ZF Live

Investitorii străini s-au săturat de piaţa imobiliară de Bucureşti şi aleg acum alte capitale europene unde să-şi ducă banii VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu

19.10.2024, 09:00 8466

Anul 2024 a venit după o serie de schimbări de natură fiscală care au rearanjat lucrurile pe piaţa rezidenţială. Cea mai mare parte a celor care cumpără astăzi locuinţe sunt oameni care aleg să locuiască chiar ei în casele şi apartamentele achiziţionate, segmentul investitorilor fiind în scădere faţă de anii trecuţi. Factorii care influenţează această schimbare de trend , potrivit lui Dragoş Dragoteanu, sunt randamentele care nu mai arată atât de bine ca înainte, dar mai ales reacţia lentă a autorităţilor privind răspunsul la cererile pentru proiectele imobiliare.

 „Investitorii străini nu mai sunt interesaţi de zona imobiliară, cel puţin din Bucureşti. Din discuţiile cu ei, principala nemulţumire este că au ajuns să facă multe cereri pentru dezvoltări imobiliare, dar n-au primit niciun răspuns. Atunci oamenii au plecat în Ungaria sau Cehia, mai ales că în Cehia are loc un Untold în fiecare week-end” a declarat Dragoş Dragoteanu, asociat Euroest Invest, la emisiunea de business ZF Live.

În contextul discuţiilor privind piaţa imobiliară per ansamblu de la ZF Live , Dragoş Dragoteanu este de părere că piaţa din Cluj-Napoca s-ar putea afla sub pericolul unei bule imobiliare. Potrivit acestuia, preţurile mult prea mari în comparaţie cu Bucureştiul sau alte capitale europene nu se justifică în raport cu capacităţile oraşului.

„Ca să facă o paranteză, în Cluj, din punctul meu de vedere este o bulă imobiliară. Pentru că nu te poţi compara cu un oraş precum Praga. Să spui că un oraş precum Clujul are preţurile cu 50% mai mari decât în Bucureşti mi se pare o glumă. Nu poţi compara Bucureştiul, PIB-ul, populaţia cu Clujul, care e fantastic, dar e limitat ca şi oraş” a mai spus Dragoteanu la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.

ZF Live
GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)