ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Update. Bogdan Butunoi, cofondator qToggle – platformă IoT pentru consum redus de energie: Am automatizat complet case ale clienţilor cu un buget de câteva mii de euro

27 aug 2021 Autor: Ioana Nita

♦ Platforma este folosită în prezent de circa 50 de utilizatori casnici, start-up-ul aflându-se acum în discuţii şi pentru atragerea de utilizatori din rândul companiilor.

Start-up local qToggle, care a dezvoltat un ecosistem de aplicaţii bazate pe tehnologia IoT pentru eficientizarea consumului de energie, a introdus recent în portofoliu şi o soluţie pentru grădini care permite automatizarea anumitor activităţi, precum şi controlul condiţiilor de mediu. Soluţia pentru grădini completează portofoliul de servicii oferite de qToggle, care cuprinde şi soluţii pentru automatizarea completă a unei case, dar şi a unei clădiri de birouri în vederea economisirii resurselor pentru întreţinerea acestor tipuri de spaţii.

„În momentul de faţă, putem integra şi controla din cadrul aplicaţiei noastre cam tot ce se poate găsi într-o casă smart în anul 2021. Vorbim de panouri solare cu invertoare, uşi automate, porţi de garaj, consumatori electrici, controlul climei, controlul alarmei, controlul irigaţiilor, controlul luminii, detectoare - senzori de umiditate, temperatură, gaze volatile. Cam tot ce am putut găsi pe piaţă şi ce am considerat a fi util am integrat în cadrul aplicaţiei. În plus, anul acesta am adăugat în portofoliul de servicii oferite de ecosistemul qToggle şi controlul irigaţiilor cu o granularitate şi o predictibilitate mai ridicată, folosind atât servicii de forecast meteorologic, cât şi staţii meteorologice locale dacă utilizatorul îşi doreşte acest lucru”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Update, Bogdan Butunoi, cofondator al qToggle. Proiectul a prins contur anul trecut, când echipa qToggle a participat pentru prima dată în cadrul programului de preaccelerare Innovation Labs.

„Anul trecut am participat la Inno­va­tion Labs, iar în urma experienţei avute acolo am reuşit să iniţiem câteva proiecte pilot pe mai multe direcţii de interes pentru soluţia noastră, cum ar fi home automation, şi chiar câteva proiecte un pic mai im­por­tante pentru monitorizarea eficienţei ener­getice pentru anumite spaţii de birouri.“

Ulterior, ne-am dat seama că s-ar putea să găsim o nişă mai bună pe spaţiul verde, pe natură, şi anul acesta am orientat soluţia şi către grădină, unde ne propunem să ajutăm utilizatorii să gestioneze mai bine resursele atunci când îşi îngrijesc grădina prin udat şi chiar şi prin controlul piscinei sau al iluminatului ambiental“, a explicat el.

În prezent, platforma IoT qToggle are circa 50 de utilizatori care folosesc soluţiile de automatizare pentru casă.

“Majoritatea set-up-urilor pe care le-am făcut în cazul clienţilor casnici au ajuns la sume de câteva mii de euro, majoritatea 4.000-5.000 de euro, proiecte în care am automatizat aproape complet casa”, a punctat Bogdan Butunoi.

Pentru a folosi soluţiile de automatizare qToggle, utilizatorii trebuie să îşi aleagă echipamentele dintr-o listă compatibilă cu platforma start-up-ului. Apoi, echipamentele trebuie să ajungă la echipa qToggle pentru a le fi schimbate soft-urile preinstalate pe acestea.

“Noi punem la dispoziţie potenţialului client o listă de dispozitive compatibile cu aplicaţia noastră, o listă în continuă creştere de unde el poate să îşi aleagă în funcţie de design sau funcţionalităţile dorite echipamentele respective - poate să le comande el sau să ne lase pe noi să le comandăm. Important este că ele trebuie să ajungă la noi să le resoftăm. Unul din punctele forte cu care noi ne lăudăm este că schimbăm softul de pe ele, astfel încât să oferim o siguranţă şi o intimitate mai mare utilizatorului pentru că ştim celebrele scandaluri pe care le are inclusiv Facebook sau producătorii chinezi de dispozitive legatd e faptul că fură date. Noi punem softul nostru pe dispozitivele respective, integrăm apoi în cadrul hub-ului, creierul aplicaţiei, toate dispozitivele, după care în cazul în care clientul ne cere mergem să le şi montăm. Majoritatea clienţilor preferă să facă acest lucru singuri ca şi celebra mobilă pe care trebuie să o asamblezi tu”, a detaliat el.

Până acum, echipa qToggle a investit foarte mult timp şi foarte multă muncă în dezvoltarea platformei IoT şi circa 20.000 euro în echipamente pe care le-au testat şi integrat în soluţie.

“Este destul de greu să fac o estimare în momentul de faţă până acum majoritatea efortului depus este strict unul fizic şi intelectual - seri nedormite şi weekenduri investite. Banii au fost undeva până în 20.000 de euro, costul pentru dispozitivele cu care am pornit la drum pentru că a trebuit să le cumpărăm iniţial pentru noi să vedem cum merg, după care a fost foarte multă muncă pe care se pune greu preţ, dar o facem cu bucurie şi cu speranţa că în viitor o să fie recompensată.”

În prezent, start-up-ul se află în discuţii pentru a intra şi pe segmentul B2B, fiind în tratative cu companii mai mari care ar fi interesate să îşi automatizeze şi eficientizeze modul de utilizare al resurselor. Totodată, până la finalul acestui an, echipa qToggle vrea să finiseze soluţia pentru grădini.

“Am început să discutăm cu dealeri locali de echipamente pentru îngrijirea grădinii. Ei ne-au spus nevoile lor şi noi încercăm, sperăm să reuşim să le livrăm anul acesta o parte din echipamentele cerute, după care ne pregătim pentru o posibilă creştere a cererii, deoarece potrivit legislaţiei europeane, casele noi construite o să aibă ca punct obligatoriu un sistem de monitorizare a eficienţei energetice”, a precizat cofondatorul qToggle.

Pentru a continua să dezvolte proiectul, echipa qToggle se gândeşte să acceseze o finanţare, însă următorul pas este să participe la un program de accelerare pentru start-up-uri pentru a acumula mai multe cunoştinţe pe zona de business.

“Ne gândim la o posibilă investiţie, fie că vorbim de fonduri europene, fie că vorbim de investiţie privată, şi cel mai mult ne surâde ideea acceleratoarelor de business, deoarece nu avem nevoie strict de bani, ci avem nevoie şi de expertiză pentru modul în care să îi investim. Majoritatea oamenilor din echipă suntem oameni tehnici, oameni care ştim programare sau ştim electronică, şi partea de business este puţin subdezvoltată.”

O campanie Ziarul Financiar Partener: InnovX-BCR