♦ „Piaţa de profil din România înregistrează undeva între 25.000 şi 27.000 de clinici stomatologice active şi noi estimăm să atragem pe platformă circa 200 de clinici pe lună în 2024. Astfel, sperăm să atingem 30% din piaţă în următorii trei ani.“
Platforma FindMyDenstist, dezvoltată de compania românească EXE Software care este specializată în dezvoltarea de soluţii software, care a fost lansată în urmă cu aproximativ trei luni şi jumătate pe piaţa din România şi în Republica Moldova, înregistrează în prezent 500 de clinici active şi peste 40.000 de căutări de la pacienţi.
„Am ajuns la 500 de clinici dentare, ne chinuim să populăm cât mai mult aplicaţia, apoi o să înceapă promovarea către beneficiarul final care este pacientul. De asemenea, statisticile arată că am avut peste 40.000 de căutări în interiorul aplicaţiei, în aceste trei luni şi puţin de când am lansat-o pe piaţă“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation, rubrica Start-up Pitch Valentin Radian, cofondator al Find My Dentist şi director executiv în cadrul companiei de stomatologie Gursk Medica.
El a adăugat că aplicaţia a apărut în urma constatării nevoii pacienţilor de a avea un instrument prin care să poată identifica clinicile de stomatologie şi pentru a le evalua, dar şi pentru a susţine cumva turismul medical, având în vedere diferenţele mari de preţuri la serviciile medicale stomatologice din diferite ţări.
„În ultimii cinci ani e un flux foarte mare de pacienţi din Spania, Italia, Germania care vin la clinicile de stomatologie de la noi din ţară. Motivul, spre exemplu, inserarea unui implant în România costă 250 euro iar în Italia poate depăşi 1.200 - 1.300 de euro, un singur implant dentar şi de obicei oamenii nu au nevoie doar de un implant. Iar noi vrem să oferim o experienţă completă celor care accesează aplicaţia şi vom integra inclusiv posibilitatea de a alege o facilitate de cazare şi bilete de avion în interiorul aplicaţiei. Vrem ca pacientul să trăiască o experienţă completă pe platforma noastră, iar în completare venim cu partea de consultanţă şi vom veghea la bună desfăşurare a lucrurilor pe toată durata şederii pacienţilor în România.“ De asemenea, Valentin Radian a spus că EXE Software a fost aleasă pentru partea de dezvoltare a aplicaţiei pentru că a avut o echipă dinamică. „EXE Software a avut cea mai dinamică echipă, cu cea mai tânără şi cea mai proactivă, pentru că au reuşit să dea formă tuturor ideile noastre.“
Robert Profeanu, team manager, EXE Software: Platforma a fost gândită de la început să fie scalabilă, astfel că extinderea la nivel internaţional nu este o problemă.
Robert Profeanu, team manager în cadrul EXE Software şi omul care a coordonat echipa care s-a ocupat de dezvoltarea FindMyDentist, a spus că tot procesul a durat aproximativ un an şi a fost gândit încă de la început pentru a fi un proiect scalabil.
„Din punct de vedere dezvoltare, soluţia a fost construită mai puţin de un an. Dar noi am luat în considerare şi am ştiut încă de la început că vor fi planuri de extindere, de aceea una din provocări a fost să pregătim soluţia încă de la început pentru a putea fi extinsă şi în alte pieţe. Iar dacă vom creşte numărul de ţări, ceea ce ar aduce şi creşterea numărului de utilizatori sau de clinici, aplicaţia este pregătită să facă faţă unei astfel de creşteri“, a spus Robert Profeanu.
Practic, planurile reprezentanţilor FindMyDenstist vizează extinderea platformei la nivel internaţional.
„Când ne uităm spre extindere suntem puţin constrânşi de obiectivele propuse iniţial - anume să oferim servicii la preţuri accesibile -, astfel că ţările pe care le ţintim pentru extindere sunt cele aflate în perioada de tranziţie şi probabil ţările în blocul este european pentru că vrem să ne adresăm ţărilor occidentale şi să redirecţionăm fruxurile de pacienţi către România, Moldova, Ungaria, Bulgaria, unde e o diferenţă enormă de preţ. Pentru ţările occidentale, platforma va funcţiona la nivel naţional strict ca o metodă de identificare a clinicilor potrivite pentru nevoile oamenilor“, a explicat Valentin Radian.
Până în prezent, investiţia în dezvoltarea aplicaţiei a depăşit pragul de un milion de euro. Momentan, reprezentanţii FindMyDentist nu au apelat la finanţare externă.
