♦ Proiectul de exploatare a magneziului de la Budureasa avansează, prima unitate de producţie ar putea fi deschisă anul viitor ♦ În momentul de faţă, România consumă 20.000 de tone de magneziu pe an.
Compania Verde Magnesium, care dezvoltă proiectul de exploatare a magneziului din zona Budureasa, anunţă că intenţionează să deschidă prima unitate de producţie în cursul anului viitor. Aceasta va marca începutul producţiei de magneziu metalic în România, într-un proiect care ar putea deveni unul dintre cele mai importante din Europa în domeniul metalelor rare.
„Cred că suntem probabil cel mai avansat proiect pe magneziu metalic la nivel mondial“, a spus la ZF Live Alexandru Roşu, CEO al Verde Magnesium.
Până în prezent, dezvoltatorii proiectului au investit 10 milioane de dolari în activităţi de explorare, testare tehnologică şi pregătirea investiţiei. În forma finală, proiectul ar putea ajunge la o investiţie totală de aproximativ 1 miliard de dolari, sumă care include exploatarea zăcământului, construcţia capacităţilor industriale de procesare şi dezvoltarea infrastructurii energetice necesare, potrivit lui.