♦ Lansată oficial pe 2 aprilie la sediul Bursei de Valori Bucureşti, soluţia eVotePRO va fi oferită gratuit în primul an pentru a încuraja adopţia pe scară largă în piaţă ♦ Compania lucrează deja la o versiune a eVotePRO dedicată investitorilor de retail profesionişti şi continuă demersurile pentru extinderea internaţională.
Compania românească Governance Partners, care a dezvoltat platforma eVote ce facilitează participarea online la şedinţele adunărilor generale ale acţionarilor (AGA) din companiile listate la Bursă, a investit aproximativ 50.000 de euro în dezvoltarea eVotePRO – o extensie a soluţiei sale principale, dedicată de această dată investitorilor instituţionali, precum administratorii fondurilor de pensii şi ai fondurilor de investiţii. Noul modul a fost lansat oficial la începutul lunii aprilie, în cadrul unui eveniment la sediul Bursei de Valori Bucureşti, şi reprezintă un pas strategic pentru companie, nu doar pentru a servi un nou segment de clienţi, ci şi pentru a atrage noi firme pe platforma de bază, ţinta fiind dublarea portofoliului actual, care numără în prezent circa 40 de companii.
Compania se aşteaptă ca, odată ce investitorii instituţionali vor adopta pe scară largă votul electronic prin eVotePRO, aceştia să încurajeze şi companiile din portofoliile lor, care nu sunt încă clienţi eVote, să implementeze astfel de soluţii.
„Scopul nostru prin această aplicaţie este nu numai de a îmbunătăţi exerciţiul de vot pentru toţi cei implicaţi, dar şi de a atrage noi companii, astfel încât întreg sistemul de vot din piaţa românească de capital să devină cât mai digital. (…) Am putea să dublăm numărul de companii din portofoliu.“
„Avem mari companii ale statului care nu ne sunt în momentul de faţă clienţi şi cred că, la un moment dat, aceste companii de stat o să facă pasul pentru a-şi uşura şi ele tot procesul de vot, dar mai ales pentru a oferi propriilor acţionari o soluţie care este mult mai elegantă şi mai simplă. Pe lângă aceste companii de stat pe care le dorim în portofoliul nostru, mai sunt o serie de companii mari din bursa românească, care fac parte din indicele BET, dar sunt şi multe alte companii de talie medie care sunt interesate“, a declarat Mihai Chişu, cofondator şi CEO al eVote, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.
Proiectul iniţial eVote a presupus o investiţie de circa 150.000-200.000 de euro, iar ideea dezvoltării extensiei eVotePRO a venit din discuţiile cu jucătorii din piaţă şi din observarea nevoilor specifice ale investitorilor instituţionali.
„Ce am vrut noi să obţinem cu această modificare a fost să atragem într-o variantă electronică participarea investitorilor instituţionali. Aceştia sunt foarte riguroşi, ei participă în exerciţiul de vot al companiilor. Sunt conştiincioşi, aş putea spune, pentru că sunt prezenţi“, a explicat Mihai Chişu. El a adăugat că platforma a fost configurată plecând de la nevoile exprimate de aceştia: „Teste noi am făcut împreună cu investitori instituţionali pentru că am încercat ca, înainte de a scoate această soluţie, să ne facem temele printr-o serie de întâlniri cu mulţi dintre aceştia şi am configurat această aplicaţie plecând de la nevoile lor. Aş putea spune că ea este deja în momentul de faţă testată de foarte mulţi dintre cei care ne vor deveni clienţi, fiind acum doar o parte procedurală pe care trebuie să o mai îndeplinim.“ Dezvoltarea modulului eVotePRO a durat aproximativ un an.
Ce face noua extensie eVotePRO
Modulul eVotePRO este gândit ca un „one-stop-shop” pentru investitorii instituţionali, simplificând procesul de vot, adesea complex pentru aceştia din cauza numărului mare de conturi şi companii pe care le administrează.
„Ce presupune acest <<one stop shop>>? Investitorul instituţional, adesea, are mai multe conturi. El, ca titular, de exemplu, poate să fie o societate de administrare a investiţiilor care are subconturi, diverse fonduri pe care le administrează. Toate aceste fonduri deţin acţiuni la mai multe companii, nu la o singură companie. Şi pe lângă acest lucru, multitudinea de adunări generale la un moment dat devine împovărătoare pentru asset manageri”, a detaliat Chişu.
Concret, eVotePRO oferă fiecărui investitor instituţional (administrator de fond de pensii, administrator de fond de investiţii, custode etc.) o instanţă de lucru izolată şi unică. „Am gândit un modul care să cuprindă într-o instanţă, după cum am spus, izolată - deci într-un domeniu care este specific, izolat şi unic al fiecărui utilizator (…) - şi să-i punem în acest domeniu toate subconturile sale, toate companiile pentru care poate vota, un calendar în care poate să vizualizeze cu uşurinţă absolut toate adunările generale care au fost convocate, alături de o serie de notificări prin care informăm investitorul în cauză asupra momentului în care se publică un convocator, în care au loc modificări ale convocatorului, momentul în care începe votul efectiv, plus gestiunea evidentă a buletinelor de vot, foarte facilă şi foarte prietenoasă”, a explicat cofondatorul eVote.
Platforma elimină paşii birocratici repetitivi, permiţând încărcarea unui set de documente (ex. certificat constatator) o singură dată pentru mai multe AGA, dacă nu survin modificări. „Nu mai trebuie să facă paşi repetitivi, este suficient să pună o singură dată un set de documente pentru toate adunările generale, dacă nu survin modificări ale acelor documente. Deci nu trebuie să facă aceşti paşi pe care îi facem în prezent, de a ataşa fiecărui buletin de vot fiecare certificat constatator… o sumedenie de elemente birocratice care cred eu că dezavantajează foarte mult modul de a interacţiona în prezent al investitorului instituţional cu companiile pentru care votează.”
În plus, modulul include rapoarte pentru trasabilitate şi verificarea voturilor anterioare şi permite definirea unor roluri multiple în cadrul organizaţiei investitorului, conform principiilor de securitate, unde diferite persoane pot completa, verifica şi trimite buletinele de vot. „Am făcut acest sistem în aşa fel încât investitorul instituţional să aibă şi certitudinea că, odată ce aceste buletine de vot sunt introduse, ele sunt în interiorul organizaţiei sale corect verificate şi administrate, astfel încât el să aibă siguranţa că buletinele de vot sunt conforme cu dorinţele şi înscrisurile sale”, a subliniat Chişu.
Pentru a încuraja adopţia rapidă a noii soluţii şi a obişnui piaţa cu beneficiile votului electronic centralizat, eVote oferă extensia PRO gratuit în primul an. Ulterior, modelul de monetizare va fi bazat pe un abonament anual, al cărui cost va depinde de numărul de subconturi gestionate de clientul instituţional.
„Noi chiar dăm această aplicaţie gratis un an de zile. Asta ca să încurajăm preluarea ei şi adoptarea ei de către clienţii pe care îi ţintim. (…) Acest abonament pe care îl vom propune clienţilor noştri va avea ca esenţă numărul de subconturi pe care clientul doreşte să le gestioneze. Şi el nu va fi unul foarte scump”, a precizat el.
Acest model diferă de cel aplicat pentru platforma de bază, eVote clasic, destinată companiilor emitente. „Pentru companii, pentru eVote clasic, sistemul este de plată pentru fiecare adunare generală. Preţul pe care îl cerem este în funcţie de adunare şi în funcţie de numărul de acţionari ai companiei.”
Creştere constantă
Deşi nu a oferit cifre exacte, Mihai Chişu a menţionat că veniturile companiei au înregistrat o creştere semnificativă an de an. „Noi am crescut de la an la an, adică în fiecare an aproape ne-am dublat veniturile. Suntem un start-up, care a început cu un număr mic de companii; acest număr a crescut, el s-a dublat de la an la an, practic.”
Portofoliul eVote numără în prezent aproximativ 40 de companii, acoperind circa jumătate din cele incluse în indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti. Printre cei mai importanţi clienţi atraşi recent se numără Hidroelectrica, cea mai mare companie românească listată, dar şi Premier Energy (ultimul IPO de pe BVB), Immo Guru (dezvoltatorul Cosmopolis), Home Upgrade Group şi Hubix.
Planurile pentru 2025
Pentru anul în curs, pe lângă atragerea de clienţi pentru eVotePRO, din rândul celor aproximativ 20 de investitori instituţionali activi pe piaţa locală, compania are în plan şi dezvoltarea unei versiuni ale acestei soluţii care să fie dedicată investitorilor activi de retail sau „profesionişti”. „Vrem să mergem cu o variantă a eVotePRO către investitorii de retail, avem nişte planuri pentru a-i atrage şi pe aceştia mai mult. Deci vrem să scoatem cât de curând şi un update al acestui eVotePRO care să se adreseze profesioniştilor din retail. Eu cred că va fi anul acesta”, a estimat Mihai Chişu.
Totodată, eVote continuă demersurile pentru extinderea internaţională, vizând pieţe din regiune precum Ungaria, Polonia şi Austria. Compania colaborează strâns cu Bursa de Valori Bucureşti pentru a facilita acest proces. „Încercăm să stabilim nişte legături şi cred că toate aceste demersuri ale noastre vor avea un rezultat. Pentru acest lucru, noi acum încercăm să strângem colaborarea cu Bursa de Valori Bucureşti, pentru a putea să facem împreună cu aceasta demersurile necesare ca să ieşim către o piaţă externă. E un proiect care se desfăşoară şi în momentul de faţă.”
În viziunea fondatorului eVote, digitalizarea procesului de vot în cadrul adunărilor generale va deveni standardul în piaţa de capital. „Până la urmă, votul electronic îşi va câştiga locul pe care ar trebui să îl aibă, pentru că noi am îmbrăţişat tehnologia din toate punctele de vedere. Toate aceste lucruri devin din ce în ce mai normale. Şi cred că nu o să treacă mult timp până când aceasta va fi noua normalitate, şi noi suntem pregătiţi pentru toate companiile să le oferim această nouă normalitate”, a conchis el.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE