ZF IT Generation

ZF IT Generation. Xenia Muntean, cofondator şi CEO: Planable, o platformă de colaborare pentru echipele de social media, a crescut cu 300% în 2019, la venituri de o jumătate de milion de dolari

3 mar 2020 Autor: Adrian Seceleanu

În cinci ani de zile start-up-ul estimează că va avea un birou la New York şi că va fi trecut printr-o finanţare serie A (de câteva milioane de dolari).

Planable, un start-up cu birouri în Bucureşti şi în Chişinău (Republica Moldova), care a dezvoltat o soluţie de colaborare pentru echipele de social media, a înregistrat în 2019 venituri de o jumătate de milion de dolari, circa o treime din bani fiind obţinuţi de la clienţi din Statele Unite.

„2019 a fost cel mai bun al nostru de până acum, de departe. Am avut o creştere de 300% în comparaţie cu 2018 a veniturilor până la aproape o jumătate de milion de dolari, după care am avut şi clienţi cu foarte mare prestigiu la nivel de branduri. Lucrăm cu Jaguar Land Rover, Naţiunile Unite, Viber, branduri foarte cunoscute“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Xenia Mun­tean, CEO şi cofondator al Planable. Ideea de a înfiinţa compania i-a venit în timp ce lucra la propria agenţie de marketing digital şi a realizat cât de mult timp se pierde discutând cu clienţii despre conţinutul pregătit pentru reţelele sociale via e-mail sau fişiere Word sau Excel. „Înainte de a înfiinţa Planable am avut o agenţie de digital marketing şi atunci când lucram cu clienţii mei pe conţinutul care urma să fie publicat pe Facebook, pe Twitter, pe Instagram sau pe LinkedIn, trebuia să obţinem aprobări de la ei pentru conţinutul care urma să fie publicat pe parcursul următoarei luni. Tot acest proces de colaborare între noi şi clienţi se întâmpla de regulă într-un fişier Microsoft Excel, într-un tabel sau într-un fişier Word. Plus conversaţii pe e-mail. Era un proces destul de fragmentat, destul de dificil şi se pierdea foarte mult timp pentru aceste sarcini, pentru aceste activităţi administrative. De acolo a pornit cumva ideea Planable - să eficientizăm modul în care lucrează echipele de marketing pentru social media. Şi eu, şi cofondatorii am lucrat în industria de social media şi am văzut pe pielea proprie care sunt problemele interne, tot ce se întâmplă acolo în spatele agenţiilor de social media şi am decis că trebuie să existe o metodă mult mai uşoară şi inovativă de a planifica şi crea conţinut pentru reţelele sociale“, a afirmat ea.

 

Ce a mai declarat Xenia Muntean în cadrul emisiunii:

# Am ajuns la aceşti clienţi mari prin social media. Cineva din echipa Jaguar Land Rover a scris pe Twitter şi a întrebat dacă ştie cineva un produs de colaborare şi aprobări pentru conţinut şi altcineva ne-a recomandat. Trebuie să construieşti un brand puternic, să dezvolţi conţinut şi asta este ceea ce am făcut noi. Noi am încercat să creem conţinut şi sădevenim lideri în această industrie.

# Cele mai mari pieţe pentru noi sunt Statele Unite - care au o pondere de 30% în venituri, dupăcare Marea Britanie şi ţările din Vestul Europei. 

# Acum avem sediul central în Bucureşti iar echipa tehnică de produs este în Chişinău. Nu ne grăbim să deschidem un birou la New York sau Londra, ştim că trebuie să luăm lucrurile încet şi să fim foarte puternici pe propriile noastre picioare înainte de a face o expansiune de genul acesta.

# Accesul la PLanable este pe bază de abonamente. Avem câteva pachete care sunt disponibile pe website şi plăteşti în funcţie de cât de mulţi oameni sunt în echipele care colaborează la proiecte. În funcţie de câţi oameni ai nevie sălucreze cu tine la preferat dar şi în funcţie de câte branduri administrezi. În special dacă eşti o agenţie sau dacă eşti o corporaţie care are mai multe branduri, aşa se alege planul. În plus lucrăm şi cu companii mari care au nevoie de mult mai mult, au nevoie de funcţii dedicate sau au nevoie de sute de utilizatori pentru soluţia noastră.

# Nu avem nevoie de o nouă finanţare în 2020, poate în 2021. 

# În cinci ani de zile văd Planable devenind standardul de colaborare creativă, şi o companie cu un birou deschis în New York şi trecută de o finanţare de tip serie A. 

# Nu avem nevoie de o nouă finanţare în 2020, poate în 2021. 

Urmăreşte zilnic emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR