ZF Live

ZF Live - Adrian Prodănel, directorul general şi proprietarul Prointermed: Producătorii de legume cresc an de an cu 15-20%

Autor: Gabriel Razi

04.04.2013, 15:10 348

Producătorii de legume îşi cresc în fiecare an suprafeţele cultivate în solarii sau în sere cu până la 20%, a spus azi la ZF Live Adrian Prodănel, directorul general şi proprietarul Prointermed, companie care produce folii din polietilenă pentru agricultură.

“Prima regiune pe care am ţintit-o a fost Matca, care este şi cel mai mare bazin legumicol din Europa Centrală şi de Est. Acolo suprafeţele sunt în continuă mişcare, nici primarul din Matca nu cred că poate să dea o cifră exactă a suprafeţelor. În fiecare an în zonele legumicole cultivate în spaţii protejate (solare sau sere – n.red.) cresc cu până la 15%-20%”.

În ultimii şase ani suprafeţele acoperite de fermieri cu legume la nivel de economie au variat între 230.000 şi 260.000 de hectare, adică 3% din suprafaţă arabilă. Producţia de legume a fost anul trecut 2,6 miliarde de euro, în creştere cu 23% faţă de 2011, arată estimările Eurostat.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
AFACERI DE LA ZERO