ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Pitch. Mihai Chişu, cofondator şi CEO, eVOTE - platformă pentru participarea online la şedinţele AGA: Vrem să scalăm businessul şi să intrăm pe pieţele din regiune, iar pentru acest lucru vom avea nevoie de un investitor strategic

31 mai 2023 Autor: Ioana Nita

Investiţia financiară de până acum în proiectul eVOTE se ridică la 150.000 - 200.000 euro În prezent, aplicaţia generează venituri de câteva sute de mii de euro pe an.

Start-up-ul local eVOTE, care a dezvoltat o platformă pentru participarea online la adunările generale ale acţionarilor (AGA) din România, are în plan ca în următorii ani să scaleze businessul şi în afara graniţelor, primele pieţe vizate pentru ex­tindere fiind Ungaria, Cehia şi Polonia, unde numărul societăţilor pe acţiuni care sunt şi listate la Bursă este mult mai mare decât în România. Pentru a putea intra pe pieţe externe, echipa eVOTE trebuie să automatizeze toate procesele necesare pentru participarea şi votarea online la adunările generale ale acţionarilor unei companii şi să atragă concomitent şi un inves­titor strategic pentru extin­de­rea în regiune.

„Ca să scalăm această aplicaţie, să mergem mai departe cu ea, probabil că va trebui să o simplificăm, să o facem să fie mult mai uşor de utilizat de către utilizatorul nepriceput, care nu are nevoie de asistenţă sau de consultanţă. Şi o să facem paşi în zona aceasta, pentru că ştim că este o zonă spre care vom evolua pentru că piaţa noastră, este o piaţă mică. Iată, noi avem 30 de companii acum în portofoliu şi probabil că o să câştigăm în continuare interesul altor companii, dar ca să ajungă o aplicaţie IT scalabilă, trebuie să duci mult mai sus numărul de clienţi. Noi ţintim acum pieţe precum Cehia, Polonia, Ungaria, care sunt cele mai apropiate, care sunt pieţe mai mari decât piaţa noastră sau cel puţin pieţe care au un număr de companii mult mai mare“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Mihai Chişu, cofondator şi CEO eVOTE. El a adăugat, însă, că momentan start-up-ul îşi va creşte şi consolida poziţia pe plan local timp de minim un an, iar în momentul în care va face pasul către pieţele externe, va căuta un investitor strategic.

„Atunci când vom face pasul spre pieţele externe, va trebui să privim către un investitor, poate nu atât de mult din punct de vedere financiar, cât mai degrabă ca investitor strategic, un <<anchor investor>> care să ne poată susţine în a acapara pieţe pe care este mai prezent sau mai bine conectat decât suntem noi. Astfel căutăm în planurile noastre, avem o astfel de achiziţie, să spun, de interes a unui investitor strategic şi financiar deopotrivă.“

Ideea dezvoltării proiectului eVOTE a apărut în 2018, iar platforma a fost lansată în 2020 - anul declanşării pandemiei, primul client al start-up-ului fiind compania IT Bittnet. Treptat, eVOTE a câştigat tot mai mulţi clienţi, având în prezent în portofoliu 27 de companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cea mai mare fiind OMV Petrom.

Cum funcţionează însă mai exact platforma eVOTE? „Semnăm întâi toate protocoalele din punct de vedere legal, de confidenţialitate etc., fiindcă există o serie de acte legale sofisticate, le denumesc eu, pentru că lucrăm cu informaţii care sunt importante. Ulterior, creăm domeni securizate companiilor în care ele îşi creează aceste adunări generale. Îşi depun apoi materialele de şedinţă, convocatoare, tot ce este necesar ca să aibă cadru pentru respectiva adunare generală. Iar din momentul în care acţionarii au drept să voteze, de când se încarcă fişierul cu acţionari la data de referinţă, aceştia îşi pot exprima voturile într-o primă fază prin corespondenţă, denumim noi, adică înainte de adunărea generală şi ulterior în timpul adunării generale la care pot fi prezenţi fizic sau pot să fie prezenţi printr-un telefon mobil sau să stea la birou sau să fie în vacanţă. Oriunde ar fi, ei se pot conecta la acelaşi link, şi mai departe urmăresc transmisia şi îşi exprimă votul”, a explicat Mihai Chişu, punctând faptul că echipa eVOTE se deplasează în locul unde se desfăşoară adunarea generală a respectivei companii şi transmit live şedinţa.

Prin intermediul platformei eVOTE, companiile au la dispoziţie rezultatul voturilor acţionarilor într-un timp foarte scurt, în condiţiile în care atât acţionarii prezenţi fizic, cât şi cei care urmăresc transmisia şedinţei live de la distanţă pot vota în cadrul aplicaţiei, iar pentru situaţia în care cei prezenţi fizic la şedinţă vor să voteze în mod clasic, pe hârtie, start-up-ul a creat o altă aplicaţie pentru identificarea automatizată a voturilor pe suport de hărtie.

„Cu cât factorul uman este înlăturat din acest proces de verificare, cu atât timpii de execuţie sunt mai mici. Avem adunări generale la care nu participă fizic nimeni. Se întâmplă acum ca zeci sau sute de acţionari să participe online. Avem companii în care sunt sute de acţionari care îşi exprimă voturile înainte de şedinţă.”

eVOTE oferă toate aceste servicii sub forma unui pachet, tariful de pornire situându-se la 1.500 euro per şedinţă AGA, sumă ce poate creşte în funcţie de numărul de acţionari, dar şi în funcţie de serviciile concrete prestate.

Start-up-ul a reuşit să se autosusţină încă din primul an de funcţionare, ajungând la venituri anuale de câteva sute de mii de euro.

Proiectul eVOTE a fost demarat de Mihai Chişu, împreună cu Bogdan Iliescu şi Ionuţ Albu, cei trei având experienţă în domeniul pieţei de capital şi în domeniul IT.

„eVOTE a fost ideea lui Bogdan Iliescu şi în prima parte a lui 2020, împreună cu celălalt partner al nostru, Ionuţ Albu care are firma de IT Art Games, am conturat aplicaţia dintr-o serie de componente de pe o hârtie, dintr-un excel, dintr-un tabel, astfel încât ele să genereze la final un produs care să fie vandabil. Procesul acesta a durat doi ani, în care noi am adaptat procesul legislativ sau sistemul de alegeri şi vot în piaţa de capital românească pentru societăţile care sunt listate”, a subliniat Mihai Chişu.

Pe lângă experienţa şi expertiza fiecărui fondator în parte, proiectul eVOTE a necesitat până acum o investiţie financiară care se ridică la 150.000 – 200.000 euro.

Soluţia eVOTE este utilizată în prezent de 27 de companii listate la BVB: 2Performant, Agroland Agribusiness, Agroland Business System, Arctic Stream, AROBS, Bento, Bittnet, Bucur Obor, Bursa de Valori Bucureşti, Chromosome Dynamics, Connections Consult, Dr. Fischer Dental, Fondul Proprietatea, MAM Bricolaj, Meta Estate Trust, Norofert, OMV Petrom, One United Properties, Roca Industry, Safetech Innovations, Simtel, Softbinator Technologies, Sphera Franchise Group, Teraplast, Transport Trade Services şi Purcari Wineries.

O campanie Ziarul Financiar Partener: InnovX-BCR