• Leu / EUR5.0938
  • Leu / GBP5.9021
  • Leu / USD4.4079
ZF Live

Industria care se bate cu IT-ul la capitolul salarii de început. Care este domeniul în care un tânăr absolvent de facultate îşi începe cariera cu un salariu de 1.000 de euro ce poate creşte semnificativ VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu

08.02.2026, 11:40 2001

În timp ce IT-ul a rămas, în ultimii ani, reperul principal atunci când vine vorba de salarii atractive pentru tinerii aflaţi la început de carieră, o altă industrie începe să iasă tot mai clar în evidenţă: sectorul feroviar. Deficitul de specialişti şi nevoia tot mai mare de ingineri împing salariile de început spre niveluri comparabile cu cele din tehnologie, în special în mediul privat, este de părere Mihai Roşeanu, organizator al Târgului de Carieră Feroviară.

„În momentul de faţă sunt mai bine plătiţi la privat decât la stat, iar acolo salariile ajung şi la câteva mii de euro în funcţie şi de postul pe care îl ocupă fiecare. Pentru un absolvent de inginerie feroviară salariul pleacă de la vreo 1.000 de euro, poate un pic mai puţin la companiile de stat, dar la companiile private cam acesta este salariul”, a declarat Mihai Roşeanu la ZF Live.

Diferenţa dintre sectorul public şi cel privat este una vizibilă, însă nivelul de pornire rămâne atractiv chiar şi în cazul companiilor de stat, în contextul în care vorbim despre un salariu de început pentru un proaspăt absolvent. În mediul privat, însă, potenţialul de creştere este semnificativ mai mare, mai ales pe fondul lipsei acute de personal calificat.

„În momentul de faţă nu ajung inginerii pe care îi produc facultăţile de profil raportat la nevoia din piaţă”, a mai spus Roşeanu.

 Acest dezechilibru între cerere şi ofertă a determinat companiile din domeniu să se implice direct în atragerea tinerilor încă din perioada studiilor.

„Avem colaborări cu toate universităţile tehnice din ţară, tocmai pentru a atrage şi a populariza acest domeniu şi în rândul inginerilor, iar ei sunt bine plătiţi”, a precizat acesta la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.

Într-o piaţă a muncii în care tot mai mulţi tineri se orientează aproape exclusiv către IT, industria feroviară încearcă să se repoziţioneze ca o alternativă competitivă, atât din perspectiva salariilor de început, cât şi a stabilităţii şi a evoluţiei pe termen lung. Pentru absolvenţii de inginerie, domeniul devine astfel nu doar o opţiune de nişă, ci o alegere strategică într-un context de cerere ridicată şi ofertă limitată de specialişti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0938
Diferență: 0,002
Ieri: 5.0937
Azi: 4.4079
Diferență: 0,4375
Ieri: 4.3887
Azi: 5.9021
Diferență: 0,0203
Ieri: 5.9009