edge.

„Ce mai face în plus soluţia noastră? Consumă foarte puţine resurse. Practic folosim echivalentul unui laptop pentru surse de loguri sau de evenimente ale unei corporaţii. Deci la nivelul acesta de consum suntem. Şi în plus noi afişăm aceste informaţii sub forma unor graph-uri astfel încât profesioniştii din domeniul cyber security ai potenţialilor clienţi, să poată să aibă un context mult mai uşor de vizualizat grafic. Deci ei pot  vizualiza ameninţările, dar au la îndemână şi o hartă dinamică a infrastructurii.“

Compania îşi propune să lucreze cu companii mari sau din sfera guvernamentală, care au volume mari de date. „Noi suntem o soluţie care se doreşte a fi B2B sau B2Enterprise sau B2Government, iar abordarea noastră privind soluţiile curente ale clienţilor este de a veni şi a le ajuta, de a le face mai bune. Clienţii noştri nu trebuie nevoie să renunţe la ce au deja instalat pentru a utiliza NS EDGE“.

NS EDGE se conectează la infrastructura existentă şi poate funcţiona în paralel cu alte soluţii de cybersecurity. „Noi putem instala soluţia în paralel cu ce au deja în producţie. Singurul pe care ar trebui să îl facă este să direcţioneze şi către noi fluxul de loguri şi în paralel obţin rezultatele pe care soluţia noastră le dă. Marele avantaj este că odată ce clienţii instalează soluţia noastră nu vor avea costuri în plus. De ce? Pentru că noi eficientizăm volumele acestea de date îi ajutăm să facă reduceri de cost şi practic costul soluţiei noastre se integrează în reducerile de cost pe care le obţin. Încă un lucru foarte important din punct de vedere cyber security. Noi instalăm soluţia noastră în infrastructura clientului. Fie că ea este on prem, adică în data center-ul clientului, fie că clientul are alocat nişte clustere  în cloud şi are toată infrastructura în cloud. Noi practic dăm siguranţa clientului nostru că are permanent control şi acces la propriile lui date. Deci nu scoatem nimic în afara propriei infrastructuri ca să creăm o vulnerabilitate“, a spus Alexandru Cioflan.

Start-up-ul se află acum în discuţii pentru a obţine prima sa finanţare, a declarat Alina Ştefan, chief strategy office în cadrul NS EDGE. „Suntem în discuţii cu diferiţi investitori, majoritatea din ţara noastră şi din regiune. Am avut o serie de discuţii şi suntem în puncte destul de avansate cu câţiva dintre ei. Suntem în perioadă de ridicare de rundă, deci ne dorim să închidem o rundă cât mai curând. Ar fi prima rundă pe care o ridicăm. Este o rundă interesantă pentru piaţă şi ne bucurăm că fundurile din regiune şi mai ales cele care au în  teza lor de investiţie zona de cyber au fost foarte deschise către noi.

Nu avem încă runda închisă, sperăm să putem să o închidem cât mai curând. Dar suntem într -o perioadă în care încă ne întâlnim cu fonduri, discutăm, facem due dilligence, toţi paşii premergători unei potenţiale investiţii“.

Suma căutată de companie este de peste 2 milioane de euro, a adăugat Alina Ştefan. „Runda ne-o dorim undeva la 2,5 milioane de euro. Scopul acestei runde este de a susţine expansiunea în regiunea Europei Centrale şi de Est cât şi penetrarea în piaţa din SUA. Vizăm zona de fintech, banking şi zona de energie. Ne axăm pe pe companii foarte mari, dar ne dorim să colaborăm şi cu zona guvernamentală pentru că soluţia noastră se pretează celor două segmente, atât enterprise cât şi government.“