♦ Un şofer de camion câştigă, în medie, puţin peste 2.000 de euro pe lună ♦ În primă instanţă, toţi candidaţii sunt interesaţi de salariu, după care mai apar şi alte cerinţe pe care aceştia le au, cum ar fi folosirea unor camioane noi sau stabilirea unor curse fixe.
În sectorul transporturilor din România există, în prezent, peste 60.000 de locuri de muncă libere pentru şoferi profesionişti, spune Alexandru Cioc, cofondator al WSA Group, companie de recrutări pentru şoferi de camion.
În total, la nivel european, adaugă acesta, sunt peste 400.000 de locuri de muncă disponibile pe această nişă din domeniul transporturilor.
„În Europa de Vest există o cerere foarte mare pe partea de transporturi şi de şoferi profesionişti. La nivel european, sunt peste 400.000 de locuri de muncă libere pentru şoferi profesionişti, dintre care doar în România sunt peste 60.000 libere. Există multe oportunităţi pentru cei care au îmbrăţişat această meserie. Noi putem oferi potenţialilor candidaţi tot domeniul de transporturi – container, intermodal, transporturi siderurgice – atât pe piaţa externă, cât şi în România. Anul trecut, a fost o cerere foarte mare şi salariile au urcat mult. Spre începutul acestui an, s-a simţit o stabilizare în piaţă. Salariile au rămas la un nivel bun, la o medie de peste 2.000 de euro în acest moment“, a spus Alexandru Cioc, cofondator al WSA Group, la emisiunea online de business ZF Live.