Escaladarea confruntării dintre Statele Unite şi Iran împinge conflictul într-o zonă în care opţiunile diplomatice devin tot mai limitate, iar presiunea pentru o victorie clară creşte. În acest context, Washingtonul riscă să intre într-o logică strategică în care alternativa la succesul total devine prelungirea conflictului, cu costuri economice şi politice în creştere pentru întreaga regiune, explică Radu Cucută, conf. univ. dr, în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.
Din perspectiva evoluţiei conflictului, spaţiul pentru compromis pare restrâns.
„În afară de cedarea deplină, nu prea mai există alte căi în afară de a continua conflictul şi de a provoca, aşa cum spuneam, pagube insuportabile pentru adversar, care, atenţie, nu cred că sunt direct materiale. De foarte multe ori, ele sunt politice” a declarat Radu Cucută la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.
În cazul Statelor Unite, vulnerabilitatea politică internă este considerată limitată în acest moment, în lipsa unor semnale că Iranul ar putea influenţa semnificativ percepţia publică din SUA.
„Nu cred că Iranul poate să afecteze direct opinia publică americană şi, în acelaşi timp, nu am văzut informaţii cu privire la care este atitudinea populaţiilor statelor din regiune cu privire la comportamentele iraniene”, mai spune Radu Cucută.
Totuşi, impactul conflictului începe să fie resimţit în mai multe planuri, iar presiunea economică devine unul dintre instrumentele indirecte ale confruntării.
„Pe de altă parte, este evident că acest conflict are un impact. Este evident că impactul, inclusiv militar, dar mai ales economic, începe să se simtă şi cred că Iranul mizează pe acest lucru”, este de părere Radu Cucută.
Strategia Teheranului pare să se bazeze pe ideea că timpul poate deveni un aliat. Prin prelungirea conflictului şi prin creşterea costurilor economice şi de securitate pentru actorii implicaţi, Iranul ar putea încerca să forţeze o renegociere a poziţiilor regionale.
„Mizează pe ideea că acest conflict nu poate să fie rezolvat în 12 zile, că sensibilităţile şi pretenţiile iraniene trebuie să fie luate în calcul şi că, să spunem, capacitatea sa de a provoca probleme în regiune este mult mai mare decât s-a anticipat”.
În acest scenariu, presiunea nu este orientată exclusiv asupra Statelor Unite, ci şi asupra partenerilor regionali şi asupra actorilor internaţionali implicaţi indirect în stabilitatea zonei.
„Pe cale de consecinţă, lucrurile pe care le solicită trebuie să primească mai multă atenţie din partea stakeholder-ilor regionali”, mai arată analistul.
Într-un conflict în care fiecare parte încearcă să îşi maximizeze avantajul strategic, durata confruntării şi costurile economice generate ar putea deveni factorii decisivi, într-un context în care opţiunile de ieşire rapidă din criză par tot mai limitate.
