ZF Live

Inevitabilul s-a întâmplat? Adrian Codirlaşu, preşedinte CFA România: Suntem deja în recesiune. Consumul a scăzut foarte puternic, iar el e principalul factor de creştere economică VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu

04.07.2026, 09:37 483

Economia României a intrat deja într-o fază de recesiune, chiar dacă una uşoară, potrivit Indicatoruluui Încredere Macroeconomică al CFA România, care confirmă o tendinţă de stagnare vizibilă încă din 2024. Semnalul vine în contextul în care consumul, principalul motor al creşterii economice, a înregistrat scăderi semnificative, atât pe bunuri, cât mai ales pe servicii, explică Adrian Codîrlaşu, preşedinte CFA România, organizaţie a analiştilor financiari certificaţi din ţară.

„În economie, în opinia mea, suntem deja într-o recesiune, e adevărat o recesiune uşoară, dar o recesiune, iar indicatorul CFA arată lucrul acesta. Dacă ne uităm şi ce s-a întâmplat în 2024 şi 2025, la fel, indicatorul a fost la niveluri reduse, la fel, lucrul acesta a fost consistent cu ceea ce s-a întâmplat în economie. Economia a crescut cu sub 1% pe an şi de asemenea, au fost în aceşti ani perioade de recesiune tehnică. Deci cumva stagnarea economică a fost prinsă de acest indicator în ultimii 2 ani.” a spus Adrian Codirlaşu la ZF Live.

Potrivit datelor citate, economia românească a avut, în ultimii doi ani, un ritm de creştere sub 1% anual, întrerupt de mai multe episoade de recesiune tehnică. Indicatorul CFA a reflectat consecvent această traiectorie, semnalând din timp nivelul redus de activitate economică. Diagnosticul actual se bazează pe evoluţia consumului, componentă esenţială a Produsului Intern Brut, care a înregistrat un declin accentuat, cu efecte directe asupra ritmului general de creştere.

„Dacă ne uităm la consum, consumul scade chiar foarte puternic pe bunuri şi mai ales pe servicii. Acest lucru nu are cum să nu se reflecte în evoluţia economiei per ansamblu pentru că acest consum este principalul factor care duce la creştere economică.” a mai adăugat Codîrlaşu la emisiunea ZF Live, realizată cu sprijinul Orange Business.

Contracţia consumului, în special în zona serviciilor, este identificată drept principalul factor care explică slăbiciunea generală a economiei. Corelarea dintre evoluţia indicatorului CFA din ultimii doi ani şi rezultatele economice efective întăreşte ipoteza unei stagnări prelungite, care s-a transformat acum, potrivit acestei evaluări, într-o recesiune tehnică uşoară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri: