ZF Live

Proprietarul Vinexpert: Românii încep să îşi educe gusturile

Autor: Roxana Rosu

11.04.2015, 15:36 601
Gusturile românilor în materie de vin încep să se educe, evoluţie care se vede şi în vânzările de produse medii sau premium, dar o parte din consumatori rămân blocaţi la extreme, fie dedicaţi exclusiv vinului autohton, fie optând doar pentru produse de import, a spus la ZF Live Florin Bejan, acţionar al Vinexpert.
 
„Avem consumatori naţionalişti, care vor doar vinuri româneşti, dar şi consu­ma­tori extrem de sofisticaţi, care nu cred că vinul românesc le poate oferi tot ce caută. Sunt două extreme. Trebuie să încerci şi vinuri străine şi locale, să vezi ce îţi place.“
 
Reţeaua Vinexpert, fondată de Cătălin Păduraru în 1999, a fost cumpărată de Florin Bejan în 2009, în acţionariat fiind şi o parte din managementul companiei, precum şi firma Alcam din domeniul mobilei.
 
Anul trecut, Vinexpert a avut afaceri de 1,6 milioane euro, uşor sub nivelul din 2013, estimând pentru 2015 o cifră de 1,7-2 milioane euro. Profitul companiei este undeva la câteva zeci de mii de euro, în condiţiile în care investiţiile din ultimii ani s-au ridicat la 700.000 de euro, în noi concepte şi magazine.
 
Reţeaua Vinexpert include acum şapte magazine, cel mai mic având un stoc evaluat la 70.000 euro, iar cel mai mare la 200.000 euro.
 
Oferta include aproximativ 3.000 de etichete, de spir­toa­se, spumante şi gourmet, fiind adaptată permanent la cerere.
 
„Nu cred că avem vinuri mai scumpe de 5.000 de lei. Am avut în trecut vinuri de supertop care au dezamăgit la vânzări. Românii au un anumit tip de gusturi. Încă sunt mai degrabă atraşi de vinurile fructate, vinuri care îţi oferă mult, imediat, decât de vinuri care cer răbdare, decantare, cum sunt de exemplu unele tipuri de Bordeaux“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO