Cătălin Păduraru, preşedintele Vinarium, a explicat, în emisiunea ZF Live, principalele tipuri de vinuri pe care românii le pot avea în atenţie în perioada următoare.
Potrivit acestuia, oamenii trebuie să se orienteze către brandurile locale.
► Feteasca Neagră, pe tot teritoriul României, este foarte diferită şi de aceea îi îndemn pe oameni să ne apropiem de vinul din soiul nostru, să-l înţelegem. Un exemplu este cel de la Balla Geza, pe care îl recomand.
► Altul este cel de la Cotnari, de unde este locul de naştere al Feteştii Negre. La Cotnari există un singur vin, la Castel Vlădoianu, şi este foarte bun.
► La Cabernet Sauvignon am încercat, cam peste tot, să obţinem un stil mai unitar, fiind un soi internaţional foarte consacrat.
► La Sauvignon Blanc, unii au optat pentru un stil franţuzesc, mai discret, alţii pentru unul de Lume Nouă. De exemplu, vinurile Ancăi Vlădoi din Murfatlar.
► Murfatlar are mai multe crame, printre care şi familia Vlădoi, care produce un Sauvignon Blanc extraordinar. Ai putea crede că este din Australia sau Noua Zeelandă, cu o aciditate destul de bună.
► Nu te-ai aştepta ca în Dobrogea, un ţinut cald, să poată ieşi un astfel de vin, dar ea contrazice terroir-ul şi, de ani de zile, reuşeşte să producă acest vin.
► Îmi place Frâncuşa proaspătă de la Cotnari. Cred că este unul dintre vinurile care pot fi băute în orice circumstanţe, fără să fie un vin foarte pretenţios. Nu este un vin „alambicat”, nu ne gândim la stele. Este un vin direct, plăcut, viu, fructat, exact aşa cum ar trebui să fie vinurile.
► Există, în această scădere a consumului, şi o componentă culturală. Nu este vorba doar despre consum, ci despre socializare, despre bucuria de a sta cu cineva. Nu se bea „cu găleata”, nimeni nu face asta. Pierzând socializarea, eu nu cred că suntem mai fericiţi.