ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Update. Cristian Doiu, fondator, UXR - agenţie care a creat un ecosistem digital românesc format din trei aplicaţii: Vrem o alternativă locală la platformele globale, iar reţeaua Chatter şi asistenta AI Samantha au rezultate bune pe plan local. Platforma de linkuri AWW a prins însă cel mai bine în SUA şi Canada

09.07.2026, 08:00 Autor: Ioana Nita

♦ AWW găzduieşte peste 500.000 de linkuri şi a procesat peste 1,8 milioane de click-uri pentru mai bine de 3.000 de clienţi activi, oferind gratuit peste 30 de indicatori de performanţă pentru fiecare link.

Agenţia românească de software UXR, care în ianuarie a anunţat la ZF IT Gene­ration planul de a-şi interconecta aplicaţiile proprii, a finalizat între timp integrarea a trei produse într-un ecosistem digital pe care îl prezintă drept „100% românesc“: re­ţeaua de sociali­zare Chatter, asistentul conversaţional Sa­man­tha AI şi platforma de management al linkurilor AWW. Ideea fon­datorului Cristian Doiu este o alternativă locală la marile plat­forme globale, în care un utilizator poate crea o postare, o poate publica şi îi poate analiza performanţa fără să iasă din ecosistem.

La şase luni de la integrare, cea mai mare surpriză vine însă din afara ţării: dacă reţeaua socială şi asistentul rămân concentrate pe România, AWW şi-a găsit cei mai mulţi clienţi în Statele Unite şi în Canada, iar Samantha se apropie de un milion de interacţiuni.

„Majoritatea clienţilor noştri şi a linkurilor pe care le găzduim şi le analizăm sunt din America, apoi Canada, iar Europa abia pe locul trei. De aceea ne-am dori ca AWW să devină «factorul surpriză» al aplicaţiilor dezvoltate local“, a declarat Cristian Doiu, fondatorul UXR, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. Doiu, care a lucrat anterior în corporaţii precum IBM şi Oracle, dezvoltă cele trei produse din veniturile UXR, agenţie de software activă de 16 ani, fără să fi apelat până acum la investitori.

Deşi la prima vedere pare un simplu serviciu de scurtare de linkuri, AWW permite generarea de coduri QR, geolocalizarea traficului, analiza şi administrarea distribuţiei conţinutului. Pentru fiecare link publicat, platforma oferă gratuit peste 30 de indicatori - de la numărul de click-uri şi vizualizări la durata atenţiei şi rata de retenţie.

„Orice altă reţea de socializare nu oferă un serviciu de analiză a datelor sau o face foarte sumar. AWW poate găzdui şi analiza concomitent 500.000 de linkuri, ceea ce spune multe despre complexitatea aplicaţiei”, a explicat el. Există şi competitori internaţionali, cu istoric mai lung şi sute de milioane de linkuri gestionate, dar Doiu susţine că serviciul său şi-a găsit un loc oferind o analiză mai complexă.

Cifrele la şase luni: Samantha spre un milion

În cele şase luni de la integrare, cele trei aplicaţii au crescut. Chatter a urcat de la câteva mii la câteva zeci de mii de utilizatori, susţinut de un algoritm de recomandare bazat pe inteligenţă artificială la care echipa a lucrat aproape doi ani, în patru variante succesive. Cea mai rapidă evoluţie o are însă Samantha.

„Am pornit de la un asistent bazat pe text şi am ajuns la varianta speech-to-speech, unde peste 75% dintre conversaţii sunt exclusiv vocale. De la 100.000 de accesări, ne apropiem acum de un milion. Utilizatorii preferă să vorbească, iar sesiunile vocale sunt cu aproape 50% mai lungi decât cele text”, a detaliat fondatorul UXR.

De la bootstrapping la deschiderea către investitori

În ianuarie, Doiu spunea că dezvoltă totul din resurse proprii, fără investitori. Acum, poziţia s-a schimbat: fondatorul îşi doreşte să transforme ecosistemul într-un start-up de sine stătător, care să poată atrage finanţare.

„Ne-am dori foarte tare ca acest ecosistem să devină un start-up, pentru că avem deja o echipă de programatori tineri care îşi doresc să investească timp şi resurse în aceste aplicaţii şi care ar vrea ca acesta să devină un «full time job»”, a precizat el.

În paralel, compania pregăteşte şi primele planuri de monetizare. Cele trei aplicaţii sunt acum gratuite, dar vor primi conturi premium: în cazul Samanthei, o versiune cu memorie contextuală de lungă durată şi personalizare completă, de la nume şi culoare până la personalitatea asistentului. Investiţia de până acum a fost, a punctat fondatorul, „relativ modestă” – de ordinul zecilor de mii de euro.

Al patrulea produs: agregatorul Thinks.at

Pe lângă ecosistemul celor trei aplicaţii, UXR pregăteşte un al patrulea produs, agregatorul Thinks.at, care reuneşte sub o singură interfaţă cele mai cunoscute modele de inteligenţă artificială. Aflat acum în versiune beta, produsul integrează circa 80 de modele şi urmează să ajungă la peste 500 de API-uri.

„Produsul este aproape gata, se poate testa pe think.at, dar deocamdată necesită integrarea manuală a modelelor pentru fiecare cont. În varianta finală, totul va fi integrat automat, iar utilizatorul va cumpăra credite şi le va aloca în funcţie de prompt. Ne propunem să îl lansăm oficial spre finalul acestui an sau la începutul lui 2027”, a menţionat Doiu.

Agenţia are în plan să dezvolte şi versiuni mobile, pentru iOS şi Android, pentru întregul ecosistem. Pentru UXR, care finanţează toate aceste dezvoltări, obiectivul acestui an nu este creşterea agresivă, ci menţinerea nivelului, într-o piaţă pe care fondatorul a descris-o drept sceptică faţă de inovaţie.

„Nu încercăm să reinventăm roata, dar considerăm că putem construi în România tehnologie proprie, relevantă şi scalabilă, care să nu vină exclusiv din Silicon Valley, Londra sau Berlin”, a conchis Cristian Doiu.