ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Pitch. Ionuţ Munteanu, fondator, Reefkig Solutions: Am investit circa 250.000 euro într-o suită de soluţii care ajută la gestionarea activităţii de promovare în mediul online, iar acum căutăm o finanţare similară

19 oct 2021 Autor: Ioana Nita

Compania se află acum în plin proces de atragere de clienţi pentru soluţia Reefkig Budgets.

Compania locală Reefkig Solutions, fondată anul trecut, a lansat recent pe piaţă o soluţie de tip SaaS care ajută magazinele online, specialiştii în marketing şi agenţiile digitale să monitorizeze bugetele pentru promovarea în mediul digital.

Platforma, numită Reefkig Budgets, este de fapt rezultatul unei munci de peste şapte ani, fiind dezvoltată iniţial ca o soluţie in-house în cadrul agenţiei Web Digital.

„Iniţial proiectul a fost dezvoltat într-un alt business pe care  l-am fondat şi anume agenţia de performance media Web Digital care a crescut foarte mult în ultimii ani. Practic, suntem în al 13-lea, al 14-lea an de activitate şi în agenţie am avut o grămadă de provocări legate de gestiunea bugetelor de media pentru clienţi, mai ales pentru magazinele online”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Pitch, Ionuţ Radu Munteanu, fondator al Reefkig Solutions. El a explicat că agenţia WebDigital este specializată în achiziţia de media pentru Google şi Facebook, iar şi că gestionarea bugetelor media pentru clienţi devenise extrem de laborioasă pe măsură ce şi piaţa de profil s-a dezvoltat.

„Provocarea cea mai mare în gestiunea bugetelor a fost practic să putem să monitorizăm fiecare dintre cele 20, după care 50, 80, 150 de conturi pe care le gestionăm în momentul acesta. Mai exact, să vedem imediat, instant sau foarte rapid unde arde, în sensul că unde se consumă bugetul prea repede sau unde se consumă bugetul prea încet. Dacă o campanie nu funcţionează, practic nu porneşte, nu consumă bugetul, iar acesta este un semnal de alertă pentru noi şi putem interveni fix pe problema respectivă. În contextul acesta, provocarea a fost tocmai să salvăm sau să câştigăm timp pentru colegii noştri, care făceau bugete săptămânale - le faceau în Excel la momentul respectiv, după care am trecut la Google Sheets. Ei lucrau practic la fiecare început de săptămână să actualizeze bugetele, iar norocul nostru era că clienţii veneau şi solicitau buget pentru PPC (pay per click – n.red.), fiindcă ei nu gândeau neapărat în canale la momentul respectiv şi vorbesc de acum peste 10 ani. Apoi, clienţii au devenit din ce în ce mai sofisticaţi şi au zis că vor ca o parte din buget să fie pe Google şi o parte pe Facebook, iar Facebook a câştigat teren atunci din ce în ce mai mult.”

Odată ce canalele de promovare online s-au diversificat, monitorizarea bugetelor pe fiecare în parte a devenit mult mai grea şi astfel a început dezvoltarea soluţiei Reefkig Budgets.

„Această gestiune fragmentată a bugetului trebuia organizată de noi în agenţie. Dacă aveam un client cu un buget planificat pe cinci tactici să spunem, şi aveam şi 120 de clienţi deja erau 400-500 de bucăţele pe care trebuie să le monitorizăm. Apoi, am început să dezvoltăm soluţia în agenţie cu scopul de a asista specialiştii în gestiunea acestui volum mare de informaţie care trebuia monitorizat nu doar o dată pe săptămână cum îl făceam noi în mod manual, ci trebuia monitorizat mult mai des şi mai atent”, a continuat să explice Ionuţ Munteanu.

Timp de mai mulţi ani, soluţia Reefkig Budgets a fost folosită doar de către WebDigital, dar anul trecut antreprenorul a înfiinţat compania Reefkig Solutions, sub umbrela căruia a lansat soluţia public, fiind disponibilă acum şi către alte agenţii de marketing digital şi alţi specialişti în domeniu. Tariful pentru utilizarea soluţiei porneşte de la 19 euro/lună şi poate ajunge până la 500 euro/lună în funcţie de dimensiunea companiei şi de numărul de utilizatori.

Momentan, Reefkig Solutions are doar câţiva clienţi plătitori, însă discută cu mai mulţi potenţiali clienţi, oferind totodată gratuit soluţia pentru testare pe o perioadă limitată.

Pe lângă soluţia Reefkig Budgets, în portofoliul companiei mai sunt două soluţii – Reefkig Tasks şi Reefkig CRM. Acestea au fost dezvoltate tot pe baza nevoilor agenţiei WebDigital şi nu sunt încă disponibile publicului larg.

„Per total cred că până acum am investit circa 250.000 de euro în tot ceea ce înseamnă aplicaţiile Reefkig Solutions - adică Reefkig Budgets, Reefkig Tasks şi Reefkig CRM, şi cam atât căutăm să luăm ca finanţare în etapa aceasta. Dar, într-adevăr mai trebuie să ne facem temele - adică modelul de business, business-ul trebuie să îl clădim, nu produsul, produsul este perfect, produsul funcţionează. Acum suntem în etapa în care clădim businessul”, a precizat fondatorul Reefkig Solutions.

O campanie Ziarul Financiar Seedblink și Banca Transilvania
Innovation Partner: