ZF Live

Rezolvă taxele mai mari problemele românilor? Analist financiar: vreţi spitale şi drumuri mai bune? Trebuie să ne asumăm taxe mai mari VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu

20.10.2024, 10:00 574

 Deficitul bugetar, ajuns la 4% din PIB în primele opt luni din 2024, şi prognozat să atingă un prag de 7-8% până la finalul anului. Statul a ajuns, în contexul unui an electoral, să scape din mână cheltuielile şi să folosească banii ineficient. Bogdan Glăvan, analist financiar, este de părere că pentru dezvoltarea economiei şi a ţării este nevoie de o resetare totală a modului în care sunt cheltuite finanţele publice, dar, pe termen lung şi de o mai mare susţinere a populaţiei pentru proiectele importante, prin asumarea unor taxe mai mari, cu care guvernul să strângă bani pentru noi iniţiative.

„Deficitul bugetar este foarte mare. Chiar dacă toţi banii s-ar cheltui într-o manieră eficientă, este un deficit foarte mare. În mod normal, şi asta are implicaţii democratice, dacă societate doreşte ca statul să facă nişte cheltuieli pe educaţie, spitale etc, atunci trebuie să îşi manifeste sprijinul în mod democratic. Adică să accepte taxe mai mari” a declarat analistul financiar Bogdan Glăvan, în cadrul emisiunii de business ZF Live, realizată cu sprijinul Orange Business.

Analistul financiar mai atrage atenţia că pentru a aduce problema deficitului bugetar sub control, este necesară o raţionalizare a cheltuielilor şi abandonarea practicii de a arunca cu bani în sectorul public fără o ţintă precisă.

„A cheltui pe deficit este o strategie nedemocratică prin care ascunzi oamenilor adevărata povară a statului, adevăratele lor obligaţii. Guvernarea pe deficit este o politică necinstită. Pe de altă parte, dacă am raţionaliza cheltuielile publice, deficitul de astăzi ar fi mult mai mic” a mai spus Bogdan Glăvan la ZF Live.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live