♦ România este pe ultimul loc în Europa la obiectivele de scalare durabilă, de aici am plecat în construcţia acestui program.
Companiile, ONG-urile sau alte forme de întreprinderi sociale din România din domenii precum inovare şi incluziune digitală sau educaţie pot aplica până în data de 6 septembrie pentru a face parte din Marc – un program de scalare şi de sprijin a antreprenoriatului social, desfăşurat în Austria, Ungaria şi România şi iniţiat de Fundaţia ERSTE, ERSTE Social Finance Holding, SIMPACT şi IFUA. În România partenerii de implementare sunt BCR şi Synerb.
România are nevoie de un asemenea program pentru că se află în urmă din punctul de vedere al dezvoltării durabile, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Ştefan Buciuc, CEO al BCR Social Finance.
„Marc este un program de sprijin şi scalare a antreprenoriatului social a organizaţiilor care creează impact şi este un program care a fost construit împreună cu Fundaţia Erste, împreună cu Erste Social Finance Holding şi împreună cu partenerii regionali care sunt SIMPACT şi IFUA. În România este implementat de BCR şi de partenerul nostru local Synerb. De ce este nevoie de program? Dacă ne uităm la date, România este pe ultimul loc în Europa la investiţii în cercetare-dezvoltare, în digitalizare, la tot ce înseamnă învăţământ continuu. (...) Practic toată partea de post-universitar, pe urmă inovaţia, nu mai discutăm de colaborare, tot ce înseamnă infrastructură socială. Suntem practic, dacă ne uităm la obiectivele de dezvoltare durabilă, pe ultimul loc în Uniunea Europeană, cam la tot - şi de aici vine nevoia. Noi ne-am gândit cum putem ajuta de fapt România, cum putem ajuta comunităţile, cum putem ajuta regiunea, pentru că până la urmă Europa Centrală şi de Est are toate problemele acestea, dacă ne uităm comparativ cu ţările din Vest şi rezultatul a fost programul Marc“.
Companiile care intră în program vor fi ajutate să se dezvolte şi să obţină finanţare pe durata unui an de zile. „Prin Marc, noi ne dorim să luăm organizaţii din România care pot să scaleze şi îşi doresc să scaleze. În proiectul-pilot pentru Marc sunt trei ţări, România, Ungaria şi Austria - şi ne dorim ca după pilot să ne extindem la tot ce înseamnă universul Erste, la toate ţările din grup.“
„În momentul de faţă am lansat deja înscrierile în program, termenul limită fiind până pe 6 septembrie. Avem un formular de înscriere, practic în care cerem anumite date pentru organizaţiile care se înscriu la nivel de sustenabilitate financiară, la nivel de ce vor să facă mai departe şi impactul pe care îşi doresc sau îl creează deja în societate. Ne uităm la 24 de de organizaţii pe care să le selectăm. Este un program care durează aproximativ un an, construit pe diverse paliere în care vrem să creştem şi să ajutăm aceste organizaţii să crească şi să-şi crească impactul la nivel de România şi regional“, a explicat Ştefan Buciuc.
Entităţile care pot aplica pentru înscrierea în programul Marc pot avea diferite forme de organziare.
„Pot fi şi ONG-uri, pot fi şi întreprinderi sociale, pot fi şi companii care îşi doresc să creeze impact sau companii care sunt for profit acum şi care vor să-şi schimbe sau să-şi direcţioneze activitatea foarte mult în zona aceasta de de impact. Nu ne uităm punctual, să fie doar ONG sau întreprindere socială. Ne uităm foarte mult la ce îşi doreşte organizaţia respectivă să facă în prezent şi ce vrea să facă mai departe.
E foarte important cum suntem prezenţi în comunităţi şi cum încercăm să ajutăm comunităţile. De aici am plecat cu ideea de Marc. Sigur, ne-am uitat la ce înseamnă obiective, dezvoltare durabilă. Ne-am uitat unde are nevoie România de foarte multă intervenţie, de la infrastructură socială la cultură. Încercăm să ajutăm organizaţiile care acţionează în zona asta, dar organizaţiile care îşi construiesc un model sustenabil. Poate exista şi o componentă de activitate economică şi o componentă foarte importantă de impact. Ne uităm să fie componenta de impact semnificativă în ce fac, dar să aibă şi o activitate care să le aducă sustenabilitatea”, a spus şeful BCR Social Finance.
Conform datelor de pe pagina web dedicată programului următoarele tipuri de afaceri pot aplica pentru a se înscrie în cadrul Marc: „SRL / SA – cu un scop sau domeniu de impact social clar definit, deliberat ; SRL /SA – afacere care nu are un domeniu de impact social sau de mediu precis identificat, definit sau comunicat; SRL – întreprindere socială neacreditată, cu impact social bine definit; SRL – întreprindere socială acreditată, conform legii economiei sociale; SRL deţinut de ONG – Societate cu responsabilitate limitată deţinută de un ONG; ONG – Întreprindere socială acreditată (fundaţie/asociaţie), conform legii economiei sociale; ONG – Asociaţie cu activitate economică, în cadrul organizaţiei; ONG – Fundaţie cu activitate economică, în cadrul organizaţiei; Cooperativă”. De asemenea, pot aplica şi: „Afaceri ce au un produs / serviciu cu o piaţă ţintă clar definită şi venituri în creştere sau stabile; Afaceri centrate pe impact care au dezvoltat un prototip de produs / serviciu care a fost validat în piaţă prin vânzări test (MVP); În mod excepţional, sunt eligibile afacerile în stadiul idee de produs / serviciu care au identificat o piaţă potenţială, nu au un prototip sau istoric de vânzări, dar au un plan de operaţionalizare/start-up solid, viabil, promiţător.”
Procesul de evaluare urmăreşte ca impactul afacerilor selectate să fie real, a punctat Ştefan Buciuc. „Ne uităm să fie impactul real. De fapt aici este discuţia, să nu fie doar o idee de impact, să existe acum sau în viitor un impact real al organizaţiei. Ne uităm şi la organizaţii care în momentul de faţă încă nu au impactul respectiv, dar îşi doresc să aibă impactul respectiv şi asta e o discuţie foarte importantă, pentru că sustenabilitatea în impact vine printr-o construcţie de economie socială în care se poate investi.
Avem avem o fază iniţială care durează octombrie-noiembrie, în care toate cele 24 de organizaţii care vor fi admise vor fi într-un basic track program. După vom avea o fază mai avansată, care va dura până în până în aprilie-mai, anul viitor, în care vorbim de un advanced track. Ce facem cu antreprenorii? Facem mentorship one-to-one cu organizaţiile respective, facem boot-camp-uri în care discutăm lucruri foarte aplicate cu ei, facem training-uri online pe diverse subiecte care sunt de de interes pentru ei şi cred că foarte important le dăm acces la tot ce înseamnă univers Erste şi al investitorilor în impact din CEE”.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE