ZF Live

ZF Live. Alexandru Radu, Arggo Consulting: IMM-urile din România se află, pe o scară de la 1 la 10, undeva în jurul cifrei 3, când vine vorba de digitalizare. Doi dintre factorii care influenţează acest aspect sunt banii şi cultura. IMM-urile pot accesa fonduri europene în scopul digitalizării

Autor: Alexandra Matei

09.12.2020, 11:55 219

Uniunea Europeană pune la dispoziţia IMM-urilor din România fonduri cu sume cuprinse între 30.000 şi 100.000 de euro, în scopul digitalizării, pe care companiile le pot accesa începând cu luna februarie a anului viitor, după înscrierea în cadrul unui proiect realizat de Arggo Consulting, în parteneriat cu Ingenius Hub.

Prin acest proiect, cele două companii îşi propun să ghideze între­prinderile mici şi mijlocii pe drumul digita­lizării, oferind soluţii indivitualizate pentru nevoile fiecăreia.

„Companiile pot să beneficieze de aceste fonduri europene pentru proiecte de digita­lizare, cu ajutorul cărora să poată implementa diverse soluţii. Sunt fonduri între 30.000 şi 100.000 de euro şi se finanţează proiecte ce includ soluţii ERP sau soluţii de digitalizare precum este Arggo BPM, platforma noastră proprie. Aceste fonduri sunt disponibile într-un calendar care va începe în februarie 2021, cu depunerea acestor proiecte. Elaborarea proiectului şi depunerea se vor întâmpla în martie-aprilie, contractarea, în mai-iunie şi implementarea efectivă, din iulie până în decembrie. Aşadar, până la finalul anului viitor, companiile ar putea beneficia de soluţia implementată“, a declarat Alexandru Radu, business development manager, Arggo Consulting, în cadrul emisiunii online de business ZF Live.

Pentru IMM-urile care îşi doresc să aplice la aceste fonduri, mai spune acesta, a fost pregătit un proces format din câţiva paşi esenţiali, precum exprimarea dorinţei de participare şi completarea unui formular online, care va solicita câteva date despre companie, în urma cărora Ingenius Hub va stabili eligibilitatea.

Platforma Arggo BPM (Businss Process Management), dezvoltată de compania de software Arggo Consulting, este o platformă de dezvoltare de tipul no code, care creează aplicaţii fără a scrie linii de cod.

Alexandru Radu susţine că prin intermediul acestei platforme se desenează fluxul de business din cadrul companiei, sunt concepute interfeţe web şi scrise reguli de business. Astfel, rezultă o aplicaţie web care este şi mobile friendly, realizată fără a scrie vreo linie de cod.

„Arggo BPM vine în completarea soluţiilor pe care noi le implementăm de la partenerii noştri de la Microsoft, pentru că ne permite să facem pentru fiecare companie în parte acele fluxuri de business şi să creăm soluţii bine individualizate şi exact pe zona aceasta de digitalizare“, adaugă el.

IMM-urile din România se află, potrivit acestuia, pe o scară de la 1 la 10, undeva în jurul cifrei 3, când vine vorba de digitalizare, iar doi factori care influenţează acest aspect sunt banii şi cultura.

Alexandru Radu este de părere că antreprenorii şi companiile ar trebui să se uite mai mult către beneficiile aduse de digitalizare, decât către partea financiară, întrucât o soluţie de digitalizare ar putea să le eficientizeze activitatea, să le reducă costurile şi să-i ajute să producă mai mult.

Totodată, în ceea ce priveşte cultura, acesta spune că în România schimbarea şi transpunerea anumitor servicii în digital se întâmplă mai greu decât afară, însă este îmbucurător că generaţiile tinere vin de la început cu idei de digitalizare şi consideră acest proces unul dintre pilonii principali ai businessului.

Pentru o soluţie ERP, pentru o companie cu circa 10 utilizatori, care vrea să imple­menteze o soluţie în cloud, costurile pot ajunge la 80.000 de euro, incluzând imple­mentarea, licenţele necesare şi suportul, pentru o perioadă de 3 ani.

Digitalizarea înseamnă, în opinia lui Alexandru Radu, ca o companie să aibă acces la rapoarte mult mai rapid, să ştie unde sunt produsele şi ce fac angajaţii sau să ştie unde sunt banii, iar fiecare soluţie să fie adaptată pentru fiecare client în parte, în funcţie de industria în care activează.

„Orice companie trebuie să se nască cu digitalizarea în minte. Scopul digitalizării este să poţi face mai multe lucruri cu mai puţini angajaţi. Digitalizarea trebuie să fie începută cât mai repede, este un proces de bază. La fel cum ne gândim la finanţe sau la contabilitate, la fel trebuie să ne gândim şi la digitalizare.“

Câţiva dintre clienţii mari ai Arggo Consulting sunt Dedeman, KFC, Pizza Hut, Blue Air, Automobile Bavaria, Băneasa Shopping City sau Clinicile Dr. Leahu.

Arggo Consulting este o companie care implementează soluţii software pentru business, este un furnizor complet de astfel de soluţii – de la consultanţă de business, până la digitalizare. Compania acoperă toată gama de soluţii, de la zona de cloud, până la soluţii de productivitate şi colaborare cu Office 365, dar are şi propria soluţie de business, platforma Arggo BPM. Totodată, este şi principalul partener al Microsoft.

Compania de software este prezentă la nivel naţional, având în prezent 3 sedii, în Bucureşti, Braşov şi Timişoara şi acoperă o mare parte dintre industrii – retail, distribuţie, producţie sau servicii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
AFACERI DE LA ZERO