ZF Live

Vestea bună - statul se mai poate finanţa statul prin împrumuturi. Vestea proastă - dobânzile rămân la niveluri record. Ce spun economiştii VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu

08.06.2025, 12:10 886

Statul român continuă să atragă finanţare de pe piaţa internă şi internaţională, iar emisiunile recente de titluri de stat arată că există interes pentru investiţii în obligaţiunile guvernamentale. În cadrul ultimei emisiuni Fidelis din iunie 2025, Ministerul Finanţelor a oferit dobânzi de până la 8,35% în lei şi 6,5% în euro, pe termene de până la şapte ani. De asemenea, pe piaţa secundară, randamentul titlurilor de stat cu scadenţă la 10 ani a urcat la 8,15%, faţă de 7,48% la finalul anului trecut, confirmând faptul că statul încă poate accesa lichidităţi necesare, chiar dacă în condiţii mai costisitoare.

 „Vestea bună e că nu văd deocamdată vreo perspectivă în finanţarea statului român atâta timp cât se va grăbi să ofere un preţ foarte bun pentru banii primiţi cu împrumut, aşa cum s-a grăbit să o facă şi în ultima vreme. Au fost multe situaţii în care putea să se împrumute mai uşor decât a facut-o însă am ales şi aici o formă de naţionalism economic unde au fost oferite nişte dobânzi foarte mari mai ales pentru cetăţenii români care au decis să împrumute bani statului român” a declarat Christian Năsulea, profesor de economie internaţională la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.

Pe de altă parte, aceste costuri ridicate ale finanţării sunt un semnal clar că dobânzile nu vor scădea prea curând. Instabilitatea politică, deficitul bugetar şi percepţia crescută a riscului în rândul investitorilor menţin dobânzile la cote record. Christian Năsulea, profesor de economie internaţională, atrage atenţia că România oferă dobânzi mari, în special către investitorii locali, într-o strategie de „naţionalism economic”, ceea ce limitează accesul la surse mai ieftine. Pentru a reduce costurile, autorităţile vor trebui să demonstreze o gestionare mai solidă a finanţelor publice, astfel încât să convingă investitorii că riscurile s-au diminuat şi să poată atrage finanţare în condiţii mai avantajoase pe termen mediu şi lung.

„Problema e că dobânzile aproape sigur vor rămâne la un nivel foarte ridicat. Nu cred că are de ce să spere statul român ca se va împrumuta mai ieftin având în vedere contextul în care ne aflăm. O să fie nevoie de o perioadă de timp în care politicienii noştri vor trebui să demonstreze că sunt mai capabili decât conducerea anterioare privind gestionarea finanţelor publice pentru a convinge investitorii că nivelul de risc a scăzut şi că ar trebui să li se acorde credite în nişte condiţii financiare mai bune” a mai spus Năsulea la ZF Live.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live