♦ INKI.tech a atras noi investitori anul acesta, printre care se numără mai mulţi business angels şi fondul de investiţii turcesc Metis Ventures.
INKI.tech, start-up-ul românesc care oferă servicii de device-as-a-service pentru companii, a ajuns la un portofoliu de 400 de clienţi din Uniunea Europeană şi a reuşit să îşi tripleze businessul anul acesta, valoarea contractelor încheiate depăşind 4 milioane de euro în prezent. Totodată, start-up-ul a atras noi investitori anul acesta, printre care se numără mai mulţi business angels şi fondul de investiţii turcesc Metis Ventures. Pentru 2025, INKI.tech îşi propune să îşi dubleze operaţiunile, axându-se pe expansiunea în pieţe noi din Europa Centrală şi de Est, precum şi într-o piaţă mare din Europa de Vest.
„M-am uitat cum arătau cifrele noastre acum fix 12 luni şi le-am comparat cu cele de astăzi şi sunt fericit să zic că am crescut de 3 ori. Totul a crescut de 3 ori, la noi indicatorii sunt cam mână în mână. Numărul de clienţi nu a crescut de 3 ori, a crescut de 2 ori, deci am luat clienţi ceva mai mari, dar numărul de dispozitive, ca «asset under management» - numărul de dispozitive pe care noi le gestionăm, ceea ce noi urmărim, la fel s-a triplat. Veniturile noastre s-au triplat“, a declarat Liviu Huluţă, CEO şi cofondator al INKI.tech, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.
INKI.tech le oferă companiilor posibilitatea de a închiria echipamente IT, de la telefoane mobile până la laptopuri, într-un model care include şi servicii de management şi asigurare. Recent, compania şi-a extins oferta pentru a răspunde nevoilor clienţilor enterprise: „Am creat o serie de produse şi servicii, servicii care se pretează în principal pentru clienţi mai mari. De exemplu, avem clienţi enterprise din industria financiară - câteva bănci care lucrează cu noi şi externalizează către noi.“
„Avem companii care nu-şi doresc neapărat beneficiile din zona de cash flow (obţinute prin plata unui abonament lunar pentru echipamente – n. red) pentru că sunt fonduri mari de private equity ş.a.m.d., care nu-şi doresc să plătească lunar, dar îşi doresc toată pleiada de servicii pe care o oferim - asigurarea, anularea în orice moment, platforma de gestiune, securitatea prin «mobile device management» şi sunt dispuşi să plătească la începutul contractului pentru toate serviciile, pe toată perioada de utilizare a dispozitivelor, de 2-3 ani“, a explicat el.
Start-up-ul are în prezent 400 de clienţi din toate ţările Uniunii Europene, inclusiv clienţi din Silicon Valley cu operaţiuni în Europa. „Sunt foarte mândru să spun că avem clienţi în toate ţările Uniunii Europene. Bine, dacă vorbeam acum o săptămână, nu aveam în toate ţările, însă acum avem un client nou din Malta, primul client din Malta. Dar e un indicator care mie personal îmi place foarte mult, arată că e un business care se poate face peste tot în Uniunea Europeană“, a punctat Huluţă.
În ceea ce priveşte portofoliul de produse, Apple domină vânzările INKI.tech cu o pondere de 60%. „Ecosistemul Apple e extraordinar pentru genul nostru de business. De ce? Pentru că sistemele astea, <<mobile device management>>, care îţi permit să controlezi dispozitivele de la distanţă, în sensul care poţi să faci deployment de politici de securitate - dacă ţi se fură un laptop, un telefon, poţi să închizi remote, iar la nivel de laptopuri doar Apple poate să facă asta“, a explică CEO-ul şi cofondatorul INKI.tech. Recent, start-up-ul a încheiat un parteneriat strategic cu iStyle pentru a facilita accesul clienţilor la produsele Apple.
Pe partea de investiţii, compania a atras un nou investitor important – Metis Ventures din Turcia. „Noi am luat iniţial bani din Elveţia, iar Metis Ventures are rădăcinile în Turcia, deci am reuşit să aducem bani din afară regiunii, chiar din afara Uniunii Europene, şi să îi investim în România. Cred că am pus umărul la un brand pozitiv de ţară al României, pentru că am luat capital, l-am utilizat inteligent şi avem un randament pozitiv“, a menţionat Huluţă.
Pentru 2025, INKI.tech are planuri ambiţioase de expansiune: „Dacă în aceste 12 luni noi ne-am triplat businessul, pentru următoarele 12 ne propunem să le dublăm. Creşterea totuşi nu va veni din România. Vedem creştere pe alte pieţe. În continuare vedem creştere bună şi în România, dar clar dorim să scalăm şi să câştigăm şi alte pieţe din Europa Centrală şi de est cum sunt unele pe care poate le-am neglijat, cum ar fi Slovacia, Slovenia, Croaţia.“
În plus, compania plănuieşte să lanseze o aplicaţie care le va permite clienţilor să îşi gestioneze şi dispozitivele care nu sunt închiriate de la companie şi are în vedere extinderea serviciilor la nivel global până la sfârşitul anului viitor.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE