ZF Live

ZF Live. Alina Stoian, managing partner, Branding UP. Jumătate dintre angajaţii companiilor din România consideră că reputaţia şi brandul personal au devenit, în timpul pandemiei, mai importante

Autor: Alexandra Matei

18.11.2020, 17:45 105

Peste 30% dintre angajaţii companiilor din ţară se ocupă, în prezent, de construirea unui brand personal, în timp ce restul se află, deocamdată, la nivelul de conştientizare.

Ideea de brand personal a fost îmbrăţişată mai multe companii în acest an, aproximativ 50% dintre ele începând să-şi creioneze o imagine, fie pentru a avansa în carieră, fie pentru a îşi schimba obiectivele şi a obţine un job mai bun. Totodată, părerea angajatorilor privind brandul personal coincide în acelaşi procent cu cea a angajaţilor, arată studiul realizat de Branding UP, aceştia considerând că el reprezintă o validare în plus.

„Brandul personal trebuie să devină un proiect despre a ne construi imaginea, pe care îl începem prin a ne creiona o strategie. Am descoperit că a devenit mai importantă toată partea aceasta de imagine reputaţională în perioada aceasta şi am sesizat acest trend încă din perioada lockdownului, la cursurile noastre gratuite. Toţi cei care au venit la Branding Up au simţit nevoia de schimbare, de a-şi upgrada ceea ce făceau până atunci ca să obţină un job. Este bine să pornim pe acest drum cu o structură şi o strategie, pentru a putea controla imaginea pe care o creăm“, a declarat Alina Stoian, managing partner la Branding UP, în cadrul emisiunii online de business ZF Live.

 

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO