ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Update. Sorin Iacob, fondator Carfix – ecosistem digital pentru industria auto: Cu finanţarea de 1,25 mil. euro de la Catalyst, vrem să ajungem la 300 de clienţi B2B şi 100.000 de maşini înrolate în platformă în 2026, plus să accelerăm extinderea în Slovacia şi Ungaria

08.10.2025, 08:00 Autor: Ioana Nita

♦ Carfix a înregistrat o creştere medie a businessului de 67% în ultimii 3 ani şi a ajuns la o cifră de afaceri de aproape 900.000 de euro în 2024. Iar pentru final de 2025, vizează venituri totale de 1,4 mil. euro.  Prin intermediul Carfix, companiile îşi pot optimiza costurile pentru mentenanţa flotelor auto cu 25%-65%. Platforma include şi un algoritm propriu de evaluare a vehiculelor rulate, validat de Dacia şi Renault.  Carfix este a 11-a investiţie din fondul Catalyst Romania 2, fiind selectată pentru echipa cu experienţă, tehnologia proprie şi validarea puternică din partea clienţilor.

Compania românească GTM Managing Services, care a creat ecosistemul digital pentru industria auto numit Carfix, va folosi noua finanţare de 1,25 milioane de euro, obţinută recent de la fondul de investiţii Catalyst Romania, pentru a lansa noi module dedicate flotelor de dimensiuni medii şi mici şi pentru a accelera expansiunea regională, în prim-plan fiind pieţele din Slovacia şi Ungaria. Platforma Carfix, lansată oficial în 2021,  funcţionează ca un marketplace al mobilităţii, optimizând costurile de exploatare pentru flotele auto. Compania are deja în portofoliu 150 de clienţi corporate şi peste 72.000 de utilizatori activi ai aplicaţia mobile dedicate segmentului B2C, îşi propune să devină o platformă de referinţă în industria auto din Europa Centrală şi de Est în următorii ani.

„Ne propunem să accelerăm creşterea pe piaţa locală prin oferirea de noi module, în special axate pe companiile cu flote mici şi medii, dar în acelaşi timp agregând toată piaţa de prestatori - distribuitori de piese auto, reparatori, dealeri auto, finanţatori şi asigurători - într-un ecosistem 100% digital. În acelaşi timp, dorim şi lucrăm deja activ la a ne extinde în regiune, urmând să lansăm platforma în Slovacia, în Ungaria şi, posibil, în Polonia, în perioada următoare”, a declarat Sorin Iacob, fondator al Carfix, în cadrul emisiunii ZF IT Generation cu privire la obiectivele propuse odată cu atragerea noii finanţări. „Iar pentru finalul lui 2026 ţinta noastră este să ajungem la peste 300 de clienţi activi, companii, şi un număr de peste 100.000 de maşini înrolate în Carfix Fleet”, a completat el.

Procesul de atragere a investiţiei a durat aproximativ patru luni, venind după o perioadă de monitorizare de circa un an şi jumătate. „Carfix este o companie care ne-a convins, în primul rând, pentru soluţia pe care o oferă, pentru că transformă şi digitalizează o industrie care încă este tradiţională. Pe acelaşi loc fiind şi echipa. Am întâlnit profesionişti cu experienţă în industrie de peste 15-20 de ani şi este cazul ideal. În plus, am luat feedback direct de la clienţii existenţi şi ne-au fost confirmate atât valorile, cât şi creşterea eficienţei. Punând toate aceste elemente pe planurile pe care compania le are, am decis să facem acest pas împreună”, a explicat Alina Georgescu, investment manager în cadrul Catalyst Romania.

Sorin Iacob, fondator Carfix: Suntem un marketplace al mobilităţii şi al costurilor eficiente, unde toate datele şi deciziile se întâmplă într-un mod automat. Ţinta noastră pentru jumătatea lui 2027 este să devenim platforma de referinţă în regiunea Europei Centrale şi de Est

Carfix este a 11-a investiţie din al doilea fond al Catalyst, iar finanţarea va asigura un necesar de funcţionare de 18-24 de luni. Pentru a intra în radarul fondului, start-up-ul a trebuit să îndeplinească o serie de criterii. „Avem nevoie de o tracţiune minimă care se învârte în jurul valorii de 50.000 de euro venituri recurente lunare. Ideal, compania ar trebui să se apropie de un milion de euro cifră de afaceri”, a precizat Alina Georgescu.

Carfix a atins aceste praguri, depăşind 50.000 de euro venituri recurente lunare în 2023 şi ajungând la o cifră de afaceri de 899.000 de euro în 2024. Platforma funcţionează ca un marketplace al mobilităţii, optimizând costurile de exploatare pentru flotele auto. „Cu ajutorul tool-urilor platformei Carfix, la o flotă de 800 de vehicule am identificat optimizări de costuri cuprinse între 25% şi 65%. Ce înseamnă asta în bani? La 858.000 de euro cheltuiţi într-un an, cu Carfix poţi să tai între 233.000 şi 465.000 din aceşti bani. Cum facem lucrul acesta? Noi suntem prima platformă digitală integrată care conectează într-o abordare de 360 de grade piaţa auto: de la flote, la companii de leasing, reparatori, furnizori de piese, brokeri şi asiguratori”, a detaliat Sorin Iacob.

În prezent, 99% din venituri provin din zona B2B, modelul de business bazându-se pe comisionarea tranzacţiilor, cu procente între 8% şi 15%. Pe platformă sunt listaţi în prezent peste 650 de service-uri auto şi 9 distribuitori mari de piese auto.

Cu noua finanţare, compania lucrează la noi module. „Cel mai important este că ne dorim să implementăm previzionarea costurilor de exploatare, un <<predictive cost analysis>> folosind tehnologie AI. Am lansat recent şi Carfix Fleet, un modul targetat pe flote de 5-1.000 de maşini, care permite o automatizare completă. Urmează să lansăm şi un serviciu de evaluare a vehiculelor pentru clienţii individuali. Aici, echipa mea a dezvoltat un algoritm complex de culegere şi interpretare a datelor, folosind atât tehnologie AI, cât şi un model de machine learning propriu”, a explicat Sorin Iacob.

După o creştere de 34% în primele nouă luni ale lui 2025, ţinta Carfix pentru finalul acestui an este de a se ajunge la afaceri de 1,4 milioane de euro. „Targetăm să avem o creştere de minim 35% per total anul acesta, dar ţinta noastră este de fapt să atingem o creştere de 50%, deci practic să ajungem la 1,35 - 1,4 milioane de euro venituri prin diversificarea pe care o aduce abordarea asta de piaţă mai largă”, a precizat el.

Carfix este deja prezent în România, Cehia, Ungaria şi Olanda, iar strategia de extindere în Europa Centrală şi de Est se bazează în principal pe parteneriate. „Rămânem în continuare axaţi pe parteneri cu bază instalată largă, cum ar fi portaluri web, bănci, companii de asigurări, distribuitori de piese. În funcţie de fiecare piaţă şi de partener, putem să alegem să ducem toată tehnologia sau doar o bucată din ea”, a conchis fondatorul Carfix.

Printre cele 150 de companii care folosesc deja soluţiile Carfix se numără Autonom Services, Omniasig VIG, Groupama Asigurări, Arval Service Lease, Leaseplan şi dealeri din reţeaua Renault Renew.