„O să ne uităm şi în direcţia asta, a finanţării pentru că avem nevoie de bani pentru asusţine proiectul“, a spus Valentin Radian.
El a adăugat că unul dintre obiectivele anului 2024 este ca platforma să atragă 200 de clinici stomatologice noi pe lună.
„Noi avem ca obiectiv să atragem 200 clinici pe lună pentru anul 2024. Piaţa de profil din România înregistrează undeva între 25.000 şi 27.000 de clinici active şi mi se pare un target realizabil să ne situăm în trei ani la 30% din piaţă. Şi aici vorbim strict de România. Pe pieţele internaţionale încă suntem în căutare de metode de promovare şi de dezvoltare, vrem să concepem un pachet B2B pentru că noi nu o să putem fi acolo, iar în prima etapă trebuie promovată în mod direct platforma. Acesta este targetul nostru şi un revenue anual de un milion de euro pe care vrem să-l reinvestim pentru că ne trebuie bani să dezvoltăm şi să creştem proiectul.“
Ce a mai spus Robert Profeanu
Eu am participat la discuţiile cu Valentin şi cu echipa din spate încă de la început Deci noi am fost chiar în faza de care am negociat şi am făcut draftul pe parte de MVP. Fiind o soluţie pentru un startup şi un produs nou, este foarte important să identifici ceea ce va fi inclus în MVP - asta este de fapt şi una din provocări, apoi trebuie mereu să te gândeşti cum faci ca produsul sau soluţia să fie scalabilă. Ea este disponibilă în prezent în România şi Republica Moldova, dar sunt planuri de extindere, aşa că toată infrastructura din spate, aşa cum este gândit back-endul şi middle-ul, trebuie să permită asta în viitor. Şi asta a fost o altă provocare. Noi am oferit un cicl ucomplet al dezvoltării aplicaţiei, am analizat ideea de început, am împărţit pe etape proiectul, s-a lucrat agile, am făcut o echipă formată nouă persoane.
Am dezvoltat platforma în mai puţin de un an de zile. Din punct de vedere dezvoltare, soluţia a fost construită mai puţin de un an, însă în timpul acesta am avut mai multe iteraţii în care am prezentat funcţia aplicaţiei şi am tot schimbat direcţia. Pentru că am vorbit iniţial de acel MVP, am regândit puţin soluţia împreună cu Valentin şi cu echipa şi ne-am dat seama că ar fi bine să iesim cu altă funcţionalitate initial şi am schimbat puţin direcţia în care produsul merge, dar per total totul a durat sub un an de zile.
În viitor o să introducem noi funcţionalităţi în aplicaţie, în zona de comportament - de exemplu o să vedem cât timp petrece un pacient pe pagina unei clinici, la ce secţiune se uită mai mult şi evident vom vedea dacă că este mai interesantă zona de galerie sau alte secţiuni.
Este greu de estimat cât de mult durează să introducem o nouă funcţionalitate, deoarece mai întâi o dezvoltăm, apoi o prezentăm, apoi îi facem testare, care e foarte importantă. Pentru că aplicatia este deja lansată, nu putem să ieşim pe piaţă cu o funcţie care ar putea avea o eroare şi trebuie să ne asigurăm că facem totul bine înainte să prezentăm ceva utilizatorilor.
Acum în platformă avem deja disponibilă limba română şi limba engleză. Mecanismul din spate a fost gândit de la început multilanguage, aşa că pe viitor, dacă dorim italiană, spaniolă avem nevoie doar de traduceri, dar în momentul de faţă avem doar română şi engleză.
Ce a mai zis Valentin Radian
Servicile sunt plătite de medicii stomatologi, experienţa pentru pacient este total gratuită şi va rămâne gratuită. Pentru pacienţi avem planuri să oferim şi bonusuri pentru a-i motiva în direcţia îngrijirii stomatologice. Dacă un pacient va folosi aplicaţia FindMyDentist şi va face o programare în interiorul acestei aplicaţii va primi bonus o periuţă electrică sau un duş buccal sau apă de gură. Şi clinicile la rândul lor vor avea parte de diferite mijloace de promovare.
Vrem să avem în aplicaţie şi webinare live, înregistrate prin care să promovăm tehnicile corecte de periaj, să explicăm ce înseamnă un detartraj, ce este implantul dentar sau alte noţiuni şi lucruri pe care oamenii ar trebuie să le cunoască asta şi pentru că suntem deficitari la capitolul prevenţie şi cred că putem creşte şi evolua doar prin educare.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE