• Leu / EUR5.2364
  • Leu / GBP6.0575
  • Leu / USD4.4493
ZF Live

Strigătul fermierilor români: Inundaţi de cereale ieftine, piaţa din România nu stabileşte preţul, iar fermierii români sunt forţaţi să accepte ce preţ li se oferă VIDEO

A SPUS AZI LA ZF LIVE

Autor: Iulian Tenchiu

28.04.2026, 16:37 160

Fermierii români au cultivat la preţuri mari şi au vândut la preţuri mici, într-o piaţă globală pe care nu o pot influenţa. Inundaţi de cereale ucrainene şi prinşi între costuri ridicate şi preţuri de vânzare prăbuşite, agricultorii au ajuns să se refinanţeze prin metode care nu au rezolvat problema, ci doar au complicat situaţia pe termen lung, explică Adrian Lotrean, fondator INFINEXA.

„Datorită faptului că piaţa e una globală şi preţul nu este stabilit de piaţa din România, care insignifiantă la nivel mondial, fermierul român este un price taker. El nu stabileşte preţul, el acceptă preţurile care le stabileşte piaţa şi pe care le va cunoaşte peste şase luni de la data la care se apucă de recoltă. Asta în contextul în care am fost inundaţi de cea din Ucraina, au cultivat la preţuri foarte, foarte mari şi au vândut recolta la preţuri foarte mici. Şi această pierdere care s-a suprapus peste toţi ceilalţi factori a decapitalizat companiile care au activat în agricultură. Soluţii nu s-au găsit şi marea majoritate a agricultorilor în loc să încerce să trateze problemele din timp au încercat să se refinanţeze prin alte mijloace, mai puţin ortodoxe, care n-au rezolvat problema, ci doar au amânat-o şi au agravat-o”, a spus Adrian Lotrean, azi, la ZF LIVE.

INFINEXA este o companie românească specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate, înfiinţată în 2022, care gestionează peste 50 de proiecte cu active de 400 de milioane de euro şi administrează judiciar societăţi precum Hidroconstrucţia, Plantagro-Com, Agricultorul, Interagroaliment din Grupul Şerban Holding, Electrocentrale Craiova, Montecristo Retail şi Angst.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Urmează conferința ZF ESG Summit 2026. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2364
Diferență: -0,564
Ieri: 5.2661
Azi: 4.4493
Diferență: -0,5232
Ieri: 4.4727
Azi: 6.0575
Diferență: -0,5516
Ieri: 6.0911