♦ Antreprenorul local Mihai Rotaru, care a devenit cunoscut odată cu dezvoltarea proiectului Clever Taxi vândut apoi către gigantul Daimler, este adviser pentru echipa Meditatii.ro, având şi o participaţie în cadrul start-up-ului.
Meditatii.ro, start-up-ul local care şi-a propus să digitalizeze piaţa de meditaţii prin intermediul platformei cu acelaşi nume ce pune în legătură profesorii cu elevii care au nevoie de ajutor la diferite materii, va încheia anul acesta cu o cifră de afaceri de 120.000 de euro, o creştere substanţială faţă de 2023, în ultimele 12 luni platforma fiind folosită de peste 20.000 de elevi. Start-up-ul se află în prezent în căutarea unei finanţări pentru dezvoltarea unui asistent AI dedicat profesorilor, care momentan se află în teste, şi pentru scalarea businessului.
„Suntem în plin proces de ridicare a unei investiţii. Va fi prima rundă de investiţii pe care o luăm fiindcă a avea un marketplace în educaţie în România prezenta mai multe «red flags» pentru majoritatea lumii, însă am reuşit să demonstrăm prin rezilienţa de care am dat dovadă în ultimii patru ani că se poate şi că este profitabil şi poate fi scalabil. Nu am fost apetisanţi pentru investitori în prima fază, însă acum cu noile planuri pe care le avem se leagă altfel lucrurile“, a precizat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Alex Băraru, cofondator al Meditatii.ro.
Proiectul a început în aprilie 2020, imediat după începutul pandemiei, însă platforma în forma actuală, cu numele de Meditatii.ro, există din 2022, când s-a schimbat parţial şi componenţa echipei. „În formula curentă suntem din 2022, iar de atunci am rescris site-ul de 5-6 ori şi am schimbat modelul de business de 5-6 ori“, a punctat Rareş Moşescu, cofondator al Meditatii.ro.
În prezent, platforma conectează elevii sau părinţii cu profesorii potriviţi pentru meditaţii: „Vrei să înveţi ceva sau vine un examen de exemplu. Vii la noi pe site, cauţi materia, filtrezi după examen, după nevoile tale, clasa ta ş.a.m.d. şi găseşti o listă de profesori, iar unii dintre ei au şi review-uri, au un istoric la noi pe site, ceea ce oferă transparenţă şi te ajută să alegi mai uşor şi să ai şi mai multe opţiuni faţă de metoda tradiţională care se bazează doar pe recomandări şi de obicei nu ştii ce alegi“, a explicat Rareş Moşescu cum funcţionează platforma din perspectiva elevului, punctând faptul că după ce elevii au intrat în contact cu profesorii stabilesc de comun acord cum realizează şedinţele de meditaţie – offline sau online.
„După ce îţi filtrezi şi îţi găseşti aceşti profesori care se potrivesc cu tine - poţi să aplici la unul sau la mai mulţi, poţi să intri în contact cu ei pe site la noi. Vorbeşti prin chat şi dacă doreşti să continui să-l cunoşti mai bine sau să vă înţelegeţi pentru prima meditaţie, puteţi să vorbiţi telefonic. Şi de acolo noi nu mai intervenim.“
Cum funcţionează însă platforma meditatii.ro din perspectiva profesorului? „Şi profesorul îşi face un cont pe site la noi şi după îşi listează materia la care doreşte elevi şi prin intermediul platformei vin elevi către el în funcţie de capacitatea lui. Dacă un profesor este disponibil acum, noi trimitem mult mai mulţi elevi. Dacă nu este disponibil şi vrea să facă grupe sau mai vrea un elev din când în când, îi trimitem mai rar. E în funcţie de disponibilitatea lui“, a menţionat Moşescu, adăugând că pe platformă sunt înscrişi în general circa 300-400 de profesori care sunt disponibili, iar per total sunt aproximativ 2.000 – 3.000 de profesori pe an care revin la anumite perioade de timp în funcţie de nevoia de elevi pe care o au.
Pe platforma meditatii.ro se regăsesc profesori care predau peste 70 de materii, cele mai căutate fiind „limba engleză, matematică, germană franceză, română şi continuă cu materiile clasice de bac, info, bio, fizică“, conform lui Alex Băraru.
Start-up-ul testează în prezent cu un grup de profesori un asistent AI care să-i ajute în activitatea de pregătire a lecţiilor, temelor şi testelor. „El nu e este lansat public încă, e lansat intern cu un grup de profesori. Momentan testăm, încercăm să îl dezvoltăm astfel încât să fie cât mai util“, a menţionat Rareş Moşescu. Lansarea oficială ar putea avea loc în următoarele două până la 12 luni, în funcţie de finanţare.
„Mulţi oameni spun că profesorii muncesc puţin la şcoală, dar de fapt, ei muncesc mult acasă. De exemplu, în medie, în Europa este statistica asta: un profesor munceşte, predă 19 ore pe săptămână, iar 33 de ore le petrece făcând diverse activităţi, cum ar fi pregătirea lecţiilor, corectat teste şi teme, creat teste şi teme pentru elevi ş.a.m.d.“, a explicat Moşescu.
Asistentul AI îi poate ajuta pe profesori cu „generarea de exerciţii şi teme, corectat teme, rezumate ale ultimei meditaţii sau să vezi exact la ce a greşit elevul, să nu mai stai tu să notezi, să-ţi pierzi timp cu lucrurile astea şi multe alte lucruri“, a detaliat el.
Start-up-ul monetizează platforma pe modelul „pay per lead“, profesorii plătind ca să vorbească cu elevii. Mai exact, aceştia au la dispoziţie două pachete de credite pentru profesori: „un pachet de 3 credite care costă 300 de lei şi un pachet de 10 credite care costă 800 de lei. Şi cu 10 credite de exemplu poţi să vorbeşti cu până la 40 de elevi“, au precizat fondatorii Meditatii.ro. Pentru profesorii noi există o reducere de 70% la pachetul de 10 credite, costul fiind de 250 de lei.
Pentru 2025, start-up-ul ţinteşte venituri de minimum 1 milion de euro. „Pentru 2025, cel puţin în România, unde avem foarte mulţi indicatori şi date ş.a.m.d., ştim sigur că putem să scalăm la 100.000 de euro pe lună, deci la peste un milion de euro pe an. Asta este varianta cea mai pesimistă“, a punctat Rareş Moşescu, iar Alex Băraru a adăugat că „per total, ca un răspuns pe scurt, în 2025 ne aşteptăm în cel mai rău caz la un milion de euro cifră de afaceri, iar cel mai moderat caz undeva la 5-10 milioane, probabil datorită investiţiei“.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE