ZF Live

Piaţa imobiliară din Capitală la răscruce: Preţul apartamentelor creşte puternic şi schimbă regulile pentru cei ce visează la propria locuinţă. „Vom avea un număr tot mai mare de chiriaşi” VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu

23.02.2025, 09:00 31986

În ultimii ani, preţurile apartamentelor din Bucureşti au cunoscut o creştere semnificativă, influenţată de cererea constantă şi de dezvoltările imobiliare. Acest trend ascendent a fost alimentat atât de oferta limitată de locuinţe, cât şi de schimbările economice şi financiare care au încurajat investiţiile în sectorul imobiliar. În acest context, apartamentele noi, dar şi cele vechi, au devenit mult mai scumpe, iar accesul la o locuinţă a devenit mai dificil pentru mulţi dintre cetăţeni, este de părere Toma Filipovici, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Agenţilor Imobiliari din România.

„Dacă ne uităm la PIB-ul per capita al zonei Bucureşti-Ilfov vom observa că este dublu chiar peste media Europei de Sud-Est. Dacă trendul pentru construcţiile noi continuă să fie unul scăzut, din motive politico-birocratice, în continuarea stocul de locuinţe vechi va vedea o apreciere. Procentual, dacă ne uităm la ultimii 3-5 ani, el va continua să crească cu 8-10% pe an” a declarat Toma Filipovici, preşedinte APAIR, la ZF Live, emisiune realizată cu spriijnul Orange Business.

Această creştere a preţurilor va impulsiona un număr tot mai mare de chiriaşi. Din ce în ce mai mulţi oameni nu îşi vor mai permite să achiziţioneze un apartament, iar mobilitatea va deveni un factor esenţial. Toma Filipovici, preşedintele APAIR, este de părere că se va adopta un model similar celui vestic, în care mutatul în chirie în funcţie de job, companie sau şcoala copiilor va deveni o practică tot mai frecventă, evitând astfel angajamentele pe termen lung legate de un credit ipotecar.

„Totodată, dacă acest trend se păstrează, va creşte mult numărul de chiriaşi. Oamenii nu îşi vor mai putea permite un apartament corespunzător nevoilor lor, şi pe de altă parte se vor orienta către modul vestic de a se muta după job, companie sau şcoala copiilor în chirie pentru că vor beneficia de o mobilitate mare şi nu se <<leagă la cap>> la un credit ipotecar pe 25-30 de ani„ a mai spus Filipovici la ZF Live.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
ZF HR TRENDS