♦ Start-up-ul a fost fondat în 2022 de Bogdan Sîrbu (ex-private banking) şi Cătălin Savu (ex-IT banking), având iniţial o abordare B2C, dar a pivotat recent către zona B2B ♦ Finanţarea totală a depăşit pragul de 600.000 de euro, prin cumularea unei runde iniţiale de la apropiaţi cu runda curentă, susţinută de TechAngels şi de un investitor instituţional ♦ Soluţia se adresează băncilor şi entităţilor de tip family offices, digitalizând procesele de consultanţă şi administrare a portofoliilor.
Start-up-ul local Finor Tech, care dezvoltă o soluţie software pentru managementul averii (wealth management), a atras până în prezent finanţări totale de peste 600.000 de euro şi vizează pentru anul 2026 semnarea contractelor cu primii 2-3 clienţi instituţionali mari - bănci sau family offices. Fondat de Bogdan Sîrbu, un executiv cu experienţă de peste 15 ani în private banking, şi Cătălin Savu, specialist în tehnologie pentru domeniul financiar-bancar, proiectul a pivotat în ultimul an de la o soluţie destinată consumatorilor individuali (B2C) către un model business to business (B2B), oferind instituţiilor financiare o platformă „white label“ pentru digitalizarea administrării portofoliilor.
„Prima investiţie s-a situat la circa 300.000 de euro de la apropiaţi care au crezut în noi ca şi fondatori, în primul rând, şi în idee. Şi recent am mai deschis o rundă de finanţare, unde s-a alăturat şi un instituţional şi o organizaţie de angel investors, TechAngels. În total avem peste 600.000 de euro finanţări atrase. Runda actuală încă mai este deschisă şi probabil că o să mai aducem investitori în viitorul apropiat“, a declarat Bogdan Sîrbu, cofondator şi CEO al Finor Tech, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.
De la Excel la platformă digitală
Ideea Finor Tech a pornit din nevoia fondatorilor de a automatiza procesele manuale şi repetitive din activitatea de private banking, unde instrumentele clasice, precum Excelul, deveniseră insuficiente pentru complexitatea datelor.
„Pierdeam extrem de mult timp zilnic, folosind Excel sau toolurile comune tuturor, încercând să pot să dau o formă discuţiei şi să scurtez o bună parte din timpul pe care îl pierdeam altfel doar ca să ajung la zi, cum ar veni, cu clientul în discuţie. Şi atunci de aici a pornit ideea Finor“, a explicat Bogdan Sîrbu.
Deşi firma a fost înfiinţată oficial în 2022, conceptul a fost rafinat timp de câţiva ani. Iniţial, fondatorii au vizat piaţa de retail, dorind să ofere o aplicaţie pentru investitorii individuali, însă realitatea pieţei i-a determinat să schimbe strategia.
„Ideea originală era un business B2C. Voiam să dăm această soluţie către utilizatorul final. (...) Cumva a fost şi o neşansă că n-am reuşit să închidem un canal de scalare cu care am fost foarte aproape să ajungem. Dar pe de altă parte erau câteva lucruri de care ne-am dat seama pe parcurs că avem nevoie de ele şi nu suntem dispuşi să le facem. Ca de exemplu freemium sau să ne intereseze zona de crypto mai mult. (...) Astfel, din discuţii cu potenţiali clienţi, chiar şi cu un advisor care ulterior a ajuns să fie investitor la noi, am pivotat către B2B“, a detaliat CEO-ul Finor Tech.
Obiectiv 2026: tracţiune şi clienţi instituţionali
În prezent, Finor Tech se poziţionează ca un furnizor de tehnologie pentru două categorii mari de clienţi: grupuri bancare (care includ asset manageri şi fonduri de pensii) şi family offices. Modelul de business este preponderent „white label“, soluţia fiind instalată în infrastructura clientului, iar monetizarea se face prin vânzarea de licenţe, cu costuri care variază de la zeci de mii la sute de mii de euro, în funcţie de complexitate.
Concret, platforma digitalizează procese care în prezent se bazează mult pe muncă manuală şi fişiere Excel, oferind funcţionalităţi avansate pentru serviciile de «advisory» (consultanţă) şi administrare discreţionară a portofoliilor. Pe lângă agregarea şi interpretarea datelor, soluţia poate genera automat rapoarte complexe solicitate de clienţi sau de reglementatori.
Pentru anul în curs, prioritatea a start-up-ului este validarea comercială prin semnarea primilor clienţi mari, procesul de vânzare fiind unul complex şi de durată în cazul instituţiilor financiare.
„Suntem în discuţii avansate cu mulţi clienţi. Deci de departe, principala noastră ocupaţie este să ne îndeplinim targetul de clienţi, care este de minim 2-3 clienţi instituţionali anul acesta, cu care să fim şi deja în procesul de implementare terminat. Asta este principala noastră ocupaţie“, a conchis Bogdan Sîrbu.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE