Preţurile apartamentelor au crescut în ultimii ani şi vor continua să crească, impulsionate atât de creşterea puterii de cumpărare, dar mai ales de lipsa ofertei. Chiriile au înregistrat în 2024 o creştere medie de 7% la nivel national, potrivit datelor platformei Storia. Un apartament cu două camera a ajuns să coste şi 600 de euro în Bucureşti. Potrivit lui Gabriel Arteni, vicepreşedintele Asociaţiei Profesionale a Agenţilor Imobiliari din România, pe fondul acestui trend, un episode de creşteri instante a preţurilor chiriilor nu este unul imposibil de imaginat.
„Oferta de apartamente pentru închiriat este scăzută, dar nu este cererea la fel de mare ca în cazul achiziţiilor şi s-a creat un echilibru. Fiind acest echilibru preţurile nu au mai crescut. E posibil să crească cererea, oferta nu va mai creşte că nu mai sunt locuinţe care să iasă la închiriat pe piaţă şi putem ajunge o creştere instantă a chiriilor” a spus Gabriel Arteni, vicepreşeedinte APAIR, la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.
În ciuda acestor condiţii, Gabriel Arteni subliniază că scenariul în care chiriile vor ajunge să coste şi 1.000 de euro este puţin probabil. Raportat la salarii, la puterea de cumpărare, o chirie poate ocupa maxim 40% din venituri, prag după care devine nesustenabilă şi deci de evitat.
„La nivelul veniturilor în momentul de faţă e puţin probabil să ajungem la 1.000 de euro pentru două camera. Indiferent de nivelul de venit, dacă chiria depăşeşte 40% din venit, nu mai e sustenabil” a mai declarat vicepreşedintele APAIR.