Salariile din sectorul public din România sunt cu 70% mai mari decât salariul mediu pe economie, din acest punct de vedere cea mai mare diferenţă din Europa, a spus Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România, în cadrul emisiunii de business ZF Live. La un salariu mediu net de 3.340 de lei, cât era în octombrie 2020 în România, salariul mediu net din administraţia publică ajungea la peste 5.680 lei.
„Salariile în sectorul public în România, raportate la salariul mediu pe economie, spre exemplu în administraţia publică, sunt cu 70% mai mari. Nu mai există nicio altă ţară în Europa care să aibă o asemenea situaţie. Următoarea ţară după noi este Cipru, cu circa 40% mai mult. Toate celelalte state au un nivel al salariilor, în sectorul administraţiei publice, mult mai apropiat de media pe economie“, a spus Ionuţ Dumitru la ZF Live.