ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Update. Mihai Rotaru, Neobility, platformă de mobilitate urbană: "Ne pregătim să luăm o nouă finanţare. De data aceasta de câteva milioane de euro." Aplicaţia mobilă UrbanAir dezvoltată de Neobility este disponibilă acum în Tel Aviv şi Bucureşti şi urmează să fie lansată în curând şi în două oraşe din Spania

18 iun 2021 Autor: Ioana Nita

Neobility, start-up-ul fondat în 2019 de antreprenorul local Mihai Rotaru, care a devenit cunoscut odată cu dezvoltarea proiectului Clever Taxi vândut apoi către gigantul Daimler, se află în prezent în căutarea unei noi runde de finanţare, de data aceasta de câteva milioane de euro, pentru a susţine dezvoltarea platformei UrbanAir la nivel european, iar mai apoi global.

Platforma UrbanAir reuneşte toate serviciile de mobilitate alternativă dintr-un oraş într-o singură aplicaţie mobilă, iar dezvoltarea acesteia a fost susţinută până acum în principal cu ajutorul unei finanţări de 600.000 de euro obţinută de la fondurile locale de investiţii Early Game Ventures şi Simple Capital.

„Suntem în etapa în care vom ridica o nouă rundă de finanţare. Nu pot da foarte multe detalii, dar nivelul de capital se va ridica la mai multe milioane de euro. Nu este ieftin deloc să joci în spaţiul de mobilitate urbană, iar acum avem o fereastră de oportunitate - nevoia pentru un astfel de produs este acum, infrastructura, felul de a trăi în oraş s-a schimbat şi noi adresăm fix această nevoie acum“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Update, Mihai Rotaru, fondatorul Neobility. El a adăugat faptul că start-up-ul încă mai are resurse financiare din prima finanţare primită, precum şi din veniturile proprii obţinute, însă scalarea businessului la nivel european şi mai apoi global necesită investiţii mult mai mari.

„Căutăm o rundă de investiţii mai mare pentru că am ajuns în punctul în care am creat un produs unic, are tracţiune şi am intrat pe mai multe pieţe. În următoarele două-trei săptămâni vom avea din nou alte pieţe în Vest fiecare cu un comportament diferit. Pentru acest efort de a crea această reţea de mobilitate europeană la început, iar ulterior globală, este nevoie de o investiţie mai mare. Ai nevoie de mult capital.“

„Nu este ieftin să ajungi la utilizatori, să îţi faci cunoscut produsul şi nici nu este ieftin să construieşti un astfel de produs - este destul de complex fiindcă trebuie să funcţioneze în parametri peste tot, în toate pieţele, fiecare piaţă având nevoi un pic diferite.“

În prezent, aplicaţia mobilă UrbanAir este disponibilă în Tel Aviv (Israel) şi în Bucureşti, urmând ca în treptat start-up-ul să lanseze serviciul în diferite alte oraşe din Europa, dar şi din America Latină.

„Am lansat în Tel Aviv în martie pentru că a fost primul oraş relevant din punct de vedere al mobilităţii care a ieşit din pandemie şi ulterior am făcut un soft launch şi în Bucureşti acum circa o lună, iar acum urmează ca o dată la 2 săptămâni să lansăm serviciul în 1-2 oraşe în Europa de Vest, vrând ca anul acesta să avem o acoperire pe întreg continentul. America Latină este de asemenea o zonă în care avem deja parteneriate şi în care vom lansa serviciul în câteva oraşe“, a precizat fondatorul Neobility, menţionând că următoarele locaţii în care va fi disponibilă aplicaţia UrbanAir vor fi două oraşe din Spania.

„Probabil că Madrid şi Barcelona vor fi primele oraşe în care vom lansa serviciul în perioada următoare din simplul motiv că au o varietate incredibilă de servicii de mobilitate alternativă - sunt 20-25 de servicii diferite acolo şi sunt foarte folosite. Cumva, la nivel european, fiecare oraş este în propria etapă de dezvoltare a transformării mobilităţii urbane, iar produsul nostru încearcă să satisfacă nevoile într-o singură formă pentru toate aceste etape. Bucureştiul este cu siguranţă la un alt nivel decât Madrid-ul, inferior, dar cu un poteţial foarte mare de dezvoltare. Vedem cum toate oraşele se transformă - Londra, spre exemplu, abia a lansat un trial cu câteva trotinete fiindcă erau interzise până acum.“

Proiectul Neobility a pornit din 2019, iar aplicaţia UrbanAir a fost gata într-o primă versiune încă de la începutul anului trecut, însă din cauza pandemiei lansarea serviciului în forma finală a fost amânată, dar îmbunătăţit în tot acest timp.

“La sfârşitul anului trecut am început să lucrăm la această soluţie pe care o vedem acum lansată. Din noiembrie anul trecut până în martie anul acesta nu avut use case fiindcă oamenii nu aveau voie să iasă decât cu anumite restricţii destul de dure, aşa că nici nu am avut pentru cine să lansăm produsul, însă ne-am folosit de acest timp pentru a construi o soluţie extrem de bine făcută şi utilă”, a subliniat Mihai Rotaru.

În prezent, în cadrul aplicaţiei mobile UrbanAir sunt integrate 10 servicii de mobilitate alternativă din Bucureşti, la nivel global fiind în total 150. “În Bucureşti avem scutere electrice, trotinete, biciclete şi car-sharing, iar la nivel global mai sunt pe alocuri diverse tipuri de servicii atipice locale. Per total. din car-sharing sunt circa 700 de maşini cumulate între toate serviciile. Nu trebuie să renunţi la maşină complet în oraş, însă maşina personală s-ar putea să nu aibă sens foarte mult pentru că acum pentru cele câteva dăţi când ai nevoie de o maşină ai cele 700 de maşini disponibile care conform estimărilor noastre anul viitor pe vremea aceasta vor fi în număr dublu - 1.500, şi probabil în câţiva ani vorm ajunge la circa 5.000 de maşini care ar trebui să satisfacă deja nevoile de mobilitate pentru o bună parte din locuitorii oraşului”, a punctat el.

Având experienţa anterioară a businessul Clever – aplicaţie mobilă care integra serviciile de taxi dintr-un oraş, Mihai Rotaru a gândit încă de la început proiectul UrbanAir la nivel global, iar pentru o extindere accelerată în mai multe locaţii de pe glob start-up-ul are nevoie de capital străin.

“Încercăm să adresăm o piaţă cât mai globală şi tocmai din acest motv căutăm şi o investiţie în afara României. Este vorba pur şi simplu de a avea o vedere macro asupra spaţiului mobilităţii la nivel european, global. Spre exemplu cu Clever am avut o experienţă fenomenală şi a schimbat cred mobilitatea urbană din Bucureşti, cât am contribuit şi noi la această schimbare cel puţin, dar am ajuns să ne folosim foarte mult avantajele locale şi asta ne-a fost un dezavantaj când am încercat să ne internaţionalizăm. Tocmai de aceea, acum cu UrbanAir încercăm să avem o abordare internaţională de la început, care înseamnă că avem şi nişte dezavantaje la nivel local”, a explicat antreprenorul,

“Adică am putea ca în România să facem un produs mai bun cu o tracţiune mai mare, însă ne-am concentrat doar pe această piaţă. Dar ne-am forţat să avem o abordare cât mai globală tocmai pentru că mobilitatea nu este doar într-un singur loc, ci ai nevoie de astfel de servicii oriunde ai merge, iar felul în care este construit produsul poate satisface nevoile în mod identic în Bucureşti astăzi ca şi În Tel Aviv şi în următoarele săptămâni şi în oraşe din Spania”, a completat el.

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR