Programul Administraţiei Fondului de Mediu (AFM) Casa Verde Fotovoltaice a devenit un concurs de cunoştiinţe de IT, spune Albert Soare, fondator şi CEO, Kilowat. „Totul s-a transformat într-un fel de olimpiadă de IT, cu softuri şi scripturi, fiecare demonstrându-şi cunoştinţele tehnice. Aceasta este o problemă în etapa de înscriere în programul AFM, deoarece contează doar rapiditatea cu care reuşeşti să finalizezi procesul“, a explicat el la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.
Albert Soare punctează nevoia de modernizare a infrastructurii energetice din România, arătând că viitorul în această piaţă înseamnă trecerea către producţia descentralizată.
Totodată, antreprenorul susţine modificarea legislaţiei pentru a permite asociaţiilor de proprietari să-şi monteze panouri fotovoltaice pe bloc.
„Noua infrastructură energetică trebuie să fie descentralizată, nu doar la nivelul României, ci al întregii Europe, în special în ceea ce priveşte producţia de energie. De exemplu, locuiesc pe o stradă de case în Bucureşti, iar în apropiere sunt blocuri. Dacă opresc injecţia în reţea, energia nu este utilizată local, ci aducem curent dintr-un parc din Dobrogea. Care este logica? Fiecare panou fotovoltaic instalat pe o casă înseamnă un panou în minus pe câmp. Pentru cei care locuiesc la bloc, ar trebui să existe o legislaţie care să permită producerea de energie în sistem de condominiu“, spune Albert Soare.