Anul 2026 se conturează drept unul dintre cei mai ambiţioşi ani pentru infrastructura rutieră din România, cu perspective de creştere accelerată a reţelei de autostrăzi şi drumuri expres. După un 2025 considerat bun din punctul de vedere al livrărilor, autorităţile mizează pe un ritm şi mai ridicat în anul care tocmai a început, spune Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor.
Bilanţul anului 2025 indică aproape 150 de kilometri noi de autostradă finalizaţi, ceea ce duce reţeaua totală de autostrăzi şi drumuri expres utilizabile la 1.418 kilometri. Acest avans creează baza pentru un 2026 în care România ar putea depăşi pragul de 1.500 de kilometri, iar în scenariul optimist chiar 1.600 de kilometri de infrastructură rutieră de mare viteză.
„2025 a fost un an bun. Am închis cu aproape 150 km de pe autostradă, 1.418 km total autostradă şi drum expres utilizabili în România. Anul acesta cu siguranţă depăşim 1.500 km, mergem poate chiar depăşim şi 1.600 km de autostradă şi drum expres care vor fi date în trafic. Va fi un an mai bun 2026 faţă de 2025.” a declarat Irinal Ionel Scrioşteanu la ZF Live.
Dincolo de volumul kilometrilor livraţi, anul trecut a venit şi cu o serie de premiere importante pentru infrastructura rutieră. Pentru prima dată, un drum expres a fost finalizat integral şi deschis traficului, un semnal că proiectele de mare infrastructură încep să capete coerenţă şi continuitate.
„În 2025 am avut câteva premiere. Primul drum expres dat integral în trafic a fost Craiova–Piteşti. Am mai dat un tronson de la Piteşti către Curtea de Argeş.” a mai adăugat secretarul de stat.
O altă realizare majoră a fost finalizarea părţii sudice a Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), care permite acum continuitatea rutieră între vestul şi estul ţării, de la Piteşti până la Constanţa, fără traversarea Bucureştiului.
„Am mai avut o premieră, s-a dat în folosinţă partea sudică din centura Capitalei A0, deci avem o continuitate între Piteşti şi Constanţa.” mai spune Scrioşteanu