ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Pitch: Marina Roşu, cofondator Zitamine, platformă de nutriţie personalizată: Am pornit cu o investiţie de 300.000 de euro şi acum discutăm ridicarea unei noi runde, cu aceeaşi valoare

10 mar 2022 Autor: Adrian Seceleanu

„Până la finele anului ne-am propus să ajungem la 5.000 de clienţi şi să vindem nu doar în România ci şi în Bulgaria, Ungaria şi Grecia”.

Zitamine, un serviciu de nutriţie personalizată creat cu ajutorul tehnologiei, are în plan să ridice o rundă de finanţare de 300.000 de euro, care să ajute start-up-ul să se extindă pe noi pieţe.

„Investiţia iniţială a fost de 300.000 de euro, bani pe care nu i-am cheltuit cu totul. Mai avem bani pentru următoarele două-trei luni, şi suntem în perioada în care adunăm o primă rundă de finanţare externă. Aceşti primi bani au venit de la un investitor care ne şi cunoaşte personal - de la Bogdan Georgescu - dar următoarea rundă va fi fie de la un alt business angel, fie de la un fond de investiţii. Suntem în discuţii şi cu mai multe asociaţii de business angels şi cu fonduri de investiţii şi am început o discuţie chiar şi cu un fond de investiţii din SUA, care a investit deja în a doua mare companie de nutriţie persona­lizată din America. Respectivul fond de investiţii ştie exact cum merge modelul acesta de business, s-au arătat interesaţi dar ne-au rugat să revenim la ei după ce le vom putea arăta mai multă tracţiune, cum a mers businessul, câţi clienţi avem, deci după ce le putem da mai multe cifre. Ne propunem să adunăm încă 300.000 euro, care ne vor permite ca până la finalul anului - pe lângă lansarea şi vânzarea în România şi testarea tuturor ipotezelor pe care le avem la începutul acestui proiect - să mergem mai departe către Ungaria, Grecia şi Bulgaria”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Marina Roşu, cofondatoare Zitamine.

Ce face mai exact Zitamine? “Suntem primul serviciu de nutriţie personalizată din România, adică analizăm cu ajutorul unui algoritm - analizăm stilul de viaţă al clienţilor noştri, ne uităm la cum trăiesc, dacă au probleme de sănătate şi în urma acestei analize complexe le facem o recomandare de suplimente naturale şi apoi aceste suplimente le livrăm lună de lună, pe baza unui abonament. Acest abonament conţine doze zilnice cu vitaminele din fiecare zi.”

Cum a fost creat acest algoritm de recomandare al vitaminelor şi pe ca baze, de ce ar trebui utilizatorii să aibă încredere în el? “Algoritmul nostru a fost pus la punct în colaborare cu medici farmacişti. Asta înseamnă că este ca şi cum ai avea o discuţie cu un medic sau cu un farmacist care nu uită să te întrebe nimic. E foarte puţin probabil, ca să nu zic imposibil, să mergi la farmacie şi farmacistul să stea să-ţi adreseze 50 de întrebări şi să treacă prin tot istoricul tău, cum trăieşti, ce faci şi ce probleme ai, ai avut, ce probleme au membrii familiei. E posibil ca la medic când face o anamneză să te întrebe mai multe chestii, însă nici medicii nu au o listă de întrebări standard prin care să treacă să se asigure că nu au uitat nimic. Deci noi ne asigurăm - e ca şi cum ai avea o discuţie cu medic sau cu un farmacist care nu uită să te întrebe nimic şi în plus acest algoritm este într o continuă îmbunătăţire. Noi lucrăm acum să formăm un board medical, din care vor face parte la fel farmacişti şi medici nutriţionişti, medici diabetologi şi medici sportivi şi vom avea întâlniri trimestriale cu ei să vedem ce mai schimbăm, ce mai adăugăm, ce recomandări noi facem, ce produse noi s-au mai descoperit, ce studii noi au mai apărut. Deci va fi într-o continuă îmbunătăţire”, a explicat Marina Roşu.

Cum poate fi comandat serviciul? “Primul pas este să intre pe site şi să completeze chestionarul, cu peste 50 de întrebări. Acest chestionar trece prin 3 etape - istoric medical, obiective, probleme pe care le ai iar în urma acestui chestionar noi îi afişăm clientului o recomandare personalizată şi el are încă un pas de făcut pentru a comanda şi primi la uşă cutia noastră cu vitamine, sub forma unui pliculeţ pentru fiecare zi”, a explicat în cadrul emisiunii Emanuel Dincă, cofondator al Zitamine.

“Preţul nu este standard, ci variază în funcţie de ce vitamine ai nevoie. Am lucrat foarte mult să putem să oferim un preţ corect. Noi lucrăm direct cu producători, şi asta înseamnă că tot adaosul pe care ei au nevoie să-l adauge pentru a-şi acoperi costurile este dat consumatorului, deci în funcţie de ce vitamine ai nevoie un abonament poate să înceapă de la 20 de lei şi să ajungă la 200 de lei”, a declarat şi Bilyana Beşleagă, cofondator Zitamine în cadrul emisiunii.

 

O campanie Ziarul Financiar Partener: InnovX-BCR